Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Ștefan Manasia

GREENLAND. UNDE VOM ÎNTEMEIA REPUBLICA BOLAÑIANĂ

pentru Răzvan Pricop

Lynxul iberic, muflonii, triburi hispano
Rătăcesc 479 de ani prin
Remodelata Groenlandă.
Boscheții-s păduri centenare acum,
Văile – mov de atâta lavandă.

Ghețarii – doar amintirea codificată în basm:
Como, quando, donde?
Își întreabă copiii părinții înainte
S-adoarmă scuturați de un spasm.

OSLO. 8 mai 2022

Irinei, peregrinei

Aeronava plină ochi cu moldo-vlahi.
Ei sudează, vopsesc și electrifică vapoarele lor,
Dar n-o fac nici din pasiune și nici
N-or să-și dea vreodată doctoratul în Celan
Ca unchiul lui Knausgaard.

Cursa tipică BlueAir, meschină și înghesuită.
Parfumuri din duty-free cu care adaptoizii
Tribului meu își dau la încheieturi, pe pieptul păros
Fără să mai cumpere în cele din urmă flaconul.
Gândește-te la astronauții de pe Stația Internațională
Condamnați să-și împărtășească, în stare de
Imponderabilitate, secrețiile.

Stau la geam și mă țin la distanță de tipul
De pe scaunul din mijloc, pentru că depresia
Lui ți se lipește de cot, de genunchi și de umăr
Ca păcura sau napalmul și nu mai scapi. Basarabean la 30:
L-a părăsit. O caută acum lipsit de demnitate,
O sună dinaintea îmbarcării, compulsiv,
Cerșind un restart. „Dacă eu te-am sunat,
Tu de ce nu zici nimic?”, „Zi-mi că i-ai șters
Numărul din telefon lui Salvatore acela al tău”
„Zi-mi că i-l ștergi până duminică”

„Da, știu că ai zi liberă, amore, zi-mi că i-l ștergi până luni”.
Făcut knockout de atâta tăcere:
„Zi-mi măcar că o să îl ștergi”. Și „la 26 de ani
Trebuie să știi ce vrei, nu mai ești un copil”.
Dar ea închide (tipul se umilise destul), nu mai avea milă.
Mi-amintesc ce scria Soljenițîn de soldații români
Ajunși în gulag, nu merită nici o milă.
Ea închide, futu-i, cât să-i suporte vocea de luzăr?

A tot încercat să o sune și după ce avionul
A decolat, i-a scris pe whatsapp roșu până
În vârful urechilor, trimițând peste insectele umane
Blocate-n proximitate o splendidă halenă de etil.
Blond, fire albe pe cap, a adormit cu telefonul
În mână și capul rezemat de scaunul din față –
Am tras cu ochiul, gagica nu i-a răspuns.

Nici măcar unul din influencerii în mizerie
Nu te-ar fi putut consola.
Dar până la urmă tot m-am bucurat pentru tine,
Băiet moldovan, pentru că, la trezire, numai tu te-ai înseninat
Când s-a văzut prin hublouri arhipelagul
Cu ogoarele cu pământ deșertificat
Și altele fertile și irigate, cereale verzi,
Când avionul a atins în fine pista și a rulat
Cu viteză moderată printre mesteceni
Și brazi și s-a oprit.

BOMBOANE DE LA STRĂINI

lui V. Leac

Și câte minciuni am mai inventat
Doar ca să rămânem pe stradă să
Pândim numerele străine.
Chiar dacă lor, bătăușilor și pricăjiților
De la bulevard – toate dropsurile
Și gumele de mestecat.
Stimorol.
Chiar dacă nouă, niciodată, nimic.
Jumătate de zâmbet,
Într-o amintire pesemne falsificată,
Și bărbatul din dreapta șoferului
(Microbuz FIAT, numere de Franța),
Tipul cu zâmbet gen Paul Giamatti
Ne-a-ntrebat cum se iese de aici:
Ne-am bâlbâit și n-am mai primit ciocolată.
Celorlalți, bătăușilor mici,
Toate bomboanele și abțibildurile.
Stimorol.
De la tipii sumbri care aduc ajutoare.
Austrieci. Olandezi. Nemți.
În vârful lanțului trofic – belgienii
Sau căpcăunii din Ardeni.
(Ia spune, ai văzut documentarul?)
De-o parte și de alta a autostrăzii,
Prin lanuri uscate, sacii de plastic în care
Sângele din celule a înghețat.

ATTILA JÓZSEF

pentru Claudiu Komartin

Dăinuie zăpada pe vechile dune solidificate
Ieșite din oceanul cu dinozauri pitici.
Pe văile expuse spre Sud, cât vezi cu ochii,
Cereale verzi, arbuști înmuguriți și, mai jos,
Lacuri de lumină – portaluri spre lumile
Nedeconspirate. O matrice, Ardealul-Islanda.
Bufnițe și ciori. Păsări viclene, pădure puuuuțină.
Ciocănitoarea vieneză rade tot,
cât timp malacul din Hermannstadt,
Singur și neliniștit,
Își epilează tarantula. O matrice: Ardealul-Scotland.
Terenuri lucrate pe care nu vezi niciodată pe nimeni.
Utilaje agricole rare, marfare trase
Pe linie moartă, sărături, Turda, Cojocna și,
Probabil, astăzi tot ca atunci: alcoolicii împărățesc
Pământuri mlăștinoase,
Sate care nu se arată, fete și poate băieți
Exploatați sexual, hidrocefali ca zeii dintr-o Indie obscură,
Canale de irigație, câmpuri unde
Mustește compostul, pentru că cei mai mulți asta suntem,
Attila József, compost: și zeițele în costume din piele mulată,
Și zeii cu priviri de chupacabra, și mărunții ideologi marxiști,
Și viguroșii autori de raftul al doilea care știu – mai bine
Decât tine – să se vândă. Și profesorimea analfabetă,
Și elevul lobotomizat cu unealta nepotrivită. Un ultim elogiu
Pentru voi, coțofene, ornitoptere împărățind
aerul – gras și curat – de peste Ardeal.
Adolescent, Attila József a vrut să se sinucidă, s-a așezat
Pe șine în așteptarea trenului care întotdeauna sosea cu exactitate
Chezaro-crăiască, de neegalat. Dar uite, fix în ziulica aia
Trenul n-a mai venit și Attila József s-a sculat și a luat-o pe terasament
Ușor, în întâmpinarea lui: locomotiva se blocase într-un sat
Unde altuia, mai norocos, îi venise aceeași idee.

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: