Timp de aproape o lună (4 octombrie – 1 noiembrie 2025), expoziția personală a cunoscutului grafician dobrogean Ion Tițoiu, intitulată Atelier, a ocupat ultimele două săli dedicate expozițiilor temporare de la parterul Muzeului de Artă Constanța, în timp ce primele două săli au găzduit lucrările artistului-invitat, pictorul Sever Iustian, cetățean francez de origine română, protagoniștii împărțindu-și „frățește” spațiul expozițional.
Cei doi artiști au fost colegi la Liceul de Artă din Constanța, după care drumurile lor s-au despărțit: Ion Tițoiu și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, iar Sever Iustian, la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Au mai expus împreună la Muzeul de Artă Constanța, în 1978, într-un eveniment organizat de Florica Cruceru, primul director al muzeului. În același an, Ion Tițoiu era fondator al primei școli de gravură din Dobrogea. În ceea ce-l privește, din 1980, Server Iustian s-a stabilit definitiv în Franța, unde a devenit mai târziu membru al Societății Artiștilor Francezi „Grand Palais”.
Chiar dacă granițele geografice i-au despărțit, cei doi artiști au păstrat legătura, iar actuala expoziție a constituit o emoționantă reîntâlnire a prietenilor din tinerețe, după aproape 50 de ani de la prima lor prezență pe simezele Muzeului de Artă Constanța (îmi vine în minte titlul cărții lui Alexandre Dumas, După douăzeci de ani, continuarea faimosului roman Cei trei muschetari). Conexiunea lor este și una de tip astral: ambii s-au născut în aceeași dată, 21 august, dar la un an distanță: Iustian în 1948, iar Tițoiu în 1949.
Pentru vernisaj, fiecare artist a avut câte o invitată pe post de critic de artă: Ion Tițoiu a apelat la Ana Amelia Dincă din Călărași (autoare a textelor din catalogul care a acompaniat expoziția și care se regăsesc expuse pe șevalete în sala a treia), în timp ce Sever Iustian a optat pentru Alice Dinculescu din Constanța, reunind astfel în spirit noi teritorii. Vernisajul a fost punctat și de un moment muzical, susținut de George Gherase (la pian) și de Adrian Mihai (la duduk).
Ion Tițoiu a prezentat lucrări grupate în cinci cicluri tematice principale, între care există multiple interferențe: Valul, Ochiul, Peninsula Tomitană, Masa de lucru și Penița, toate executate cu o tehnică și o minuțiozitate care trimit la începutul tipografiei, datorat lui Gutenberg, și la maeștrii Renașterii. Preocupat și pasionat de universul marin, artistul se apleacă asupra valului, văzut ca modul al unei dinamici ce cuprinde suprafața aparent infinită a apei. Lucrările din ciclul Valul amintesc de celebra xilogravură Marele val de la Kanagawa (cca. 1830) a maestrului japonez Hokusai, dar și de zeul Horus din panteonul Egiptului antic, reprezentat ca om cu cap de șoim. Motivul ochiului este deja prezent aici, dar el se va dezvolta într-o serie autonomă, în care formele elipsoidale conțin un iris care căpăta diverse forme, de la floare, val sau corp ceresc la portret uman, ca reflectare a celuilalt sau a sinelui. Anatomic, Ochiul este organul vederii, prin care primim cca. 90% din informațiile din mediul înconjurător, și instrument, prin excelență, al artistului vizual. La un alt strat al lecturii, cel spiritual, se poate decela ochiul atoatevăzător al Divinității. În directă legătură cu ciclul Valul, Peninsula tomitană este un elogiu adus zonei orașului vechi din Constanța, ridicat pe locul anticei cetăți Tomis, în care se regăsesc monumente emblematice, precum Farul genovez, cu silueta sa geometrică, Moscheea Carol I, cu un minaret și o cupolă inconfundabile, sau Cazinoul, cu elegantele curbe și sinusoide Art Nouveau. Lucrările din ciclurile Masa de lucru și Penița marchează o profesiune de credință a artistului, ilustrând spațiul de creație și, respectiv, unul dintre instrumentele de bază ale graficianului. Penița apare uneori hibridată de regnul uman (personaje întregi sau în parte – mâna și ochiul artistului –, cu care fuzionează organic) sau de soare și lună, alcătuind o heraldică proprie.
