Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Iulia PANĂ

Mare melancolia

În lumina caldă stâncile și valurile fac contur.
În vizorul camerei un trup pe nisipul ud
briza mișcă falduri,
faldurile cearceafuri străvezii,
gelatine de regina meduză.
Diavoli mov ies din melci,
pești umflați cu solzii argintii.
În hubloul lentilei
prin care privești
uite, libertatea –
e o tristețe!
Ochii – două spații de întuneric.
Stăm așa
cu torsul spre luna
care n-a apucat să apară
– Mare melancolia
Mare filosofia
– vocea oftată

răsună ca un oboi în urechea dreaptă
și țipătul de albatros se înfundă în timpan
respirația ta deasupra
un balon de ceață
și totul privit din perspectivă aeriană
propulsia inimii – resorturi – mecanisme uzate
Mare melancolia – iluzia unei splendide tinereți
permanente
teatrul tău ieftin cu scena pe nisipul ud
eu – stop cadru
Mare melancolia
m-a apucat de păr și a tras, m-a salvat.
Doar sângele a țâșnit,
gustul a devenit metalic
glasul a răgușit.

Un alt film de trăit

ntr-o bună zi – când tineri eram
cu mâinile pe frunte, adânciți în lecția de filosofie
ne-am gândit
câte vieți vom avea, vom trăi și distruge cu mâinile pe frunte.
Privind zarea din ce în ce mai pieziș
am devenit mai înalți decât tații și mamele noastre
cu mâinile pe frunte ne-am despărțit de bloc, de cartiere
și ne-am zis/promis că
într-o bună zi vom înălța o casă frumoasă, cu grădină și gazon
poate o piscină și câțiva copaci sădiți de noi,
la îndemnul școlii călăuzitoare în care ne-am pierdut.
Vom reuși, ne-am zis, cetățeni onești bine-crescuți
cu urmași și câine și pisică.
Într-o bună zi ne-am gândit că vom călători unde am visat așezând degetele pe hărți sau pe globul pământesc din clasa a 5-a
când doar gândul hoinărea,
până la fericirea să vezi lumea.
Într-o bună zi toate întâmplările deveniseră luminoase cu aniversări, petreceri cu grătar și muzică în boxe.
Într-o bună zi eram deja oameni așezați și stăpâni pe timpul nostru
cu cărți motivaționale, workshop-uri, animați pe viață de influenceri.
Dar tot într-o bună zi pe care nu ne-o imaginam
un switch a făcut trecerea la o altă viață.
Într-o lumină rece
pare că e o bucată de carne din congelator
te chinui să o dezgheți cu mâinile goale
e de plastic, fără gust
ca întunericul ce mânjește zidurile casei.
nu mai ai mâini
au căzut, s-au ridicat și au planat
sunt aripi agățate între firele de tensiune din fața casei.
Te-ai hotărât să stai în bătaia vremii
dezgolit ca un prunc pradă durerii,
așa cum te-ai răsucit înainte de expulzare
nu-i decât o împăcare –
cu mâinile pierdute
toți ți-au citit fruntea pe care
ridurile ți-au tot tipărit spaima.
într-o zi te hotărăști că n-ai de ales că asta e viață ta
copiii tăi strâmbă din nas ei vor la Mc
unde carnea e înghețată dar procesată și modificată genetic.
Ei sunt deja modificați din matrice,
ștergem din aplicație viața
la care ne-am tot gândit.
Un alt film de trăit.

Linia de umbră

Stau în Camera asta plină de o lumină albastră
Stratificată prin perdele mari care strecoară aerul
Linia peretelui, o linie de umbră se așază peste
Trupul tău în încăperile în care zile întregi ne-a urmărit
briza sau laserul care măsoară linia
Spune-mi dacă îți place? Îți place?
Lumina asta sinilie
sau să o îndulcesc
cu meditația
cu respirația
Să deschid fereastra să fugim din capcană?
Dar ia privește
mâna ta se odihnește calmă pe sânul meu,
ca într-o pictură din renaștere
eu stau într-un punct de stație
din care linia orizontală a cadrului se unește cu linia trupului
tău pe care îl fixez în regula treimilor
Și mă întreb
Îmi place? Îmi place?
Să mă întorc în trecut în imaginea în care
camera dintr-o dată se micșorează, un cub minuscul
metri pătrați decupați
noi îmbrățișați, înfășurați într-un ghem de fire electrice
O intensitate maximă ce șterge cuvintele,
Nervii albi din stomac și lăsă loc suferinței
Declanșez butonul și sunetul obturatorului
și timpul dilatat
memoria amprentată
Efectul de beznă efectul noir
în spațiul eliberat se strecoară
oameni necunoscuți
pe care îi adoptăm
Îți place? Îți place ?
Acum
Doar linia de umbră…

Un perpetuum mobile

să ne întoarcem privirea
la margini, la stele
să recurgem la sofisticate piruete
în mișcarea cărora
frame cu frame să ne revedem
oracolul.
dacă ai apăsa pe butonul invizibil
ascuns atunci în timpul vieții noastre
am sări în valuri noaptea, am sări garduri înalte până la cer
dulăii uriași s-ar repezi să ne înghită umbrele
am dormi în camere cu jucării
și ușa își va strica singură yala în așteptarea marilor iubiri.
cine mai știe ce am fredonat, ce am înfrânt, ce am visat
lumea s-a dezechilibrat și noi ne-am legănat de la est la vest
copiii și anii.
să ne întoarcem privirea la soare, la nisip și apa mării
să recurgem la mici pași de balet în care cu încetinitorul să răsfoim
calendare.
dacă am vrea, am putea să zburăm înlăuntrul timpului vieții noastre
o repetiție în care ne ascultăm îndelung
râdem cu riduri și vorbim despre lucruri rotunde
despre sensibile deteriorări, despre ce uităm și ce ne amintim,
dar sigur și mai sigur ne întrebăm,
despre ce leagă o inimă de alta
ca un mecanism organic
un perpetuum mobile

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: