Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

MaParlo

TERRA

ESTE INIMA UNEI FIINȚE
Mai mari
Si mai departe
De propria inimă
Decât respirația de gând

O celulă cu două nuclee
care se luptă între ele
asta e Umanitatea
adică Planeta asta
cu oamenii de pe ea
Când e ca o cățea cu păduchi
Când ca o coroană cu diamante
Care acum progresează
Iar mâine se bagă înapoi
În peșteră la somn
Și noi ne hrănim din ea
În mare parte fără să știm
Că e susținută de aparate
Mai mult moartă decât muribundă
Așa cum necrofagii uită că au fost gorile
Când erau mici
Și se hrăneau doar cu fibre
Din toată
Verdeața dată de pământ
Din toată
IARBA CU SEMINȚĂ
Din toți pomii roditori
Care să facă rod după soiul lor
Că și omul crește copii
După chipul său
Care trebuie să mențină tradiția
De a-și viola mama
Și de a se lăsa pe mâna butonului
Acest vrăjitor al secolului XX
Care face să se întâmple tot deodată
Prin vârful degetelor
Și bagă repede sub covor
Tot praful din casă
Și-ți mângâie nevasta în locul tău
Îți adoarme copiii
Îți face cafeaua
Îți aprinde lumina mai ales
Dar îți împlinește și contractul
Cu firma de euthanasiere
Din Elveția
Unde totul a fost neutru dintotdeauna
De parcă între granițele acestei țări
Se rupe matrixul
Și visul nu mai are loc
E o țară de delfini
Care nu dorm niciodată
Pentru că ne veghează pe toți
În timp ce ne certăm pe religii, pe bani și petrol
Toate cele care, de fapt, se strâng la păstrare
În țara trezviei
În lumea obiectivului
În plină lumină de neon
Niciodată unul de al lor
Nu va trece la noi
Și nici vreunul dinte noi
Nu va scăpa dincolo
Eu nici n-aș vrea
O țară fără manea
Vreau să fiarbă viermii la soare
Numai să știu că nu e iarnă
M-aș muta în Spania
Dar nu e țara mea
Cum ar fi să te trezești
mâine cu unul în Living, tolănit
că e mai mișto la tine acasă decât la el…

Vreau ca toată lumea să se simtă bine
În ACEST moment, de exemplu, ca și cum da!
Aș utiliza și eu nenorocitul ăla de buton
măcar numai cât să
măcar numai cât să
împietresc lumea o secundă
cât să o vopsesc brusc
Precum Bansky
În culoarea mulțumirii
Aș vrea ca toți
Să fie fericiți
Până și dracu
Să existe
O Elveție a sufletului
Să se anuleze conflictul
Dacă nu o perioadă
Măcar o țară!

OMUL VA FI MAI ATENT

Când va înțelege că e plin cu sânge.
Orice ființă vie
Este ca o pungă
În care transporți un pește de acvariu
Nu numai că trebuie să te porți
Ca și cu un stabilizator de cameră video
Si cea mai mică înțepătură
Poate anula diferența dintre
Aer și lichid
Sufletul se varsă din tine
Într-o secundă
Dacă îi dai voie
Și apa se amestecă cu praful
De zici că n-a existat
Niciodată nimic altceva
Decât noroi!

CITEȘTE ȘI

Mircea Țuglea. Să vezi ce s-a-ntâmplat!

Când l-am cunoscut pe Mircea eram de fapt în exact febra cunoașterii de noi oameni
Începusem Facultatea la Ovidius. Alt cerc, alt anturaj, alte cuvinte, aceleași gânduri
Hai, poate și culorile erau aceleași, pentru că viața e una!
Iar eu fuzionam peisajele; mă vedeam cu noua gașcă, …nu mai învârteam cuțite și înjurături, ci cărți și idei…
Și Mircea a fost în față,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: