În perioada 7 iunie – 9 august 2026, Muzeul de Artă Constanța găzduiește, în cele patru săli-vagon de la parter, un adevărat spectacol vizual și vestimentar: expoziția ARTEFAPTE (titlu sugestiv, inspirat probabil dintr-un joc de cuvinte plecând de la „artefacte”). Curatoriată de prof. univ. dr. Unda Popp, expoziția a fost vernisată în 7 iunie, în prezența acesteia, a creatorilor de costume pe care i-a coordonat – majoritatea cadre didactice la departamentul Modă al Universității Naționale de Arte (UNArte) din București – și a doi iluștri critici de artă, dr. Adrian-Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, și dr. Cristian-Robert Velescu, fost profesor titular de istoria artei la UNArte, care au luat cuvântul alături de dr. Lelia Rus-Pîrvan, directoarea muzeului constănțean.
Expoziția subîntinde două voleuri, construind un arc peste timp: pe de o parte, sunt expuse costume istorice și obiecte de artă din celebra colecție a regretatei Adina Nanu, reputat critic și istoric de artă, profesor universitar, autoare a unor importante tratate de istoria costumului, între care Artă. Stil. Costum (prima ediție 1976, republ. 2007) și Arta pe om. Look-ul și înțelesul semnelor vestimentare (2001); pe de altă parte, expoziția cuprinde, preponderent, creații vestimentare contemporane, mai ales costume experimentale, ai căror autori sunt azi membri ai corpului profesoral de la departamentul Modă al UNArte, foști studenți sau doctoranzi ai prof. Unda Popp. Alături de creațiile sale, expoziția include astfel piese create de: Răzvan Vasilescu, Oana Roșca, Alina Gurguță, Antoaneta Tica, Andreea Stoian, Matei Arnăutu, Ana Stanciu, Lăcrămioara Crișan, Miki Ibănescu, Valentin Teodorescu, Sabina Georgescu, Raul Rădulescu, precum și câteva picturi executate de Alexandru Mărginean, alese pentru a completa atmosfera fiecărei săli, grație corespondențelor cromatice sau tematice.
Referindu-se la voleul contemporan al expoziției, prof. univ. dr. Unda Popp a declarat: „În expunerea noastră veți vedea costume-obiect, supradimensionate, veșminte destinate spectacolelor sau performanțelor mai mult sau mai puțin convenționale, structuri și texturi savant alcătuite și poate doar câteva haine pe care ați dori să le purtați. Expoziția vorbește și despre bucuria profesorilor de a rămâne alături de studenții lor și de a descoperi împreună nenumăratele posibilități de a construi imaginea umană.” Fiecare sală a expoziției este scenografiată asemenea unei mari instalații.
Sala 1 a fost intitulată Vizita domnului blond, construind o narațiune ca într-o piesă de teatru: un domn respectabil, cu păr blond buclat și o mustață bogată, purtând pe cap joben și costumat cu redingotă, vine în vizită la o familie, ai cărei membri par că îl întâmpină solemn (trei cupluri, între care unul cu un copil, ținut în brațele mamei). Alături este expusă marea geantă de voiaj a vizitatorului, conținând un costum și mai multe compartimente sub formă de sertare. Toți sunt îmbrăcați după moda sfârșitului de secol XIX / începutului de secol XX, costumele de epocă provenind din colecția Adinei Nanu. Masca personajului principal a fost creată chiar de Adina Nanu după chipul istoricului de artă Adrian-Silvan Ionescu – le explică Unda Popp celor câțiva fericiți care au beneficiat de un scurt tur ghidat, oferit înainte de vernisaj. Pe peretele din fundal sunt expuse trei dintre piesele cele mai deteriorate ale colecției istorice Adina Nanu (două bluze și o rochie). În cealaltă parte a sălii, în contrapondere, se află creațiile contemporane. Piesa cea mai spectaculoasă este rochia dantelată a Undei Popp, a cărei trenă imensă coboară de pe manechin și urcă apoi pe perete, „în valuri”, evocând excesul și superioritatea afișate ostentativ de personajele înstărite din alte vremuri (piesa este proiectată și pe un monitor alăturat, cu trena umflată în bătaia vântului). Tot aici sunt expuse: o haină cu decorație de mozaic a Alinei Gurguță, pe un manechin șezând pe scaun, care combină estetica Art Nouveau și cea suprarealistă; un frac alb, cu mâneci și cozi transparente, ca reinterpretare a veșmântului istoric; variațiuni scenografiate pe tema costumului clasic masculin de Miki Ibănescu și cămășii albe feminine de Lăcrămioara Crișan. Hall-ul de trecere către Sala 2, Budoarul, este conceput ca un colț de cameră cu desuuri de la 1900. Raul Rădulescu (sigurul student din expunere) lasă la vedere, cu umor și fără pudibonderie, o piesă de lenjerie intimă prinsă între folii de plexiglass, în timp ce Valentin Teodorescu a creat o rochie de mireasă cu aripi de înger. Miki Ibănescu și Lăcrămioara Crișan continuă aici, cu câte o piesă, temele lor din sala precedentă.
