Persona (fragment)

în ziua când s-a născut Maya
orașul se trezise sub ploaie de bombe
și urlet de sirene
case făcute zob în câteva secunde
vieți strivite sub cărămizi și moloz
copii urlând neîncetat
mame și tați și bunici
alergând disperați să mai salveze
câte ceva din agoniseli
câteva vieți
câteva animale rănite

când a deschis ochii, Maya scâncea
în surdină
pentru ea niciun război nu avea sens
sau imagine
sau nume
orașul putea fi orice
putea fi marginea pătuțului de lemn
sau gaura din tavan prin care curgeau
rămășițe de var
putea fi ieduțul de pluș cu ochi enormi
despre care încă nu știa ce rost are
la căpătâiul ei

în clipa când Maya a scos primul sunet
toți ai casei
au aprins lumânări
se rugau să nu fie uciși de rachete
de flăcări
de gloanțe sau schije
tremurau ca varga înspăimântați că micuța
ar muri înainte să soarbă
prima gură de lapte

Maya avea urme de cenușă pe obrajii sidefii
ochii săi mari nu deslușeau
stelele de cioburile de sticlă
de așchii
și bucăți din ziduri spulberate
de bombe
în lumea ei minusculă
viața era un carusel luminos plin de vietăți
ce se-nvârtea neîncetat
pe muzica stelelor căzătoare

Între lumea ei și lumea cea mare, clopotele
anunțau numărul de morți
cei îngropați fără preot și fără alai
la marginea orașului, în beznă
departe de tancuri și obuze
departe de cruzimea soldaților
și rânjetul lor odios
câteva păsări rătăceau
printre cadavre
smulgeau ciozvârte sângerii
le devorau și
scoteau țipete aiuritoare

Maya nu simțea nici moartea
nici ororile războiului
fără vreo spaimă
se-nălța
peste fumul gros, plumburiu
levita
pe deasupra orașului
pe deasupra colinelor
plana peste pădurile-negurate
peste fluvii
înspre Ocean
inocența ei îmblânzea
lupii și viperele
ulii și toate lighioanele
hămesite
doar soldații o priveau
încrâncenați, dușmănoși