Am aflat că-n vara trecută, în Florida s-a dat o lege, semnată de guvernatorul DeSantis, poate vă mai amintiți de el din 2020 (când a avut o poziție pură și dură împotriva purtării măștilor în pandemie și apoi s-a manifestat activ ca antivaccinist) sau din 2023 (Donald Trump l-a umilit constant în dezbaterile republicanilor, până ce s-a retras din cursă cu coada între picioare). Legea despre care vorbesc interzice geoingineria și „modificările deliberate ale vremii” („intentional weather modification”), dându-le astfel satisfacție celor care au reclamat isteric și au vorbit nemăsurat de mult, în lipsa oricărei probe sau mărturii, despre „chemtrails”, acele dâre de pe cer lăsate de motoarele avioanelor, care ar conține agenți chimici și/sau biologici, precum bariul, sărurile de aluminiu, toriu, fibre de polimeri etc.

Așadar, oamenii aceștia nu cred că există schimbare climatică (la care ‒ e aproape un consens printre oamenii de știință din întreaga lume ‒ omul și-a adus din plin contribuția prin activitățile lui industriale din ultimii 200 de ani), însă interzic prin lege „otrăvirea” (care, până la proba contrară, e doar o ficțiune, ca să nu zic curată sminteală) a populației cu substanțe pe care Oculta ni le toarnă în cap din avioane…

Mă gândesc și eu, cu mintea-mi nu deosebit de complexă, dar încă rațională, că o asemenea operațiune ar presupune o întreagă cabală, mai exact o rețea de mii de conspiratori, și asta doar în Florida ‒ de la producerea pe scară largă a acelor substanțe toxice eliberate metodic de avioane, la cei care le încarcă și le descarcă, le injectează în rezervoare, piloții nu sunt în general niște debili, ar trebui să aibă și ei știință de asta, nemaivorbind de împielițații din mățăraia tehnică a aeroporturilor, cei care planifică și supraveghează această operațiune cu tentacule adânc înfipte în biochimie și aviație.

Întreaga poveste mă duce cu gândul la o schiță SF amuzantă citită în copilărie într-o carte din colecția Nautilus, în care niște extratereștri uriași și eterici apar pe Pământ, oamenii nu pot ajunge să comunice cu ei, așa că omenirea încetează să mai încerce și acceptă conviețuirea cu ființele astea pașnice, înalte de mii de metri, care de acolo din nori toarnă peste noi din niște stropitori gigantice o substanță ce pare o ploicică de vară… E vorba de Fredric Brown și de prozele lui scurte tip flash fiction (la noi, volumul publicat de Nemira acum 33 de ani se intitula Paradoxul pierdut), iar Pattern a apărut prima oară în 1954 ‒ atâta doar că acțiunea se petrece în Arizona, nu în Florida.

Poza asta țăcănită cu Brown a apărut pe romanul lui din 1949, What Mad Universe. Ehei, ce titlu-n ton cu vremurile chiar și trei sferturi de secol mai târziu!