Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Ospitalitatea românilor, între mit și realitate

Românii sunt un popor ospitalier. Românii sunt oameni calzi și primitori. Românii sunt toleranți și blânzi. 

Toate propozițiile de mai sus fac parte din identitatea intelectuală și morală a conaționalilor mei, conform standardului programei școlare. Am primit aceste caracterizări identitare la cursurile de istorie, de literatură și de geografie, fără ca alte materii să fi fost excluse de la efortul construirii specificului național.

Am crezut și mai cred în aceste caracterizări flatante, dar cele mai recente aventuri geopolitice ale Rusiei mă obligă să fiu foarte sceptic.

De la debutul invaziei rusești în Ucraina, mii de cetățeni ucraineni au fost obligați să ia drumul pribegiei. O parte au tranzitat România, o parte au rămas aici, unii chiar în Constanța. Ospitalitea, căldura, filoxenia românilor s-au manifestat abundent în primele zile ale exodului. Ulterior, însă, aproape toată căldura s-a risipit, lăsând loc unor reacții complet ieșite din caracterizarea identitară. Cel mai frecvent, în manifestările concetățenilor mei se simte arzând frustrarea: „ei” au mașini, „ei” beneficiază de sprijin de la Statul român, „ei” profită! Toate astea în vreme ce pe „noi” nimeni nu ne ajută, pe „noi” nimeni nu ne bagă în seamă. 

Realitatea este, însă, că românii se simt abandonați de statul român. Felul în care cetățenii ucraineni sunt sprijiniți este un model despre cum statul ar trebui să se poarte cu proprii săi cetățeni. Când românii constată diferențele de abordare, își îndreaptă frustrările greșit și steril spre ucraineni. 

De fapt, concetățenii mei ar trebui să chestioneze statul, mai precis abandonul pe care acesta îl practică în relația cu românii. Prezența refugiaților ucraineni este, simplu spus, hârtia de turnesol care devoalează relația defectuoasă din statul român și cetățenii săi.

Războiul se va sfârși, refugiații se vor întoarce în țara lor, iar noi vom rămâne să ne întrebăm cât din ospitalitatea românească este pură mitologie. 

Răspunsul la această întrebare nu este încă final.

CITEȘTE ȘI

Macarena

Bulele sociale autohtone se mobilizează și pornesc, la intervale ce prezintă o oarecare regularitate, câte-un cadril dement de reacții emoționale în jurul unor subiecte ce par a veni de nicăieri, deși, e limpede, de undeva provin ele. Societatea vodevilului se manifestă voios și fără rezerve, gata să-și consume în lupta ideilor puținele resurse de informație și inteligență, dar fără să

Citește mai mult »

Creditorial

Timpul zboară prea repede când lucrezi la ce iubești. Asta pot să constat acum, ajunși la ediția cu numărul 12 din noua serie a „TOMIS- Revistă de cultură”. Ceea ce părea o imposibilitate acum mai mult de-un an, a devenit un tip special de realitate în spațiul constănțean, anume o parte din ceea ce eu consider a fi proiectul recuperării

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: