Cuplul de artiști format din Ioana Lavinia Streinu, pictor ca formație, și Eusebio Spînu, ceramist, funcționează după legile simbiozei și simetriei. Ei și-au împrumutat unul altuia tehnica predilectă de lucru, astfel încât pictorița a experimentat ceramica, iar ceramistul s-a apropiat de pictură. Pentru amândoi desenul este o pasiune comună, fie practicat ca gen autonom, fie sub forma unor schițe pregătitoare, prin care notează idei compoziționale pentru viitoare lucrări de pictură sau ceramică. 

Cei doi artiști se susțin și se potențează reciproc. Anul trecut, la Casa Avramide din Tulcea, a avut loc expoziția personală de ceramică și grafică a lui Eusebio Spînu, iar Ioana Lavinia Streinu a fost atunci artist-invitat și a expus ceramică. În oglindă, la Muzeul de Artă Tulcea, s-a deschis în august 2024, expoziția de pictură și grafică a Ioanei Lavinia Streinu, la care Eusebio Spînu participă ca invitat și prezintă lucrări de pictură. 

Topocentru, titlul actualei expoziții personale a Ioanei Lavinia Streinu, combină inspirat doi termeni: grecescul τόπος / tópos, semnificând la origine model al tradiției culturale (idee, temă, motiv) preluat de un scriitor care îi dă noi înțelesuri, așadar loc comun într-o creație literară, pentru ca ulterior să fie asociat doar cu loc (în accepție geografică), și latinescul centrum, care în română a dat, desigur, substantivul centru. Mircea Eliade spunea că, potrivit filozofiei socratice și, mai înainte, celei indiene, salvarea omului stă în capacitatea sa de a-și aminti sau de a recunoaște adevărul – adevăr care se află în el și constituie chiar centrul său. Ca urmare, drumul omului spre înțelepciune și spre libertate înseamnă drumul spre centrul ființei sale, care presupune ieșirea din zona profană și intrarea în cea sacră.

Prin picturile sale recente, în ulei sau tehnică mixtă, Ioana Lavinia Streinu străbate propriul „drum spre centru”, invitând publicul să i se alăture în acest parcurs inițiatic. Compozițiile artistei – care stau sub semnul gestualismului abstract – par să pornească de la un „centru de interes” (care uneori coincide cu cel geometric, iar alteori, nu) pentru a se „ramifica” apoi către „periferie” / marginile pânzei, trimițând astfel la Arborele Cosmic, axă între Pământ și Cer, ca varianta cea mai răspândită a simbolismului Centrului. 

Energia gestului se transmite cu forță expresivă prin traseele dinamice ale punctelor, liniilor și suprafețelor, fiind dublată de acorduri cromatice rafinate, în care albul mătăsos, negrul catifelat, griurile bine temperate și tonurile de pământ susțin armonic accentele de culori primare – albastrul marin, roșul de fruct copt ori sângeriu – și secundare – verdele de iarbă proaspătă. Raportarea la figurativ rămâne doar la nivelul sugestiei, fiind subsumată unei concepții care amintește de lecția abstracționismului liric al lui Kandinsky, aici cu o tentă particulară de factură romantică.  

Marile desene în cărbune pe pânză ale artistei sunt compoziții dinamice și deschise, care traduc aceeași sete de cucerire a spațiului, guvernată de puterea gestului creator. O rețea de linii curbe și contra-curbe, diagonale și contra-diagonale subliniază volumele suprapuse sau juxtapuse, delimitate prin lumini și umbre, aparent fragmente – conform principiului pars pro toto – ale unui întreg care se continuă imaginar dincolo de limitele șasiului. 

La rândul său, Eusebio Spînu expune picturi în acrilic din seria Supragestual – titlu evocator pentru aceeași energie a gestului încorporată în materia picturală. Adăugarea pastei de relief creează texuri și materialități care apropie pictura sa de ceramică. Anumite elemente, centrale sau excentrice, executate într-o pastă îngroșată, prezintă cracluri care trimit la volumele lutului uscat. Alteori, împăstrările generează structuri cu diverse grade de reliefare, care contrastează cu suprafața lisă a fundalului, din care par că iau naștere, pentru a se proiecta apoi în prim-plan. La nivel cromatic, artistul explorează o paletă largă: de la strălucirile minerale de culori pure și griuri colorate până la dialogul dramatic al albului și negrului exclusiv. Nota cea mai caracteristică a picturilor sale pare a fi contrastul dintre formele perfect geometrice, cristaline – ca semn al calmului și raționalității – și zonele amorfe, redate adesea prin tușe energice, fragmentate, fulgurații de tip expresionist – sublimând emoții, impulsuri, neliniști. Spiritul apollinic și cel dionisiac se regăsesc deopotrivă, contopite, în aceste picturi.