Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Mircea Țuglea. Să vezi ce s-a-ntâmplat!

Când l-am cunoscut pe Mircea eram de fapt în exact febra cunoașterii de noi oameni
Începusem Facultatea la Ovidius. Alt cerc, alt anturaj, alte cuvinte, aceleași gânduri
Hai, poate și culorile erau aceleași, pentru că viața e una!
Iar eu fuzionam peisajele; mă vedeam cu noua gașcă, …nu mai învârteam cuțite și înjurături, ci cărți și idei…
Și Mircea a fost în față, la catedră mereu! Și acum e tot acolo, sigur, cu catalogul în mână, cu mintea în Vama Veche, cu sacoul pe el, cu berea la picior, cu noi în jurul său.
Eram în primul an la Litere.
E adevărat, primul m-a trăznit Mincu. O făcuse înainte cu toți, cu Mircea primul. Ne-a aliniat și ne-a dat câte un șut în cur s-o luăm la drum.
Vatman – Mircea
Am aflat de tramvai – pardon – de cenaclu și m-am dus.
L-am găsit la catedră, în sacou, marți seară, serios. Și așa serios și-a invitat prietenii în sală să prezinte poezie. Și au intrat Gili și Grosu, chei în cap, pe biciclete, în sala de curs, cu un dublu-casetofon turcesc și au făcut cenaclul.
Atunci mi-am dat seama că noi, toți ceilalți, eram îmbrăcați în costume ca în uniforme, adică de către alții, care așa vor să te vadă. Numai băieții ăștia se îmbrăcaseră singuri în seara aia și făceau ce vroiau. Și Mircea era în sacou doar ca să poată să ne spună ceva, adică să ne arate drumul, să poată sta la catedră, nu că asta ar fi vrut neapărat….
Și mi-am zis: Aici vreau și eu!

Și am intrat în gașcă. Ba chiar mi-au dat premiu! La festivalul lor din 2000 – Erotica. Excelent!
A fost ca o intrare în cetate pentru mine! Mai ales când a venit Mircea și mi-a zis că voi lua premiul poeziei deseară la Harry, la club, a fost ca un vis de la Dumnezeu. Păi cum să ți se împlinească un vis și să afli asta dinainte chiar?!.. A fost deja ca între frați; vezi că mâine ne trezim cu toții și mergem la camp!
Să te anunțe cineva așa, pe ultima sută, înainte de culcare, cum ar veni… nu poate fi decât cineva care trăiește și doarme aproape de tine, sau lângă…
Ți-e ori iubit(ă) ori frate, rudă…
Așa l-am simțit pe Mircea de la început, până la SFÂRȘIT!

MaParlo

CITEȘTE ȘI

MaParlo

TERRA

ESTE INIMA UNEI FIINȚE
Mai mari
Si mai departe
De propria inimă
Decât respirația de gând

O celulă cu două nuclee
care se luptă între ele
asta e Umanitatea
adică Planeta asta
cu oamenii de pe ea
Când e ca o cățea cu păduchi
Când ca o coroană cu diamante
Care acum progresează
Iar mâine se bagă înapoi
În peșteră la somn
Și noi ne hrănim din ea
În mare parte fără să știm
Că e susținută de aparate
Mai mult moartă decât muribundă
Așa cum necrofagii uită că au fost gorile
Când erau mici
Și se hrăneau doar cu fibre
Din toată
Verdeața dată de pământ
Din toată
IARBA CU SEMINȚĂ
Din toți pomii roditori
Care să facă rod după soiul lor
Că și omul crește copii
După chipul său
Care trebuie să mențină tradiția
De a-și viola mama
Și de a se lăsa pe mâna butonului
Acest vrăjitor al secolului XX
Care face să se întâmple tot deodată
Prin vârful degetelor
Și bagă repede sub covor
Tot praful din casă
Și-ți mângâie nevasta în locul tău
Îți adoarme copiii
Îți face cafeaua
Îți aprinde lumina mai ales
Dar îți împlinește și contractul
Cu firma de euthanasiere
Din Elveția
Unde totul a fost neutru dintotdeauna
De parcă între granițele acestei țări
Se rupe matrixul
Și visul nu mai are loc
E o țară de delfini
Care nu dorm niciodată
Pentru că ne veghează pe toți
În timp ce ne certăm pe religii,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: