Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Salariații: Între Oportunitate și Escapism 

În 1930 criticul cultural și sociologul Siegfried Kracauer scria Salariații. Datorie și Distragere, un text care discuta situația unei clase sociale apărută recent, cea a salariaților. Ceea ce Kracauer urmărea în textul său era să disece credința conform căreia clasa salariaților reprezenta o „nouă clasă de mijloc”, confruntând acest mit cu interpretarea conform căreia clasa salariaților era mai degrabă o mutație a clasei proletare. Încă de la bun început, Kracauer atacă limbajul de lemn al angajatorilor care promit că urmăresc dezvoltarea individului, când de fapt realitatea este alta: „posturile nu sunt  vocații care să fie croite după așa-zise personalități, ci poziții în întreprindere, create în funcție de necesitățile procesului de producție și distribuție”, în timp ce abia în straturile superioare ale ierarhiei sociale persoana se poate afirma, nemaifiind supusă unor constrângeri ale verificării. Textul continua într-o notă cinică, deconstruind industria divertismentului și activitățile recreaționale, relevând mecanismul din spatele mașinăriei infernale de producție care hrănește salariații cu indispensabilul văl al fanteziei unei „vieți mai bune” ce se așterne asupra unei vieți inautentice, monotone.

Deși Kracauer scria Salariații în 1930, textul său se dovedește a fi la fel de relevant și la aproape 100 de ani de la publicarea sa, când job-ul la corporație pare să fie destinația prefigurată imediat după absolvirea unei facultăți. Dacă în 1930, Kracauer semnala faptul că facilitățile oferite de firme nu sunt menite să ajute la dezvoltarea personală a salariatului, ci mai degrabă la pregătirea sa în vederea ocupării unei funcții de care angajatorul are nevoie, în societatea de astăzi putem observa cum acest lucru este pus în practică de toate marile corporații. Subiectul investigației lui Kracauer este Berlinul, însă putem aduce discuția mai aproape de noi observând cum în România de astăzi modul în care înțelegem îndeobște succesul are mereu ceva de a face cu ocuparea unui post cât mai înalt într-o firmă de renume internațional, lucru care transformă orașe precum București sau Cluj în orașe râvnite de tinerii care termină liceul și se orientează spre universități sau companii reputate care promit o carieră de succes. Însă analiza lui Kracauer surprinde un element care stă la baza structurii marilor corporații, care pare că a rămas neschimbat de aproape 100 ani, și anume caracterul de phármakon (φάρμακον) – cuvânt grecesc care se poate traduce atât prin „remediu”, cât și prin „otravă” –  al corporației. Firma care consumă timpul salariatului oferă totodată și remediul: team building-uri, facilități și competiții sportive finanțate de către companie, terapie etc. Astfel, iluzia depășirii condiției de simplu muncitor a salariatului este servită cu success: „căci numeroși indivizi, care alminteri ar rămâne niște soldați anonimi în armata salariaților, pot câștiga prestigiu ca celebrități sportive”, în timp ce atenția pentru „sănătatea mentală și emoțională” a salariatului devine o preocupare pentru angajator doar în măsura în care un muncitor care suferă de o indispoziție sufletească este un muncitor ineficient. În alte cuvinte, salariatul este prins în Matrix, chiar și atunci când crede că a evadat. „Lumea din afara peșterii” este de fapt doar o altă încăpere ale aceleiași peșteri, iar recompensa pentru munca depusă în timpul săptămânii se rezumă la acele „mici plăceri nevinovate” – sau chiar activități devenite rutină – de după programul de lucru sau de la finalul săptămânii. Astfel escapismul este îmbrăcat în haina „ activităților de recreație”, iar disperarea care arde mocnit în interiorul salariaților este mascată constant cu noi forme de divertisment: bețiile de vineri și sâmbătă seara, seriale, modă, city-break-uri, hoteluri all inclusive. Într-un cuvânt, totul se poate reduce la consum. Așadar, suntem în același timp remediu pentru noi și otravă pentru celălalt, cum și celălalt este remediu pentru sine și otravă pentru noi: muncim pentru bani în cadrul unor firme care promovează produse nocive pentru celălalt, doar pentru a cădea în nenumăratele capcane afișate pe toate banner-urile la care au muncit alți oameni ca noi. Astfel ajungem o masă de oameni anonimi care năzuiesc să „ajungă tot mai sus”, eventual la capitală, unde „se fac banii”, bani care sunt reintroduși în circuit plătind chiria în „Palatul de Cristal”, cumpărându-ne țigări, alcool, abonament la Netflix, bilet de avion în Amsterdam și haine Balenciaga, doar pentru a scăpa de stresul job-ului mult dorit în metropolă și a ne simți mai puțin anonimi. Oportunitățile de job sunt deseori oportunități de dezvoltare pentru angajator, nu pentru angajat, iar escapismul direct proportional „oportunității”,  care vine să contrabalanseze oportunitatea transformă așa-zisa mișcare ascensională pe scara social-economică într-o mișcare circulară într-un plan bidimensional, unde otrava trebuie constant anulată de un remediu pe măsură.

CITEȘTE ȘI

Filmul „Horia”, proiecție specială la Constanța  

Lungmetrajul de debut al regizoarei Ana-Maria Comănescu, „Horia”, va fi proiectat la Constanța, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, în prezența echipei. La proiecția de la Constanța, programată duminică, de la ora 17.00,  vor participa actorii Vladimir Țeca și Angelina Pavel, împreună cu regizoarea Ana-Maria Comănescu. La finalul filmului, cei trei vor putea răspunde curiozității celor aflați în

Citește mai mult »

Ziua Mondială a Artei cu Workshop de tehnici mixte la muzeul din Constanța

Sub motto-ul „Nu așteptați inspirația. Vine în timpul lucrului.” (Henri Matisse), Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Mondială a Artei găzduind, în datele de  13 și 14 aprilie un workshop de tehnici mixte, susținut de Laura Sînziana Cuciuc Romanescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Arte a Universității Ovidius din Constanța. Participă la acest workshop cadre didactice, studenți și masteranzi

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: