Maria și arma
chip de înger?
să vedeți ce corp frumos are
au dat la o parte cearșaful
Doamne, ce corp frumos
a petrecut o noapte
singură în morgă
umbrele crengilor freamătă pe pielea ei
Maria, demult nu-i spusese nimeni Maria
unii i-au uitat numele
nu-i știau vârsta
Maria fără suflare
mângâiată o clipă de soarele iernii
îmbrăcată în haine noi de o rudă
venită de peste hotare
să-și facă niște documente
Maria Maria
cum ai trăit în camera cu pereți văruiți
cu promoroacă pe plapumă?
ani și ani
ți-au intrat fulgi prin geamul crăpat
nimeni din neamul tău neamul meu
nu a venit să-ți pună sticlă în fereastră
Maria, ai gâtul grațios
mâini cu încheietură subțire
degete fine
cum ai răscolit pământul căutând osemintele soldaților
cum le-ai adunat grămezi
ducându-le în centrul satului
zidindu-le în temelia monumentului
Maria, te vei întâlni cu eroii
ori te-au uitat și ei?
chip de înger
albă ca marmura
frumoasă și în raclă
groparii nu și-au putut stăpâni lacrimile
pentru că ți-au fost elevi
cândva le-ai predat istoria Maria
știm că n-ai nimic
ai trăit cu pâine și apă
hainele ți s-au rupt și le-ai peticit,
oamenii se temeau să se uite la tine
nu au venit să te prade
ți-au dat pace,
să ne ierți că răscolim acum curioși prin lucrurile tale
sub crivatul șubred
găsim o cutie cu gulere croșetate
gulere care se descompun
și bâjbâind așa
prin dantele vechi
dăm de o armă
armă cu gloanțe
armă bună
niciodată nu ne-am gândit că o ai
ce să facem cu ea
cum e să trăiești cu o armă în stare perfectă
Maria
Miere sălbatică
Lutul îl luai
din dealul înalt
de după care răsare soarele
stuful îl aduceai din balta unde soarele apune,
paie aduceai de pe miriște, apă de la fântână,
chirpicii se uscau, pereții se ridicau
într-o vară îți făceai casă și te mutai în ea,
copiii iernau pe cuptor
unii aveau gâlci,
le băgai degetul în gât și le spărgeai,
altora le creșteau aripi de înger
și își luau zborul
împreună cu păsările călătoare,
apoi se auzeau goarnele
plecai la război tânăr
te întorceai cărunt
cu schije în tot corpul,
te odihneai o noapte
de fapt nu închideai un ochi
stăteai treaz
așteptând să răsară soarele de după deal
te stropeai cu apă rece
luai sapa
răscoleai pământul
puneai ceapă și usturoi
fasole și cartofi,
aveai pământ bun în grădină
orice sămânță încolțea
orice pom rodea,
nepoților le arătai acoperișul de stuf
albine zumzăiau în prăsadul de la colțul casei,
zburau de la flori până la marginea acoperișului
așa încărcate cu saci galbeni
se vârau în găurile tulpinilor
de stuf,
cuibul lor se vedea în acoperișul șubrezit,
veniți să gustați
miere sălbatică
strigai bucuros,
mierea lucea pe buzele lacome
mierea curgea de pe casă
mierea sălbatică
se prelingea peste un geam mic
prin care te uitai și nu mai vedeai pe nimeni înăuntru
nici în odaie nici în tindă nici după cuptor nu era nimeni
oamenii și umbrele lor au plecat
șoarecii și puii lor au fugit
păianjenii s-au uscat
agățați de pânzele lor,
mierea picura din streașina de stuf
parcă ploua cu miere,
acolo unde cădeau stropii dulci
ieșeau din pământ
flori sticloase flori străvezii,
pe fiecare floare se legănau
bufnițe adormite.
De ce nu purtăm pălării
Ieșim cu capul descoperit,
nu ne oprește nimeni pe stradă
să ne întrebe de ce nu purtăm pălării,
mergem cu capul gol prin soare până auzim
cum plesnesc pepenii verzi pe tarabă,
ascultăm glasul vânzătorului: au crăpat, de căldură au crăpat!
pierdem o zi așteptând
să coboare mercurul fierbinte în termometre,
să dispară roata de foc
respirăm ușurați nu mai avem soare,
stăm fără soare
pe un petec de iarbă,
ridicăm privirea spre cer
un șir de nori atârnă deasupra noastră
mai subțiri decât foaia de țigară,
atât de subțiri că vedem prin ei stelele,
miriade de galaxii rotindu-se în beznă,
unele explodează, altele se nasc având fiecare
câte o zonă unde există
toate condițiile pentru apariția
unui nou Pământ
privirile căutând constelații împrăștiate pe cer
nu vor să se întoarcă înapoi
în viața cu știri și greieri,
nici nu bănuim că în clipa asta show-urile s-au oprit
dezbaterile și filmele s-au întrerupt
pe ecrane licărind doar cuvintele:
breaking news! soarele nu se va mai arăta vreodată
căutăm cozi de comete,
dâre fosforescente care să ne ducă spre Triangulum,
măturăm cu genele așchiile prea mărunte
rămase din lumina înghețată
ce ajunge la noi abia acum,
ne uităm în sus
uitând că tălpile ni s-au adâncit în petecul de iarbă
dacă am fi avut pălării, ne-ar fi căzut de pe cap
și nu ne-am fi aplecat să le ridicăm.
