Hiromitsu Koiso este un poet și traducător din Tokyo. A absolvit un masterat în Traduceri și unul în creative writing la University of East Anglia. Scrie în japoneză și în engleză. A tradus în japoneză selecții din Anne Carson și Ocean Vuong.

Traducere de Alexandru-Codruț Ivașcu

Tofu

În raionul supermarketului țineam un pachet de tofu. Acest tofu era incontestabil alb și resemnat. Ne-am privit reciproc. Prin folia de plastic transparentă, boabele de soia care au fost preschimbate-n tofu erau încă palpabile. M-am gândit că o să fac ceva cu tofu pentru cină azi sau mâine. Bună, i-am spus casierei. Bună, mi-a răspuns. Încercam să confirmăm că niciunul dintre noi nu își amintea numele celuilalt. Am decis să fac supă miso cu tofu și praz mai târziu. M-am retras să găsesc un praz. Bună, i-am spus din nou casierei. Bună, mi-a răspuns. Încercam să confirmăm că niciunul dintre noi nu își amintea numele celuilalt.
În bucătărie, pun tofu în palmă și îl presez cu un cuțit de bucătărie. Vertical. Orizontal.
O supa mea miso
Oamenii fac lucruri
Fără minte.

Situație temporară

Am fost instruit să nu ies în societate din cauza unei situații temporare în care cadavrele se multiplicau zilnic. M-am gândit că e o șansă să fac ceva ce nu am mai făcut, așa că m-am înscris la un curs introductiv de poezie, la un Curs Masiv Deschis Online pentru că sunt începător la poezie și sunt un bun autodidact. Cursul mi-a răspuns: Începe să înveți azi prin vizionarea primului tău video: vizionează un video despre poemul lui Emily Dickinson „I dwell in possibility”. Nu eram sigur dacă reședința mea era posibilitatea. Camera mea, la etaj, are două ferestre; una dintre ele oferă o priveliște către arborele de magnolie din grădina de mai jos. Miile de forme violet și albe se ridică înaintea mea, cu o curbă perfectă pentru cerul albastru. Am numărat florile din copac. Să privesc lumina acumulându-se în copac era singurul lucru pe care îl puteam face atunci. Eram substras din lume. Am văzut lumină nu ca o formă, ci ca pe viață; lumină, nu un concept, ci un ritm. Lumină neînțelegând, dar inspirație până la urmă.
Fiecare moment
Albine mari în ambalaje de violet și alb

Benjamin

Walter Benjamin îmi purta de grijă în casa părinților mei. Dar pe atunci nu îl citeam pe Benjamin. Părinții mei bătrâni erau incapabili să comunice economic cu mine. L-aș fi citit și studiat pe Benjamin, chiar dacă ar fi trebuit să încep să muncesc. Din moment ce nu înțeleg germana citesc ambele traduceri în japoneză și în engleză. Cele două traduceri diferă în lungimea fiecărei propoziții și nu e nicio diferență în lungimea gândurilor. Benjamin mi-a dat fraza „reine sprache”, ceea ce în traducerea în engleză înseamnă „pure language”. Nu știu cât am înțeles acest concept, dar m-a făcut fericit că Benjamin este, spun eu, critic al „comunicării” și spune că salvarea limbii pure este sarcina traducătorului. Benjamin îmi citește. Am analizat o conversație pe care am avut-o cu părinții mei, numărul propozițiilor s-au schimbat. Lungimea propozițiilor s-au schimbat. Am apucat cuvintele cristalizate de la bază. Benjamin ne citește și suntem citiți de Benjamin.
Noi oamenii
Vorbim despre una și alta
O masă veche.

Zumzăit

Când eram jos, la miezul nopții am observat că el era absorbit de un bâzâit din bucătărie. Muzica sa nazală era îndeajuns de tare să o auzi clar & el a mers neașteptat într-o direcție diferită cu linia melodică. A fost dezamăgitor. Mi-am imaginat că a fost de fapt un basist, căci jumătate dintre ființele umane aparțin secțiunii ritmului. La radio se auzea „Ride of the valkyries” la maxim. El a ignorat entuziasmul lui Wagner & și-a păstrat în continuare zumzâitul – un fel de revoltă. Noi ar fi trebuit să dormim. Dar el s-a blocat pe reproducerea spațiului său interior. Dacă noaptea se năpustește peste noi fie voi încheia cu bâzâitul lui, fie îl voi privi cum acesta ne încheie pe noi. Dacă noaptea amuțește arcul muzicii monotone, ne vom duce din nou la culcare.
o silabă se ridică și cade
în acord cu glastra goală.