Sub titlul Unde suntem?, în perioada 4 septembrie–5 noiembrie 2024, Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția cuplului de artiști Florentina Voichi, pictoriță, și Mircea Roman, sculptor. Vernisajul a avut loc în prezența celor doi artiști, alături de curatoarea Mădălina Mirea și de directoarea muzeului Lelia Rus-Pîrvan. 

Mircea Roman a căpătat o aură de legendă încă din 1992, când a câștigat Marele premiu pentru sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia. Eram pe atunci proaspăt student și profesorul Marin Gherasim, cu un soi de venerație, ne-a anunțat – pe mine și pe colegii mei – despre acest triumf românesc peste hotare. Am urmărit apoi, de câte ori am avut ocazia, prezența artistului în expoziții. Câștigător al bursei oferite de Delfina Foundation (1993), artistul s-a stabilit la Londra pentru 14 ani, întorcându-se în România în 2007. Cu câțiva ani în urmă, Alexandru Davidian i-a dedicat o monografie pe măsura operei, Mircea Roman „din fragmente” (2019). Pe Florentina Voichi am descoperit-o, cu o plăcută surpriză, acum. 

Frustețea lemnului cioplit adesea fără finisare, ca în arta populară, din sculpturile lui Mircea Roman este dublată de carnalitatea picturilor Florentinei Voichi, cu cantități impresionante de culori de ulei întinse pe pânze de mari dimensiuni (amintind împăstările Ecaterinei Vrana, dar fără a ajunge la culorile puternice, stoarse uneori direct din tub, ale acesteia, căci se păstrează în game armonizate, în care griurile colorate, albul și negrul joacă un rol important în estomparea oricărei posibile stridențe). 

Întrebarea filosofică Unde suntem? a fost inspirată – după cum menționează Mădălina Mirea în textul de perete – de piesa muzicală contemporană Where Are You?, compusă de Ondrej Adámek și interpretată la Festivalul George Enescu, în 2020. Aș adăuga că ea trimite, în istoria artelor, și la celebra pânză a lui Paul Gauguin, D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?  / De unde venim? Ce suntem? Unde ne ducem? (pictată în Tahiti în 1897, azi la Museum of Fine Arts din Boston), iar în literatură, la frământările de natură existențială ale lui Dostoievsky. Totodată, personajele din lumea lui Mircea Roman se situează în interiorul celor două narațiuni fundamentale create de Albert Camus: cea a asumării suferinței, în eseul despre absurd Mitul lui Sisif (1942), și cea a depășirii absurdului și a salvării prin revoltă, în Omul revoltat (1951).

În fiecare sală, sculpturile lui Mircea Roman, fie suspendate pe zid, fie la sol, și picturile Florentinei Voichi de pe pereți își răspund reciproc, potențându-și sensurile. Au în comun monumentalitatea și o cromatică restrânsă, dominată de culori de pământ (ocru, brun, sienna / culoarea naturală a lemnului), roșu și negru. 

În prima sală ne întâmpină un monumental Sf. Sebastian, conceput inițial pentru orașul portughez patronat de sfânt, São Sebastião. Martiriul său pentru cauza creștinismului ar fi avut loc spre sfârșitul secolului al III-lea, în timpul împăratului Dioclețian: a fost legat de un stâlp pe Câmpul lui Marte din Roma și condamnat la moarte prin săgetare. În viziunea lui Mircea Roman, Sf. Sebastian capătă atitudinea hieratică a sculpturilor antice egiptene, de la care împrumută și privirea fixă, ațintită înainte. Stâlpul din legendă este înlocuit de o mare placă de lemn, pe fața căreia este ancorat personajul. Simetria anatomică este perfectă, cu excepția brațului stâng, amputat din umăr. În locul acestuia „crește” simbolic o ramură din trunchiul copacului aflat în spatele plăcii-suport, pe care o străpunge, precum săgețile înfipte în trupul sfântului. Întregul volum e construit, ca într-un joc de lego, din bucăți de lemn de diferite dimensiuni, marcate la îmbinare prin dâre de culoare roșie, exacerbând drama mută a corpului însângerat. Pe peretele lung, pictura Cosița lui Leonardo, creată de Florentina Voichi în 2019, este un omagiu adus lui Leonardo da Vinci, de la a cărui moarte se împlineau atunci 500 de ani. Compusă din cinci panouri cu o lungime totală de cca. 8 metri, lucrarea a fost concepută spre a fi expusă pe verticală, dar înălțimea plafonului sălii nu a permis-o. Lucrarea prezintă un fragment dintr-un posibil portret al maestrului renascentist, cu două elemente supradimensionate: o ureche și o șuviță de păr auriu (Leonardo purta părul lung și era blond), căci artista îl consideră un „zeu”, al cărui geniu continuă să fascineze și azi. Pe un alt perete se află două picturi mai mici, Prag și Mâna și cuțitul de paletă, aceasta din urmă cu valoarea unei profesiuni de credință.

