Stau degeaba în gara pustie

mă uit la porumbei și ascult cum țârâie apa prin găurile din burlane de Est
Aici doar trei trenuri vin și pleacă zilnic,
ca și cum ar hrăni gura gării ca pe-un copil instituționalizat la cămin:
mic dejun, prânz și cină – toate de regim.
Vara, în sezon, statul devine generos și-i mai servește gării și o gustare – trenul de ora patru, un personal amărât care miroase a crenvurști comuniști
Mai e cineva: la capătul celălalt al șirului de scaune prinse in perete, un tânăr ochelarist care aduce cu Eminescu de pe coperta manualelor, stă de o vreme cu fruntea în palmă. Telefonul îi bâzâie cu voce tare

Vreau acasă.
Alo?
Vreau acasă.
Ce faci, mamă?
Vreau acasă!
Plouă mai tare și porumbeii pleacă acasă.

Capătul Lumi

Pe vremuri, când eram doar foarte îndrăgostită de el,
am visat că zburam împreună cu avionul.
Simbol falic! a zis, ridicând mini falic arătătorul,
Și habar nu avea de nimic.
În altul, se făcea că mergeam umăr lângă umăr, în tăcere, până am ajuns la capătul lumii.
Gata, aici se termină, a zis, și nici in vis
nu știa nimic.
Lumea se încheia brusc, fără avertizări, ca un răspuns la o întrebare nepusă încă
Era, ce-i drept, un pom acolo, înfipt în buza lumii,
poate o ultimă răcoare
pentru cei ce s-au ostenit până aici,
poate una de bun venit, dacă abia de-aici începi călătoria.
Dupa o nuntă, în altă noapte, cu alt băiat alături,
L-am și văzut aievea – lumea se termina in ceață, 20 de metri mai încolo,
în dreptul ultimului felinar de la Cazino,
mult mai minimalist decât in vis: aici alb, acolo negru.
Chiar și așa, mi-e încă frică zilnic, să nu cumva să ajung la capătul Lumi.

Ezeriș

Cafeaua se bea până în ora 12
Dacă bei după 12, ești agitat, și nu poți să dormi noaptea
Eu am stat câteva nopți de veghe, și m-am rugat
Dar m-a luat… dar m-am rugat
Tre să se găsească o soră, mai tânără, mai bătrână, o soră cu care să te ții
Eu nu mai caut aur, palate, nu mai plec in țări străine
Am picat in genunchi, și așa am rămas
Daca eu sunt bun cu dumneavoastră si Dzeu e bun cu mine
La 12 tre sa te rogi, și pe la 2, două și ceva
La 3 lovește Diavolul, 3-4, atunci e ora lui
Dar dacă te rogi la 12, și mai prinzi și pe la 2…

Păi știi cât e salariul in Ucraina?
Daca ești ITist, d-ăsta cu drone, 2500 euro,
M-am interesat: dacă ghidezi din bunker, 500 euro, infanterist 1500, da capo, de la-nceput, pe urmă, mai ai sporuri
În ‘45, povestea bunica, nu aveau chibrituri, țineau jarul mereu aprins
Nu aveau nici zahăr, când a văzut zahăr s-a topit

Lucrați la zi sau la normă?
La zi
Câți ani aveți?
52
Cat luați pe săptămână?
100 euro
V-ajung?
Ajung, daca știi să faci piață bună, ajung
Ș-apoi, bărbații mai au nevoi
Ce e aici, Nord? Aici trebuie să coborâm!

Vrei să dansăm împreună, Anais?

Vrei să te țin în brațe în continuare?
Nu vrei să mergi pe oasele tale? Nu vrei să dansezi pe piciorușele tale? Poți să stai jos dacă vrei. Poți să te uiți la mine cum îmi odihnesc mâinile. Mulțumesc, păpușica.
Acasă la noi, pădurile se taie așa cum îmi place mie să mănânc restul de tort de pe platou – rașchetează de la margine felii subțirele, să nu îi prindă mama lor
o feliuță, încă două, dar dai de gust, și deja nu te mai poți opri
Pădurea miroase frumos proaspăt tăiată, a viață și a moarte împreună
Vrei ceva bun, Anais? Tort nu mai e, dar știu să fac lapte praf cu zahăr și cacao, și putem râde după aia cu el lipit de dinți, vrei? Închide ochii dacă îți intră soarele sau altceva în ei. Nu trebuie să vezi. Nu trebuie nici să auzi neapărat, poți închide și urechile. Oricum, muzica s-a terminat, au mai rămas doar claxoane. Închide-ți și nările, Anais, uneori, mâinile mele miros a foret noire
Mulțumesc, păpușica

***

Îi aprind lui tata o lumânare
Și-i doresc sa aibă, măcar acum, și celelalte jumătăți de picioare
Sau să vrea să trăiască, măcar acum, puțin mai mult decât a vrut când era viu

Un copil aleargă pe după biserică
Tare-mi doresc să fie
sufletul lui în albastru

Ninge de trei nopți încontinuu

Pe scena teatrului, îngropați în aplauze moi, suntem doar eu și marele câine alb
fiecare cu o pată în dreptul inimii
Soarele ajunge târâș pân’ la noi,
o ultimă rază mă-nțeapă
chiar între pulpe
Festivalul acum se încheie
uite cum toți se ridică si pleacă,
pe un rând, doi artiști ne’nțeleși, au rămas
să-și adune ideile căzute-ntre scaune.
Haide cu mine să le dăm niște foc,
să îi ștergem de lacrimi, să-i scuipăm de deochi,
să le punem o șa, să-i încălecăm așa,
ușurel,
la trap, la galop, să o luăm pe furiș din loc
spre sublimul din mintea mea, unde mai mereu stă la geam
o băbuță după perdea.

Stai în camera galbenă

ascuns după perdea.
Înlăuntrul peșterii tale urlă cățelul pământului
ca un cutremur care ne zdrăngăne geamurile
Și timpanele
Până vine recepționera la ușă
Până pleacă
Până plec dintre noi.
E o fântână cu poezie de aur în piață,
ne strigă s-o scriem, o aud în timp ce fugim
„Mai poate aștepta câteva vieți, în fond, e-o fântână!” râzi,
grohăind ca un drac
Iar în rest e soare