Deși am scris și anul trecut despre artiștii Ioana Lavinia Streinu și Eusebio Spînu (în Tomis / septembrie 2024), îmi face plăcere să revin acum asupra lor, datorită recentei lor expoziții, We Are No. 10, pe care au deschis-o la Galeriile de Artă ale Academiei Române din București. Vernisajul a avut loc în 9 septembrie 2025, sub semnul sinesteziei, căci participanții și-au putut delecta deopotrivă mai multe simțuri: văzul – prin picturile și desenele celor doi artiști; auzul – prin momentul muzical oferit în debutul evenimentului de trio-ul format din cei doi copii ai lui Eusebio Spînu, Ioana Teodora Spînu (voce) și Tudor Cristian Spînu (la pian), și colega acestora, Tea Băncescu (la chitară bass), care au interpretat câteva piese de jazz; nu în ultimul rând, gustul, prin soiurile pure românești din gama Naiv, oferite de Casa de vinuri Cotnari și despre care a vorbit cu aplomb creatorul de brandului, George Moisescu. La vernisajul expoziției au luat cuvântul doi critici: unul de artă, subsemnatul, și unul literar, prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, care au adus o dublă perspectivă asupra lucrărilor, într-o abordare interdisciplinară.
După cum ne-au obișnuit deja din expozițiile anterioare, cei doi artiști și-au împrumutat reciproc tehnica de lucru: pictorița Ioana Lavinia Streinu și-a însușit legile ceramicii, iar ceramistul Eusebio Spînu, pe cele ale picturii. Cei doi au expus împreună – pictură, ceramică și desen (în toate combinațiile posibile) – de mai bine de un deceniu: mai întâi la Brașov (2012), apoi la Mamaia (2013), Constanța (2016 și 2019), București și Buzău (2022), Timișoara și chiar într-un oraș din Bulgaria (2023).
We Are No. 10 (Noi suntem nr. 10), titlul actualei expoziții a duo-ului Eusebio Spînu & Ioana Lavinia Streinu, în care artiștii expun, de această dată, pictură și desen, pe picior de egalitate, de 1:1, nu este menit a sugera o anumită ierarhie valorică, în care s-ar clasa pe locul al 10-lea, sau personalități multiple (ca și când fiecare ar avea câte patru avataruri), ci marchează o cifră rotundă, aniversarea celei de-a zecea „expoziții de cuplu” (sintagmă care ar trebui – cred – adăugată celor deja consacrate: „expoziție personală” și „expoziție de grup / colectivă”).
Ioana Lavinia Streinu prezintă o serie de picturi în ulei sau tehnică mixtă și desene în cărbune pe pânză, uneori grupate pentru a constitui ansambluri monumentale. Lucrările sale nu poartă titluri individuale, ci sunt reunite sub genericul Topocentru (ca tip de parcurs inițiatic, de căutare a „centrului” din interiorul ființei, despre care am comentat pe larg în cronica anterioară). Într-o discuție relaxată cu artista, cu o zi înaintea vernisajului, ne-am gândit că lucrările sale ar putea, la fel de bine, să stea sub umbrela sintagmei Paragestual. Cu adevărat, ceea ce izbește pivitorul, încă din prima secundă, în lucrările Ioanei Lavinia Streinu este energia gestului, marcată de forța traseelor culorii, extrem de dinamice prin predominanța liniilor curbe și diagonale. O altă caracteristică a lucrărilor sale este predilecția pentru compoziția deschisă, care dă privitorului impresia că picturile sau desenele se pot extinde dincolo de cadrul șasiului, lăsându-l să își imagineze o posibilă continuare. Cu unul sau cu multiple centre de interes, picturile artistei – majoritar abstracte și uneori cu vagi trimiteri la figurativ – se adresează direct retinei privitorului, trasmițând o gamă variată de sentimente prin exploziile de culori pure, juxtapuse griurilor colorate sau culorilor de pământ. Gestualismul picturii Ioanei Lavinia Streinu, ea însăși un temperament vulcanic, se revendică din expresionismul abstract apărut în Statele Unite după al Doilea Război Mondial, particularizat în cazul său de o viziune liric-romantică și de împrejurările neașteptate ale existenței cotidiene. Într-un reportaj-interviu recent, artista declara: „Sunt tot felul de scene și momente din viața de zi cu zi, pe care încerc să le aduc în picturile mele. Chiar m-am aflat (…) în situații în care efectiv întâmplarea a făcut foarte mult parte din viața mea. Nu întotdeauna plec cu compoziția direct dintr-o idee abstractă. De foarte multe ori, pornesc de la ceva concret, care apoi se transformă.” Lucrările ei sunt rezultatul acestei metamorfoze, în care reperul figurativ inițial se topește treptat în compoziția abstractă finală.
