Strada corectă
Scârțâitul amortizoarelor
trezește simțurile dimineții
durerea încheieturilor
suporturi pline de cafele cartonate
trăgând spre joburi oameni
ce-au mai supraviețuit o noapte
spânzurați de aburul fierbinte
răsăritul reflectând-se în oglinzile retrovizoare
ștergătoarele ce feliază ploaia
încercarea de a ne vinde produsul
fără prea multă risipă
ca și magazinele ce-și diluează
marca proprie de săpun lichid
în WC-uri
ignorând google-maps-ul
în fiecare intersecție mă întreb
dacă strada pe care am virat
e cea corectă
Postul schimbă gustul salivei
Postul schimbă gustul salivei
purificarea ne ține cât
și ajungem din nou în gheara felinei
toxoplasma ne va ghida spre autodistrugere
fără autentificare
perfecțiunea indusă paralizează firescul
barajele transformându-se în blocajele
pe care ni le vor sparge terapeuții on-line
cu 80 de lire pe ora
ne vor vorbi despre importanța căldurii
în atingerile interumane
până când Alexa ne va da sonorul mai încet
și ne va stinge lumina la culcare
în spatele ecranelor realitatea e alta
cetoza vieții fără filtre
gustul adevărat al
fructului după renunțarea bruscă la zahăr
Hotarele
acea ultimă pagină din document
semnată, uitată în scanner
sunt eu
aș da zoom cu degetele pentru a vedea mai clar până unde
însă lumea nu e un ecran clar încadrat
e ca tricoul tău
fără cusături laterale, căruia nu știu cum să îi aliniez părțile
sucesc, trag, aliniez
apăs hotărâtă fierul încins
fiind convinsă
că nici de data asta
nu a am trasat corect hotarele
Fruct răscopt
peștele sfârâie pe pat de salvie și dafin
afumând ca într-un ritual vechi locul
pielea crocantă
colagenul necesar cartilajelor
aburii încețoșează sticla capacului
privirea
opresc hota – e liniște în sfârșit
muncitorul de la parter croiește un drum albastru
cară cerul pe oglinda din cap
și-l răstoarnă în tomberon
doar râsetele studentelor indience
animă împăciuirea apusului
închid geamul ca pe o poartă între lumi
las în jos haina, pe rând bretelele
câte o mână
scot din păr elasticul
încă o zi
adun cu halatul rămășițe din ce-am fost
lăsând lațul cordonului tot mai larg
mă așez lângă conturul tău adormit
ca un fruct răscopt
rostogolit lângă un trunchi viguros
ce se visează încă
pe masa festivă
Calul mereu alungat
Calul mereu alungat
așteaptă prima mișcare
prin geamul cu perdea croșetată
vedeam cum linge gheața
dimineața
înaintea primei cafele
i-am adus apă
copita a tresărit răsturnând-o
valvele moi ale nărilor
au încălzit palmele
lăsate să îl mângâie
ne-am putut privi în ochi
doar atunci
în fața celui ce îl adapă
calul mereu alungat
își ascunde frica
Avertisment
Am înțeles că de acolo încă n-am plecat
când am dictat din nou
numărul meu cu prefix de RO în engleză.
2 euro e prețul lunar
plătit pentru a-mi justifica CNP-ul din 15 cifre
ce legalizează discriminarea de gen
apartenența suspendată.
am aterizat la Luton cu un Samsung vechi care
mai prinde semnal din țara unde
316 lei pe lună primesc copiii cu handicap
și s-a deschis prima bancă de sânge pentru animale
primesc sms-uri cu promoții de la fabrica de așternuturi
reducerea de 30% de la Shanghai-ul din Cluj.
în era inteligenței artificiale
a inimilor printate 3D
organele noastre vintage vor fi sortate la centrele de reciclare
ligamentele – la cabluri fără ștecher
rețelele de neuroni – la substanțe nocive
„ventuze fără nervură” va scrie pe tomberonul pentru buzele dezumflate
verighetele – la obiecte neidentificate
în ziua în care voi rătăci, poate, drumul
operatorul DIGI
va fi cel care mă va găsi
pentru neplata ultimei facturi
