În data de 3 iunie 2025, în eleganta sală de expoziție „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului din București, a avut loc vernisajul expoziției „SEMNE. Suprafețe–Simboluri–Structuri”, care a reunit lucrările a trei artiste: constănțencele Anca Pașa Deaconu (care a fost și curator), Ioana Predescu și gorjeanca Georgiana Brandt. Cuvântul de deschidere a fost adresat de criticul de artă Mimi Necula, cunoscută jurnalistă a postului TVR Cultural, care a remarcat principiul ciclicității (simbolismul cercului), ca numitor comun al expoziției. În aceeași formulă de trio, artistele au expus și anul trecut la galeria „Arta” a UAP Craiova. 

Sala monumentală din dreapta intrării a fost „disputată” de Anca Pașa Deaconu și Ioana Predescu, între care există subtile afinități estetice, la nivel formal și conceptual. Lucrările lor s-au „așezat” perfect în acest spațiu, intrând într-un dialog de tip hermeneutic și punându-se în valoare reciproc.  

Anca Pașa Deaconu, o artistă plurifațetată, care se exprimă în multiple medii (pictură, grafică, instalație, colaj, obiect, fotografie, video, performance), reușește încă o dată să mă surprindă: pe lângă câteva lucrări pe care i le cunoșteam din expozițiile personale din ultimii ani, artista a creat special pentru acest eveniment noi compoziții de mari dimensiuni: Simbol (I și II), Începuturi. Calea, Scut (I și II). Realizate în tehnică mixtă (pictură în culori acrilice și colaj de diverse materiale), aceste lucrări au ca motiv central sfera secționată median – stilizare brâncușiană a „sărutului” (așa cum se regăsește pe stâlpii și pe grinda orizontală a Porții Sărutului de la Târgu-Jiu). Totodată, motivul circular sugerează Soarele sau Luna. Compozițiile artistei, pornind de la conceptul de dualitate (temă a cercetării sale doctorale la Universitatea Națională de Arte – București), stau sub semnul contrastului dintre cele două „non-culori”, albul și negrul, cu sensuri simbolice, marcând dihotomii: zi / noapte, lumină / întuneric, bine / rău. Uneori este introdus și aurul, cu trimitere atât la fondul de aur al mozaicurilor sau icoanelor bizantine, ca simbol al lumii divine, cât și la sculpturile în bronz auriu polisat ale lui Brâncuși. Alteori se alătură roșul-ruginiu al unor inserții metalice. În mijlocul sălii, artista a expus o instalație formată din grinzi uriașe de lemn vechi, suprapuse, pe care se pot observa amprente de tălpi albe, ca semne ale trecerii spre un nou început, inspirată fiind de tema vetero-testamentară Arca lui Noe. Anca Pașa Deaconu are o fire solară, explozivă, este mai degrabă extrovertită.

La polul opus ca temperament, Ioana Predescu, o artistă discretă și cu o notă de mister, „ascunsă” parcă în spatele funcției sale de muzeograf, pe care o îndeplinește la Muzeul de Artă Constanța, expune lucrări cu o mare capacitate de interiorizare a emoției și gestului, cu deliberate reduceri cromatice și stilizări ale formelor, care capătă semnificații simbolice. Negrul profund, catifelat sau cu străluciri metalice domină în lucrările sale, juxtapus mai ales albastrului cobalt, dar și roșului sau galbenului (uneori sub forma bronzului auriu). Compoziția pe registre orizontale suprapuse Azialergdacănuplouă, cu culorile vibrate în diferite grade, amintește de estetica picturii Color Field, ca direcție a artei abstracte, și introduce în partea inferioară a pânzei textul care dă titlul lucrării, semnificația frazei fiind dublată de minimalismul literelor ca semne plastice. În alte lucrări, ca Uroboros 19, această funcție semantică și estetică a literelor este preluată de cifre. Uroboros, șarpele (sau dragonul) mitic, cel care își înghite coada, formând un cerc perfect, ca simbol al morții și învierii, al ciclicității, este un motiv recurent în creația artistei. Animalul fantastic, prezent în cărțile de tarot, l-a fascinat în trecut și pe Victor Brauner, care îl echivala cu semnul infinitului (un fel de cifră opt pe orizontală), cu care și-a semnat unele lucrări.   

Sala (relativ mai mică) din fața intrării a fost rezervată Georgianei Brandt. Artista expune câteva serii de lucrări, între care cel mai mult mi-a atras atenția tripticul Pictură matieristă, realizat în cadrul studiilor sale doctorale, absolvite la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, sub îndrumarea profesorului Ioan Sbârciu. O împătimită a materiei, Georgiana Brandt jonglează cu variate texturi și materialități, care tind să confere picturilor ei aspectul de colaj, cu calități tactile, dincolo de cele vizuale (relația dintre haptic și optic). Totodată, puternicele împăstări ale unor forme abstracte, proiectate pe un fundal ceva mai aplatizat, marchează tendința de a ieși în relief din suprafața bidimensională al pânzei. În dominante de galben, în contraste puternice de auriu și negru sau în game de griuri, brunuri și ocruri, lucrările sale au o anumită muzicalitate a acordurilor cromatice. Faptul nu este întâmplător, căci artista este soția unui cunoscut muzician din Târgu-Jiu. De altfel, în instalația Pieces, Georgiana Brandt include chiar două viori, aproape „deghizate” sub stratul rugos de culoare, continuat și pe volumele paralelipipedice de lemn învecinate, care funcționează ca suport și fundal pentru cele două instrumente muzicale. 

Jocul cu suprafețe–simboluri–structuri, practicat de cele trei artiste, generează semne, invitând publicul să le descifreze și lăsând loc multiplelor interpretări.