A fost un început de an presărat cu vești triste, pe lângă acelea (război, instabilitate, inflație) care au devenit de la o vreme stare de fapt: disparițiile unor oameni de cultură și artiști remarcabili ai ultimei jumătăți de secol au dat, inevitabil, senzația că trăim în atmosfera unui sfârșit de epocă.
Cu toate rezervele pe care le-am putea formula în cazul câtorva care și-au trădat la un moment dat idealurile intelectuale, dovedindu-se acomodanți și alunecoși în raport cu puterea politică, romancierul Dumitru Radu Popescu, scriitor influent și ultimul președinte al Uniunii Scriitorilor din comunism, istoricii de artă Constantin Prut și Răzvan Theodorescu, fermecătorii actori Mitică Popescu și Valeria Ogășanu sunt pierderi însemnate pentru toți cei care le-au citit cărțile, le-au fost studenți ori colaboratorisau i-au admirat în filme și în spectacole de teatru.
Peste toate, trecerea filosofului Mihai Șora, o personalitate foarte populară inclusiv în mediul online, ale cărui intervenții, postări și luări de poziție echilibrate, calde, mereu pline de farmec, erau urmărite cu simpatie și stimă de oameni care i-ar fi putut fi strănepoți. Pe bună dreptate, Șora a făcut pentru mulți legătura cu o epocă pe care o mai știm doar din cărți, iar dacă în România avem adesea deziluzii legate de „bătrânii cetății”, pe care i-am vrea repere ale căror povețe și nobilă implicare în viața democratică (încă fragilă) a acestei națiuni sunt atât de prețioase, gânditorul și eseistul ce ne-a lăsat Despre dialogul interior și Sarea pământului a reprezentat la senectute un sprijin pentru cei ce îi împărtășesc valorile. Ba aș spune că până și pentru aceia care au voluptatea maculării și a calomniei veninoase – până la urmă, ne definim ca oameni și prin opoziție cu cei lipsiți de cinste și de generozitate, învățăm cum să nu ne lăsăm ispitiți de aceleași patimi și orbiri ideologice, intersectându-ne cu ei suntem informați în legătură cu tot ceea ce nu vrem să devenim.
Lui Mihai Șora, ale cărui fapte de cultură au fost dublate în ultimele decenii de o prestație publică ce a arătat deopotrivă noblețe și spirit combativ, lui Mihai Șora, al cărui umanism luminos trag nădejde că va rămâne o lecție și un model de conduită pentru cei care l-au urmărit și admirat, îi dedicăm acest număr al noului „Tomis”, în semn de recunoștință.