În acest sens, ultima sală, intitulată „Fabrica de gravură”, este o adevărată reconstituire a atelierului artistului, care și-a adus aici chiar propria presă – pe care a botezat-o „Regina”–, piesă de rezistență în ansamblul cu valențe scenografice, o măsuță de lucru și un scaunîn care își primește vizitatorii, oferindu-le ceva de băut și coșuri cu merinde, cu izul său de călugăr tatuat. Alături de gravurile expuse pe pereți, sala este inundată de o puzderie de obiecte care recompun ambianța atelierului, ca spațiu de lucru și, totodată, ca laborator de idei: penițe, creioane, pensule, plăci metalice de gravură, recipiente cu acid și cerneală tipografică, afișe de expoziții, flori proaspete și uscate, sfeșnice, haine și fotografii personale ale artistului… Pe durata expoziției, „Fabrica de gravură” a funcționat ca spațiu interactiv pentru mai multe workshop-uri dedicate elevilor, în care maestrul Ion Țițoiu a împărtășit tinerilor din tainele procesului de imprimare la presă și ale tehnicilor gravurii. Mai mult, a decis ca, după terminarea expoziției, să doneze Muzeului de Artă Constanța, pe o perioadă nedeterminată, presa „Regina”, spre a fi utilizată în cadrul viitoarelor ateliere de creație.
Sever Iustian a expus picturi de format mediu, toate din zona figurativului, defășurând un repertoriu tematic compus predominant din naturi statice cu fructe și flori, peisaje cu copaci, stânci și bărci, interioare ale căror uși și ferestre se deschid generos spre mare, plaje însorite cu nisip trandafiriu, ce evocă atât țărmul Mării Negre, al Coastei de Argint din sudul Dobrogei – inclusiv prin aerul oriental indus de prezența unor moschei –, dar și atmosfera mediteraneeană occidentală, cea a Côte d’Azur din sudul-estul Franței. În toate picturile sale, prezența umană este însă exclusă, sugerând cumva o anumită singurătate. În câteva lucrări, de pildă, „personajele” principale sunt trei șezlonguri (văzute fie două din spate și unul din față, fie toate din față), care, sub protecția umbrelelor de soare, par să lege între ele un dialog mut. Este mai degrabă o „prezență prin absență”, vizitatorul putând doar să-și imagineze oamenii care au stat ceva mai devreme pe respectivele șezlonguri sau pe cei care urmează să le ocupe în curând.
Sub raport stilistic, picturile lui Sever Iustian stau sub semnul impresionismului și postimpresionismului (mai ales de tip cézannian), curente care au debutat în Franța ultimului sfert al secolului al XIX-lea și a căror tradiție a marcat tendința majoră în pictura românească interbelică. Totodată, culorile vii, suculente, amintesc de estetica fovilor și se înscriu în conceputul unei picturi panteiste, solare. Adesea se resimte și un efect decorativ, prin contururile egale care delimitează masele de culoare, asemenea armăturilor de plumb în care sunt montate bucățile de sticlă colorate din vitralii și pensulația aplicată mecanic-geometric, urmărind forma.
De la gravurile monocrome ale lui Ion Tițoiu, în spirit renascentist, la picturile multicolore de tip postimpresionist ale lui Sever Iustian, publicul a putut descoperi în expoziția „Atelier” două spirite vii, doi artiști-prieteni care, sfidând vârsta biologică, și-au propus să rămână veșnic tineri.