În același interviu, Eusebio Spînu mărturisea: „Dacă Ioana Lavinia Streinu este gestual-abstractă, eu cred că sunt supragestual, pentru că pictura mea este un melanj între un soi de sugestie suprarealistă și pictură gestuală, în sensul în care încerc de fiecare dată să dau adâncime prin spațialitate cromatică.” Declarația artistului explică titlul seriei sale de picturi în acrilic și pastă de relief, Supragestual. Și totuși, lucrările lui sunt predominant abstracte, iar suprarealismul – curent al avangardei istorice a secolului XX – a mizat (cu unele excepții, ca André Masson, cu ale sale „desene automate”) mai ales pe figurativ (ca, de pildă, Salvador Dalí reprezentantului major al curentului), revoluția suprarealistă producându-se, în primul rând, la nivel iconografic, prin recursul la asocieri neașteptate, la „hazardul controlat” și la sondarea inconștientului / subconștientului, prin dimensiunea onirică a scenelor (credința în „atotputernicia visului”, cum spunea André Breton, în Primul Manifest al Suprarealismului din 1924). În acest ultim aspect, anumite lucrări ale lui Eusebio Spînu se întâlnesc, într-adevăr, cu suprarealismul. Sunt acele picturi care creează o atmosferă fantastică, precum marea compoziție orizontală compusă din cinci panouri, în care elemente geometrice angulare, desprinse din poliedre neștiute, par că plutesc în spații galactice, venind către sau distanțându-se de privitor, sau ciclul de lucrări mai mici, în care elemente de forme neregulate, amplasate în partea superioară, levitează, par „suspendate” în spațiu și timp, sfidând forța gravitațională, în ciuda „greutății” pe care le-o conferă pasta de relief încorporată în culoare.
Adăugarea acestei materii pentru a marca elementele-centre de interes în compoziții trădează formația de ceramist a artistului, care simte nevoia să iasă din spațiul bidimensional al pânzei și să creeze subtile reliefuri, tinzând spre tridimensional. În plus, craclurile produse accidental în suprafețele reliefate (hazardul, iată un alt punct de convergență cu suprarealismul) amintesc de volumele lutului modelat, uscat și uneori crăpat. Ca noutate în actuala expoziție, artistul introduce, în desfășurări epice, tema stabilopozilor, captivanți prin structura lor geometrică, a unghiurilor de 120 grade – elemente care au permis construirea digurilor și, astfel, înaintarea în mare. Se poate citi aici fascinația artistului constănțean de origine pentru peisajul marin (de altfel, atelierul său se află undeva în vecinătatea mării). Și de această dată, perfecțiunea elementelor geometrice este juxtapusă suprafețelor liniștite din fundal, tratate în tentă plată, sau zonelor agitate, de tip expresionist, executate în tușe mici, rapide, spontane.
Angularitățile accentuate și impresia de stabilitate din lucrările lui Eusebio Spînu – asociate cu masculinul – contrastează cu rotunjimile și senzația de fluiditate – asociate femininului – din lucrările Ioanei Lavinia Streinu, evocând principiul Yin-Yang al filosofiei chineze, spiritul apolinic versus cel dionisiac, relația dintre optic și haptic, atracția contrariilor și, nu în ultimul rând, armonia cuplului, toate acestea simbolic întruchipate de expoziția celor doi artiști.
