Bulele sociale autohtone se mobilizează și pornesc, la intervale ce prezintă o oarecare regularitate, câte-un cadril dement de reacții emoționale în jurul unor subiecte ce par a veni de nicăieri, deși, e limpede, de undeva provin ele. Societatea vodevilului se manifestă voios și fără rezerve, gata să-și consume în lupta ideilor puținele resurse de informație și inteligență, dar fără să facă economie la aroganță și dispreț, conform unor vechi cutume. Cel mai recent prilej de răzbel s-a nimerit să fie o melodioară de scurtă respirație estetică numită Macarena, interpretată de-o consăteancă de-a noastră tomitană din km 4-5. Creația artistică s-a prezentat cu un mesaj scurt și percutant adresat sub formă de protest purtătorilor de cromozom Y, cărora li se bate obrazul că sunt agresivi și cam îngrămădiți, pe modelul „Mirel din Turnu-Măgurele”, acesta fiind, pentru cei care-au deschis mai târziu platformele de socializare, prototipul masculului misogin. Sigur că mesajul a provocat frisoane și a construit spontan tabere: progresiștii au jubilat, conservatorii s-au ambalat, melodia a fost luată la refec din cauza cuvintelor tari, unii au văzut în versuri Manifestul Feminist, alții doar un produs junk. Adevărul însă, în acest caz, nu este undeva la mijloc. Melodia împricinată transmite un mesaj actual și subliniază o realitate enervant de prezentă: e dificil să funcționezi în societatea autohtonă dacă nu ești bărbat. Femeile și alte genuri își găsesc mai greu locul în marea de excluderi care funcționează deosebit de eficient. Este evident că schimbarea cerută nu va veni peste noapte, în situația fericită în care schimbarea chiar se va produce. Până atunci, însă, ar trebui să fie normal ca, în feluri și pe voci diferite, această schimbare a minților să fie pretinsă. Melodia care-a stârnit valuri este doar o etapă a acestei eventuale schimbări. Din acest punct de vedere ea nu este nici bună, nici rea, ci reprezintă doar simptomul unei necesități istorice.