Sala 2 poartă titlul Fronturi comune, abordând tema războiului – atât de veche și, totodată, din păcate, atât de actuală. Expunerea pornește de la o serie de desene din colecția Adina Nanu: sunt schițe de front executate în Primul Război Mondial de Romeo Kunzer Storck (fiul artistei Cecilia Cuțescu-Storck din prima căsătorie), Sabin Popp (pictorul care ar fi devenit socrul Adinei Nanu, dacă nu ar fi decedat prematur, la 32 de ani) și Emil Damian (fiul pictorului-preot Vasile Damian). Răzvan Vasilescu imaginează, cu ironie postmodernă, o serie de uniforme militare contemporane, cagulele de pe chipurile manechinelor făcând trimitere la măștile de gaze. În sală mai sunt expuse creații de Matei Arnăutu, Unda Popp, Alina Gurguță și Andreea Stoian, ținutele amenințătoare, uneori supradimensionate, prevestind parcă incertitudinea viitorului. În centrul sălii, un morman de manechine dezmembrate este simptomatic pentru o lume în descompunere. Ghirlande de avione / drone, suspendate de plafon sau atârnând pe verticală completează atmosfera terifiantă a sălii.
Sala 3, sub titlul Recuperări, prezintă piese vestimentare de Oana Roșca, Antoaneta Tica și Andreea Stoian, având ca numitor comun ideea de reciclare, în cadrul mișcărilor ecologice actuale. Pornind de la pungile de plastic și hârtia de ziar păstrate cu sfințenie în timpul comunismului, din cauza penuriei, și ajungând la abundența și risipa de ambalaje din vremurile noastre, se poate scrie o întreagă istorie a reciclării. Creatoarele realizează costume fantastice, reutilizând cele mai umile sau amuzante materiale, precum ambalajele pentru dulciuri, amintind de candoarea copilăriei. Un monitor plasat în interiorul unei crinoline culcate pe podea invită cu umor vizitatorul-voyeur să privească „pe sub fustele doamnei”. Hall-ul de trecere către Sala 4, intitulat Appassionata (așa cum a fost numită mai târziu Sonata pentru pian nr. 23, Op. 57 de Ludwig van Beethoven), este punctat de două piese: o mireasă cu pantofi roșii într-o cadă roșie de Unda Popp și o mare inimă roșie din textile de Sabina Georgescu, vorbind despre jocul liber, plăcere și pasiune ca motoare ale creației.
În fine, parcursul expozițional culminează cu Starea de grație – titlu sub care sunt reunite lucrările din Sala 4. Având ca punct de plecare o acuarelă cu temă marină a lui Costin Ioanid, fabuloasele costume cu texturi diafane create de Antoaneta Tica, Oana Roșca și Alina Gurguță stau sub semnul albastrului inefabil, dens sau irizat, definind un univers liric-acvatic, din care fac parte personajele-naiade, starea onirică, fascinația mării, muzica valurilor sau cântecul ademenitor al sirenelor. Criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu a remarcat, în discursul său, corespondența dintre această sală și tema slavă Rusalka (poezie de Aleksandr Puşkin și operă de Antonín Dvořák). Peștii uriași ai Anei Stanciu, dispersați pe podea, pun însă capăt visului.
