Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Creditorial

A făcut pe la mijlocul lunii trecute ceva vâlvă (fie și numai fiindcă a fost distribuită cu exaltare, de zeci de mii de ori, pe rețelele de socializare) o fotografie a lui Arthur Rimbaud (fără îndoială unul dintre cei mai enigmatici și mai mitologizați poeți din toate timpurile) de la nouăsprezece ani. Făcut de un anume Ernest Balthazar, un fotograf stradal parizian, pe 1 noiembrie 1873, portretul sepia al poetului francez s-a dovedit destul de repede a fi un fals, o manipulare realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. Era deja târziu: cu toate că un ochi ceva mai atent prinde imediat mărcile ceva mai greu sesizabile tipice imaginilor create prin mijlocirea AI (trăsături blurate sau neverosimile, degete în plus sau în minus, unghiuri imposibile în realitate, unduiri, reflectări și sclipiri „moarte”), foarte mulți au crezut sau au vrut să creadă că acela chiar era Rimbaud. Și sunt sigur că, pentru aceștia, așa a rămas în ciuda tuturor argumentelor (eu însumi m-am chinuit în zadar să conving câțiva inși că entuziasmul lor se întemeiază pe o farsă).

Mă-ntreb ce confuzii și ficțiuni bulversante percepute de mulți drept realitate vor circula peste zece ani dacă distribuirea acestei imagini evident false a fost atât de rapidă, întinzându-se ca un foc de preerie, iar o șarlatanie a devenit imediat ce a fost „eliberată” în spațiul virtual o descoperire neașteptată? Ce va mai însemna realitatea istorică, unde se va trage linia între ceea ce s-a întâmplat și ceea ce s-ar fi putut întâmpla, cum se vor întocmi reperele, punctele fixe ale lumii-adevărate, ale existentului și ale urmei lăsate de om (și măscărite de inteligența artificială)?

Urmează o perioadă confuză în care vor înflori noi nevroze și o droaie de nedumeriri cu privire la natura adevărului.

CITEȘTE ȘI

Creditorial

Devine tot mai evident că trebuie să ne opunem dușmanilor libertății de exprimare, indiferent de orientarea lor ideologică. Ne-am lăsat înșelați că România e un leagăn al democrației și toleranței fiindcă după moartea celui mai abject exponent al naționalismului lozincard de după 1990, C.V. Tudor, extrema dreaptă nu a mai fost reprezentată fățiș în Parlament, însă susținătorii acestei orientări au fost tot timpul aici,

Citește mai mult »

I se spunea Laurențiu

La o lună și jumătate de la sărbătorirea cu fast de către Academia Română a 100 de ani de viață (ocazie cu care a fost omagiat, printre alții, de președintele Academiei și de ministrul Culturii – fără să mai punem la socoteală ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” conferit de Patriarhul Daniel), Constantin Bălăceanu-Stolnici a răposat pe 20 august, lăsând în urmă o bogată activitate științifică,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: