Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Radu Nițescu

Vântul de nord, trepidații

(I)

Îl văd pe tata cum se face de la an la an mai mic, mai ghemuit,
cum își schimbă mai repede cămășile de vară
cu cele mai groase, pe care le ține primăvara mai mult,

cum îi zice lui Soso Șoșo ăla al tău sau cum mă întreabă mereu
care Dan? păi cum care.

Mama a murit când aveam zece ani.
Credeam că e un fel de răceală mai lungă,
sau că așa îi place ei în ultima vreme, să stea mai mult în pat și halat
și să se tundă scurt, băiețește.

Când cancerul a devenit nasol-nasol, m-au dus la țară.
Îmi plăcea la țară, cu animale și verișori mulți,
copil crescut în moalele blocului,
îmi plăcea să merg să iau vacile de pe câmp
și să stau seara de vorbă la poartă.

Când a venit și tata, m-am bucurat.
Îmi amintesc apoi plimbarea pe râu,
în care mi-a vorbit despre moarte,
cuvinte frumoase, pe care îmi pare rău că le-am uitat.
Am aruncat o vreme pietricele în râu și am plâns.

Nu mai știu ce am făcut după,
în ziua aia sau în zilele care au urmat.
Probabil că m-am jucat mai puțin
și am pierdut uneori socoteala timpului.
Într-o dimineață, ne-am urcat în mașină și am plecat.

(II)

Acolo, la sfârșitul iernii vine vântul de nord și toți
îl ascultă cutremurați.
Când vântul de nord e aproape,
îl simt bărbații și femeile, munții,
sălbăticiunile, vitele.
Venirea lui, precedată totdeauna de vânturi mai reci,
e vestită de un șuierat profund și cald.
Casele se strâng una în alta ca o familie speriată.
Să vezi acest vânt cum aleargă și înghite zăpada.
Când vine, oamenii parcă se calcă pe bătătură
mai puțin unii pe alții. E ceva.

Anul ăsta parcă vine mai greu, spune un bătrânel
bătrânei de lângă el, și tresare scurt, curentat.

Zici? Zilele trecute am văzut un arici.
Și n-a fost rea, îmi plac iernile prin care treci
cum ai trece prin casă
până în partea cealaltă, în grădină.

(nu tot ce se întâmplă în poem trebuie să fie adevărat,
cum nu tot ce e adevărat ar trebui să se întâmple în viață.
unele lucruri au un adevăr al lor pe care poate
nici nu-i bine să încerci să-l descrii.)

Nu-i bine ca omul să fie singur, aș fi zis.

piața unirii, frățică

se știe dintr-o felie, așa scrie pe un bloc, pe reclama
jerry`s pizza din unirii, unde numai cubul mcdonalds
e veșnic și domină totul, se știe.
zilele trecute mi-a scris o prietenă veche, se despărțise de gagiu.
zicea că e singură la mec și plânge. i-am spus că așa și trebuie,
că e cel mai sincer așa, și că la mec
cartofii prăjiți sunt sărați cu sare din lacrimi.
dacă poeții ar fi reclame, a cui poezie ar privi de sus,
cumva sfidător, peste restul, cum face cubul mcdonalds din unirii?
merg la londo, dar nu mai am chef să beau și sunt prins
într-un covrig de gânduri, nu cald, din care muști
cu poftă la opt dimineața. așa, mai de prânz încolo,
când s-a mai scurs pofta din tine și prospețimea din el.
se știe dintr-o felie, am îmbătrânit, îmi scrie
un coleg de generală să-și ceară scuze pentru bullying.
scuze, frate, zice, eram mic și prost, ceilalți m-au înrăit.
pe mine de ce nu m-a înrăit nimeni? se știe.
se știe dintr-o felie. se știe
că mi-ar fi plăcut s-o ating și ea n-o să știe.

te-am mirosit. nopți rele

pe cât vorbim de schimbare, pe atât
ne e de frică, două străzi mai încolo știu
un cuib de turturică, susțin, oricum mai e puțin și
pică geana, 460 nm: albastru timișoreana

hăt pe malul celălalt voci calde/străine, zic niți
e cu răniții, abia se mai ține, păi
prieten, prieten, doar vezi să nu doară, dacă
văd că schimbi cu mine patru vorbe într-o seară &

glumă, glumă, glumea, glumea,
da`n câte beri la londo numeri ziua stinsă-n zeflemea și
câte zeflemele fac câtimea prea mare, pune mâna
sapă-te singur nu lăsa pe oricare

privește cerul

ce hal de om ai ajuns, ții de vorbă
puștoaice de liceu pe facebook când
au ore. ba încă mai rău, vorbiți poezii.
tu chiar vrei să ajungă ca tine?
e un cerculeț în natură, a mai zis
un idiot asta când avea treizeci și
tu erai la liceu, ce pizda mă-sii,
să se oprească odată.
ce rămâne de văzut, vedem după.
privește cerul și închină-te spre pământ.
într-o zi senină, într-o băltoacă,
se reflectă. și câte.

CITEȘTE ȘI

GABRIELA PANȚU

GABRIELA PANȚU și-a cumpărat primul aparat foto digital în anul 2016, iar în anul 2017 a absolvit cursul de fotografie al profesorului Radu Grozescu. Gabriela abordează, ]n special,  fotografia de portret și nudul artistic, fotografia de stradă și fotografia de arhitectură. Lucrările Gabrielei Panțu au fost expuse la Mia Photo Fair, Milano (2019); Bucharest Photofest (2020); The Photohouse,  Israel (2021);

Citește mai mult »

Camelia Iuliana RADU

te pot ajunge doar cu gândul uneori visez cum ajungîn iarba de sub etajul camerei taleși arunc pietricele în geam sper ca sunetul repetat să te trezeascăsă mormăi ceva să deschizi fereastramăcar în visul meu pe sub betonul rece al blocului tăuaș zâmbimi s-ar vedea strungăreațami-ar fi teamă că vei închide fereastrasă nu intre țânțarii mai încerc o datăși încă

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: