Inventar
I.
Străinul – personaj colectiv, potențial consumator de carte de poezie – intră într-o librărie oarecare, nu fiindcă l-ar încerca „emoția premergătoare descoperirii”, ci fiindcă, într-o bună zi, și-a dat seama că a devenit cu adevărat străin de noile apariții editoriale.
Străinul pare ușor circumspect când face trecerea din spațiul public, deschis, al străzii, în cel închis, al librăriei. Asta fiindcă abia așteaptă ca, odată aflat înăuntru, să (re)găsească o stare anume, de destindere, opusă acelui afară din care a venit. Își măsoară instinctiv nivelul de confort, căutând din priviri un fotoliu comod și cât mai ferit, pentru mai târziu. Simțurile îi sunt puternic influențate olfactiv prin aroma departe de a fi discretă a ceaiului / a cafelei / a unor substanțe odorizante care camuflează acel miros de hârtie și cerneluri.
După un prim contact vizual cu rafturile arhipline, străinul se surprinde oarecum dezamăgit de tabloul pestriț tridimensional: o masă de blocuri de hârtie mult prea colorate, cu dimensiuni relativ apropiate. Nu e vina lor – n-ar avea cum să aranjeze cărțile pe culori doar ca s-arate bine. Atenția i se canalizează involuntar asupra unor fragmente ale imaginii impuse: cărți „la promoție” marcate cu verzale, aranjamente totemice cu best sellers, abțibilduri uriașe care ascund bună parte din ilustrația copertei. Oare se mai pot dezlipi vreodată? Deși nu este tocmai el în target, s-a obișnuit cu obiectele care nu prea au legătură cu o librărie. Probabil nici n-ar rezista acest loc fără ele.
Reapare o veche dorință, de această dată desprinsă din sfera palpabilului. Străinul își trece degetele peste cotoarele cărților. Simte doar mici variații, de la coperta lucioasă la cea mată, soft touch sau velvet, eventual cu o lăcuire selectivă peste numele celor care îi sunt, în mare parte, complet anonimi. Am tot auzit de magazine care vând „experiențe”, nu produse. Parcă aș cumpăra o experiență tactilă.
Pentru vizita de astăzi, străinul a decis deja că este în căutare de poezie recentă. O reperează mai întâi cu ajutorul degetelor care se împiedică în cotoarele prea puțin generoase, cele pe care uneori nu se mai pot descifra nume sau titluri. Constată totuși, cu plăcută uimire, că nu mai trebuie să se așeze în genunchi ca să descopere – așa cum o făcea cu ani în urmă – volumele de versuri, pitite pe-atunci în cel mai îndepărtat colț (din lume), pe ultimul raft de jos. Dacă nu ar fi introvertit peste măsură, ar putea constata și că există un librar adevărat, care să îl îndrume.
Nu se simte pregătit pentru interacțiune umană – va trebui să decidă hazardul. Își amintește o întâmplare din copilărie, marcată de penajul verde al papagalului care extrage lozul sigilat. Cu un gest brusc, se scutură de amintire și alege o carte. O primă strângere de mână – să ne cunoaștem mai bine. O deschide, o răsfoiește puțin. Câteva versuri se derulează rapid, ca un flipbook. Alege o alta, o răsfoiește în aceeași manieră, urmând alte câteva. Apare o problemă: nu prea le poate diferenția. Desigur, sugestia titlului sau rezonanța numelui joacă un rol important. Notorietatea editurilor ar putea fi relevantă, dar nu rezolvă indecizia. A mai căzut și alte dăți în plasa copertei a IV-a, sufocată de laude și recenzii ale unor nume sonore. Mai face o încercare cu volumele cu format atipic. Citise recent ceva despre formatul ergonomic al cărților și despre lectura în raport cu fiziologia umană. Nu ar putea să încapă în bune condiții în nici un fel de bibliotecă, fie ea Billy ori Kallax, darămite în palme. Să se-ntoarcă la metodele puerile? Dacă-mi spune ceva poemul de la pagina 27, iau cartea acasă.
I-ar plăcea să își dea seama din start, după aspect, dacă o carte e bună. Toate cărțile ar trebui să aibă o fizionomie, să le poți recunoaște imediat dintr-o mulțime. Fie vorba-ntre noi, cele de aici au figuri comune, posomorâte. Nu ar fi pentru prima oară când acoperă o copertă cu hârtie de ziar, ca pe vremuri – nu neapărat ca să o protejeze sau să o ascundă, ci pentru că a ajuns la concluzia că ilustrația nu are nici o legătură cu textul, că nu îi face cinste cărții. Copertele narative, simbolice sau abstractizate fuzionează. Să le fi făcut cu AI-ul? Parcă tot e mai bine decât să ia imagini făcute de-a gata, de pe platformele cu stocuri de imagini.
Presupus necunoscător al tehnicilor utilizate în grafica de carte, dar cu rădăcini bibliofile, străinul rămâne decepționat. A trăit mereu cu impresia că receptarea unui poem presupune o sensibilitate aparte, care poate fi alterată (până la distrugere, până la repulsie) de modalitățile de prezentare incompatibile, necorespunzătoare sensului. Unele paperback-uri, cu anumite excepții, nu reușesc să-i transmită nimic din emoția pe care o căuta la raftul cu poezie. Parcă scria cineva despre „sacrificarea calității” cauzată de noile măsuri fiscale. Nu e vina lor.