În sala a doua, Mircea Roman expune două Trofee (I și III) din forme tubulare. Vârful și, respectiv, baza se curbează „în oglindă” și înaintează către privitor. Cu trimitere la trunchiurile de copaci, lucrările sunt suspendate pe pereți, asemenea capetelor de animale împăiate, expuse ca trofee de vânătoare. Sub forma unei subtile și amare ironii, artistul trage un semnal de alarmă ecologic față de tăierile abuzive de păduri. Florentina Voichi, prin pictura Where are you? / Unde sunteți?, reia interogația din titlul expoziței, conjugând acum verbul la persoana a II-a și adresându-se publicului. Artista a pornit de la o mare draperie neagră, ale cărei falduri le-a stilizat în direcția abstracției. Întrebarea vizează alter ego-ul, pe celălalt sau ființa iubită, iar răspunsul se află poate în(tre) pliurile draperiei / vieții. 

Sala a treia are o puternică încărcătură simbolică. Aici apar două personaje-cheie în opera lui Mircea Roman, expuse pe pereți opuși, față în față, dar formând un cuplu:         Coborârea de pe zid, cu un bărbat, și perechea sa, Catedrală ruptă, cu o femeie. Trupurile ambelor personaje se frâng de la mijloc în unghi drept, sub povara fizică, sau morală, iar chipurile lor, înaintând în axa sagitală, evocă sculpturile cu animale fantastice de tip „gargouille” din acoperișurile catedralelor gotice, dar și statuara Egiptului antic. Dacă partea inferioară e executată din volume geometrice prismatice, partea superioară aduce organicitatea figurii individualizate. Contrastul dintre geometric și organic reprezintă, de altfel, o caracteristică a sculpturii lui Mircea Roman. Florentina Voichi expune o altă pictură monumentală, Calea regală – Martirii, portretizându-i pe episcopii greco-catolici (Maniu, Bălan, Hossu, Chinezu, Rusu, Frențiu, Aftenie, Suciu) care, în 1945 (după ce Biserica greco-catolică a fost interzisă), au fost trimiși în pușcării, unde au și murit, pentru a fi mai târziu sanctificați de Papă. În dreapta compoziției, un înotător în „apa memoriei” marchează perpetuarea spiritului acestor martiri.

În fine, cea de-a patra, și ultima, sală găzduiește sculptura Orator de Mircea Roman, care reia contrastul organic-geometric: pornind de la picioarele desculțe, bine definite anatomic (dacă în sculptura egipteană piciorul stâng înaintat semnifica pasul spre moarte / trecerea în lumea de dincolo, aici piciorul drept înaintat ar fi pasul spre viață), trupul se continuă cu un fel de togă, care se evazează tot mai mult pe verticală, pentru a se transforma, pe măsură ce se curbează, într-un fel de pâlnie / portavoce, terminată într-un dreptunghi perfect, cu marginile marcate de un chenar roșu. Interiorul vidat este negru. Privită frontal, sculptura ar putea fi asociată cu o pictură imaginară de Malevici, care s-ar numi „Dreptunghi negru pe fond roșu”. În această sală, Florentina Voichi celebrează natura, prin mai multe lucrări cu motive vegetale, expresionist-exuberante: Porumbi, Peisaj cu crin, Măr înflorit.  

Preocupați de condiția umană, de raportul trup-suflet, de resorturile intime ale ființei, Mircea Roman și Florentina Voichi creează opere axiologice, în care drama neliniștilor adânci alternează cu starea de echilibru, prin care cei doi artiști par să propună o posibilă cale spre mântuirea omului.