Revista Tomis

„Mărțișoare cu inimioare” și un poem vocal-coregrafic, la Teatrul „Oleg Danovski”

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, luna martie debutează vineri cu recitalul „Mărțișoare cu inimioare”. 

Evenimentul, programat vineri, 1 martie, de la ora 19.00, îi va avea în prim-plan pe soliștii Gabriela Dobre, Georgiana Medeleanu, Silviu Vizan, Florian Popa, Valentin Vadamoiu, Eric Dobriceanu și Florian Popa. Aceștia vor cânta în foaierul teatrului, acompaniați la pian de Natalia Gribinic. 

Biletele pentru recital se pot cumpăra doar de la agenția teatrului. 

Duminică, 3 martie, de la ora 19.00, este programat poemul vocal-coregrafic „L’heure d’Or de Paris” având coregrafia, regia şi scenografia semnate de Horaţiu Cherecheş, pe un colaj din lucrările marilor clasici şi chansonete. Orchestraţia este realizată de Lucian Vlădescu, iar asistent de coregrafie este Monica Cherecheş. 

Soliști vor fi: soprana Daniela Vlădescu și baritonul Marius Eftimie. Vor dansa: Cătălina Iliescu, Adrian Mihaiu, Bogdan Bîrsănescu, Ioana Crețu, Yuria Soeta, Gabriele de Fazio, Oana Dincă, Iguacel Sanchez, Mihai Pâslaru, Dorina Pătraș, Ștefan Răuț, Sara Hindaoui, Alexandros Karampatsakis și Teodora Durac. 

Biletele se pot cumpăra de la agenția din incinta Teatrului „Oleg Danovski”, dar și online, de pe myticket.ro.

Mai multe texte
Citește și