II.
Târg de carte autohton. Barbarul 2.0 intră în stand cu un frappuccino / un carton cu mici + muștar dulce / un langoș + mujdei, iar în cealaltă mână cu o pungă opacă de plastic: „Ce sunt astea? Cărți de dezvoltare personală?” Nu mai așteaptă întregul răspuns standard [„Sunt volume de poezie – într-un anumit fel, putem să cădem de-acord că ar putea să se încadreze și la dezvoltare personală.”]. „Pffft. Cine credeți că mai citește poezie în ziua de azi, doamnă? Ne-am săturat de toate nenorocirile.” Pauză. Începe să se precipite – „Da’ dacă tot vă lăudați că publicați poezie, cum e posibil să nu aveți nimic-nimic de Păunescu?” –, încheind en fanfare cu niște dâre de topping peste cărțile proaspăt ieșite din tipar.
Paharul / cartonul cu muștar / sfertul de langoș se află acum în semi-repaos pe alte cărți, nu demult imaculate. Barbarul 2.0 face o razie în zona cu semne de carte și flyere. Tot ce i se pare că e freebie (și mai ales ce nu e) alunecă tai-tai în punga de plastic. „Asta cât e? Scump! N-aveți rușine! Știu exact cât vă costă tiparul – am șapte cărți publicate. Dar sacoșele [80% bumbac organic reciclat, 300 g/mp, ilustrație originală color] de ce nu-s gratis?”
După câteva minute, trântește o carte peste stiva pregătită de un străin chibzuit: „QR-ul este de la diavol! Nu mă așteptam la așa ceva! Doamne ferește, văd că încasați și cu cardul… Nu este bine ce faceți! Să terminați cu domnul, că stau să vă explic de ce, deși mă grăbesc la o lansare. Vă învăț eu.”
III.
Stimată doamnă Toma,
În urma măsurilor fiscale de austeritate impuse de către Guvern, dar și ca reacție la abuzurile practicate în ultimul deceniu de Consiliului Concurenței, vă aducem la cunoștință constituirea din oficiu a Federației Editorilor, Scriitorilor și Tipografilor Independenți Nefalimentari, în scopul salvgardării și consolidării pieței de carte din România.
Deoarece la momentul trimiterii acestui înscris figurați în bazele noastre de date ca reprezentant legal al unei entități active ce desfășoară activități de editare a cărților, vă felicităm pentru reziliență și vă informăm asupra obligativității respectării următoarelor prevederi concepute pentru a veni în ajutorul dvs., cu aplicabilitate imediată, în condițiile impuse de lege:
1. Începând cu data de 1 august a.c., orice lucrare tipărită și distribuită în România, indiferent de subiect sau gen literar, va avea formatul standard Poche (11×18 cm) și un număr de max. 220 de pagini.
Impact estimat: reducerea totală a costurilor logistice (tipar, distribuție, depozitare) – între 20% și 30%.
2.1. Se interzice tipărirea oricărui tip de text/element grafic, fotografie/ilustrație pe fața și pe versoul copertelor, atât color, cât și alb-negru.
2.2. Pentru copertele cărților de poezie, se vor folosi stocurile existente de carton offset alb.
2.3. Pentru copertele cărților de proză, se vor folosi stocurile existente de carton kraft reciclat.
2.4. Pentru copertele lucrărilor nebeletristice, se vor folosi stocurile existente de carton duplex, utilizat până în prezent la fabricarea dosarelor cu șină.
2.5. Celelalte reguli privind interzicerea fotografiilor/ilustrațiilor în interiorul cărții, precum și gramajul impus al hârtiei (max. 70g/mp) și al cartonului (max. 250g/mp) rămân neschimbate.
Impact estimat: reducerea totală a costurilor de tipar – între 25% și 35%; respectarea noilor norme de identitate vizuală impuse distribuitorilor de carte.
3.1. Pentru identificarea corectă a titlurilor, atât de către Stat, cât și de către Cumpărător, se va desena* un cod tip Aztec Code pe coperta a IV-a a fiecărui volum.
* Desenul se va realiza manual, exclusiv cu creionul chimic, de către graficieni zilieri care încă nu au optat pentru reconversia profesională. Desenul se va încadra într-un pătrat cu latura de max. 2 cm.
3.2. Orice alt element grafic de identificare a editurii, autorului sau titlului sunt strict interzise.
Impact estimat: încurajarea lecturii imparțiale; creșterea consumului de carte determinat de omogenizarea ofertelor; diminuarea rivalităților între jucătorii de pe piața de carte.
4.1. Se alocă un număr de max. 20 de coduri ISBN pe an, pentru fiecare editură în parte.
4.2. Tirajele se vor adapta cerințelor fiecărei UAT, pe baza rapoartelor QX trimestriale.
Impact estimat: optimizarea selecției în alcătuirea planului editorial și rafinarea culturii scrise; evitarea risipei; reducerea amprentei de carbon.
Notă: Tirajele neepuizate ale cărților publicate până la implementarea măsurilor de la punctele 1.-4. se vor colecta gratuit de la sediul dvs. și din lanțurile de librării partenere până la finele acestui an, în scopul arhivării acestora în depozitele Fondului Cultural Național.
Bun venit în Federație!
Cu deosebită considerație,
Federația Editorilor, Scriitorilor și Tipografilor Independenți Nefalimentari
București, 27 iulie 2031
