Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Rita CHIRIAN

rușine

pentru voi
s-au născocit manevre igienice și rugăciuni de iertare,
din vreme în vreme, câte un vis amfibie din care te trezești cu gura cleioasă,
cu sexul umed de scârbă și ură, cu oase ușoare de pasăre în palmă,
pentru voi, marșuri de glorie reproductivă.
pe voi nu v-a întinat nimeni, nimeni nu v-a izbit de pământ.
ce visează un trilobit? ce visează melcișorul iubitor de umanitate?
o salată aruncată din conservă, o ciopârțeală profesionistă
sub mâna celui care, sigur, desface inimi și cururi moale lăsate-n hârdău,
pădurea care oprește furia avalanșei este frumusețe și violență,
îmbracă-te în roz, lasă foarfecele deoparte,
retrage-te-n templu, lasă templul să intre în tine șerpește,
vârtejul de sânge peste arșița pustei este frumusețe și violență,
nu e vreme de cântece pentru voi, și nimeni nu v-a cântat,
piaptănă-ți părul, colorează un ochi și obrazul, pune deoparte străinul,
retrage-te beată, pacificată, ești capul unei armate abia antropomorfe,
lustruită de fiare și gresii, dezordinea victoriei tale a plante putrezite miroase,
nu e vreme de celebrări pentru voi, marșuri de glorie reproductivă,
unu doi trei, printre fluturi în ace, unu doi trei,
legende însoțitoare ale monumentelor de independență și creativitate,
acte votive ale mobilității de clasă, marșuri de glorie reproductivă
printre borcănașe cu dezinfectanți și primăvară fără sfârșit.

rușine

dar tu ai plâns pentru acvila de stepă electrocutată în Dobrogea
și ai văzut semeția lupului din uterul meu. de ce-ai vrea să moară și el?
ținutul câștigat de lupi are frumusețea stânjenită a unui evanghelist,
este semn al salvării, cum salvare și liniște e într-un șir de decapitați.
aici este dragostea noastră în care eu cresc și tu crești,
doar că mie mi se întâmplă pe dinăuntru, cum crește lumina
în marginea a ceea ce poate să fie văzut, lamelă peste lamelă precum
calciul scoicilor mari și strălucitoare care-și expun arhitectura,
dar numai după ce, din iureș și din prostie, le-ai făcut să scrâșnească,
dovadă că orice dezvăluire se desface sub bagheta torturii.
de ce-ai vrea să moară? există defecte de proiectare care țin
lumea pe dedesubt, sunt ruine ale altarelor sub uzine,
îngropate cât încă sunt calde de sânge și fumegă.
și fulgi de plastic există, care, eliberați pe autostrada arterei,
fac lupul să scadă, cățel și-apoi embrion, la fel cum scade
spaima când ghilotina scurtă a țipătului separă visul de realitate,
fulgi de plastic ca și cum ai instala un transmițător
acvilei devenite deja pernuță de pene și piele.

rușine

ai avut dreptate, nu te-am iubit,
dar n-a fost nici cel mai rău, nici cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat.
te-am numit prost când ai spus-o.
voiai o iubire ca spuma de bere, concretă și totuși subtilă,
o întindere de năvoade. ochiurile lor largi să prindă ceea ce nu-i
destul de precaut. însă iubirea este exactă, un cearșaf proaspăt,
o cină acceptabilă servită în veselă ciobită, dar dragă,
obiecte urâte și smart, la îndemână.
cei ca mine vor structuri grele, imposibil de mișcat din loc.
acum, când pășesc ca o țărancă, obosită și transpirată,
pe un câmp unguresc, cu mărar sălbatic,
când caut un vultur care a fost văzut ieri și a fost văzut azi,
și pe care eu, ajunsă pe înserat, nu-l voi vedea,
iubirea pe care nu am putut să ți-o dau pare și mai lipsită de importanță,
un buzunar care adună scame și nasturi desprinși.
la picioarele dealului, luminile farurilor, zumzăitoare în oranjul apusului,
sunt un pârâiaș ca acela care închidea grădina în care liberă era doar tăcerea,
cândva înainte de vis. aici,
ceva mai departe, o vulpe amușină urme într-un lan de grâu treierat,
și-mi amintesc iubirea neon pe care n-am știut să ți-o dau,
inima mea pornită către locul inimii tale, fără să ajungă
până să înnopteze.
un căprior caută înspre mine precaut, cum privirea din depărtare
a fost încetineala inimii mele,
nici cel mai rău, nici cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat.
apa a intrat adânc în pământ, din teama de a nu se face, călătorind, nor,
de stânjeneală a intrat soarele în suprafețe, colorându-le.
căpriorul se uită la mine în timp ce eu mă uit la vulpe și sunt fericită.
soarele întinde umbre lungi, umbra lungă a iubirii mele închide
un bărbat care și-a pus războiul,
ridicându-l dintre șosele cu pâraie de faruri, între nori.
nici zeul n-a fost foarte îngăduitor cu oamenii, ei,
mai degrabă plicticoși decât buni.

cineva umblă prin apartamentele de sus

poate că există crengi pe care
nu s-a așezat niciodată o pasăre,
nori din care n-a curs o picătură de ploaie,
oameni pe care nimic nu i-a pus în genunchi,
care atârnă-n viață ca-n ștreang,
fructe proaste pe care iarna le găsește
fără speranță pe copac, înnebunite
de propria lor rezistență,
poate suntem brațele deznădăjduite ale unui
curcubeu către care, din gura sulfuroasă a minei,
un adolescent
târziu,
imposibil de diagnosticat
zâmbește.
de altfel, curând
vom pleca,
lumea ne va sta
la picioare.

CITEȘTE ȘI

Camelia Iuliana RADU

te pot ajunge doar cu gândul uneori visez cum ajungîn iarba de sub etajul camerei taleși arunc pietricele în geam sper ca sunetul repetat să te trezeascăsă mormăi ceva să deschizi fereastramăcar în visul meu pe sub betonul rece al blocului tăuaș zâmbimi s-ar vedea strungăreațami-ar fi teamă că vei închide fereastrasă nu intre țânțarii mai încerc o datăși încă

Citește mai mult »

Florin STROE

Lipsca O gârlă nesperată, dar limpede pefund, în care bach odată s-ar fi scăldatimund și care la perucă peștii râd? Tu,fată cu lacrimi de piatră, uite cum sedilată câmpia defrișată și Verdede paris care suferă stoic un turn denedescris peste acoperișuri datateistorist și-un stand de înghețată napoleonictrist,părea că plictiseala agață lacentură unica aventură și singurăpe tură. Totuși, să știi că

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: