Revista Tomis

Concert Memorial Radu Lupu la Ateneul Român

Facebook
Twitter
WhatsApp

Pianistul Radu Lupu s-a stins din viață pe 17 aprilie 2022, la reședința sa din Lausanne. Pe 30 noiembrie ar fi împlinit 77 ani. Pe 6 decembrie, pe scena Ateneului Român, Orchestra Națională Simfonică a României, Nelson Goerner și Cristian Mandeal au susținut un concert in memoriam, la care a fost prezentă și soția acestuia, violonista Delia Bugarin.

Uvertura în stil italian, D591 de Schubert a deschis programul. Seara s-a luminat mai apoi cu Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian și orchestră, op. 21 de Chopin, poate nu prima opțiune care-ți vine în cap atunci când te gândești la repertoriul lui Radu Lupu (care spunea că Chopinul lui sună ca un Brahms), dar aici ne va lămuri solistul serii și prietenul lui apropiat, pianistul argentinian Nelson Goerner. În timpul conversației noastre am înțeles de ce prietenia celor doi — aveam în fața mea miraculoasa virtuozitate și discreția aproape duhovnicească, ambele într-o conviețuire atât de firească, deloc problematică sau stânjenitoare. O raritate.

Ca bis, Nocturna nr. 20 în do diez minor, un cadou prețios din partea unui Chopinist desăvârșit, primit cu liniște literalmente funerară de către spectatori. În timpul intervalului, am auzit discuții inclusiv despre Pianistul lui Roman Polanski, pesemne că bucata a fost recunoscută de majoritatea. Singurul păcat comis de public au fost aplauzele dintre mișcări, de care sper să scăpăm la un moment dat. Eventual curând.

Finalul solemn, Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica de Beethoven, considerată prima simfonie romantică și o alegere destul de frecventă pentru concertele memoriale (1957 – concertul memorial Arturo Toscanini).

Romantismul a fost emoția care a guvernat întregul program, întregită atât de delicat de o sobrietate și o cumințenie a publicului cu care rar te mai întâlnești în sălile de concert autohtone.

Discursul de final al maestrului Mandeal, în care s-a declarat convins de prezența lui Radu Lupu în sală, a părut, așadar, o prelungire (și aș îndrăzni să spun o explicație) firească a emoției generale.

Un omagiu potrivit pentru unul dintre cei mai importanți artiști ai lumii, dar care, raportat la măreția lui Radu Lupu și la cum ar trebui materializată admirația noastră la nivel național (măcar post-mortem), rămâne totuși prea puțin…

Interviu cu Nelson Goerner

Spune-ne despre legătura cu Radu Lupu

Prima oară l-am văzut pe Radu în 1994, în concert. M-am dus la el pur și simplu, ca să-mi exprim admirația. Intâmplător, ascultase recent o înregistrare cu mine la radio și m-a primit cu căldură. Asta mi-a dat curaj să-l întreb dacă ar fi de acord să-i cânt ceva în viitor și a acceptat. Am fost transfigurat. Am avut șansa neobișnuită de a cânta pentru el de multe ori, un repertoriu destul de vast; sfaturile lui m-au inspirat enorm. Cu timpul, am legat o prietenie puternică. Am fost foarte apropiați, iar moartea lui m-a afectat profund.

Cum l-ai descrie pe pianistul Radu Lupu?

Radu Lupu a fost un artist sublim, o sursă extraordinară de inspirație de-a lungul vieții mele. Avea capacitatea de a suspenda timpul, de a ne transporta spre alte lumi prin interpretările lui. Dăruirea și devotamentul lui pentru muzică au fost depline. Avea un sunet glorios, de o profunzime impresionantă, de la subtilitatea nuanțelor până la forță extraordinară atunci când era necesar.

De ce Concertul nr. 2 de Chopin?

Gândindu-mă la programul pentru concertul memorial, mi-am adus aminte că Radu a fost impresionat după ce m-a ascultat cântând acest concert la radio, deci mi s-a părut cea mai potrivită alegere.

Destul de recent, în august, la a 42-a ediție a Festivalului Internațional de Pian din Roque d’Anthéron, ți-ai dedicat recitalul memoriei lui Radu Lupu. Programul a cuprins Baladele lui Chopin și Studiile simfonice ale lui Schumann. Spune-ne mai multe despre festival și program și cum sunt ele legate de Radu Lupu?

Festivalul din Roque d’Anthéron e unul dintre evenimentele mele preferate! Locația în care au loc concertele, Parc de Florans, este splendidă, cu copaci bătrâni și maiestuoși; publicul este primitor și avizat. René Martin, fondatorul și directorul festivalului, împreună cu întreaga echipă, creează toate condițiile pentru ca noi, muzicienii, să performăm la cel mai înalt nivel. Referitor la program: Studiile simfonice de Schumann au, în memoria mea afectivă, o conexiune puternică cu Radu Lupu; le-a interpretat atunci când l-am ascultat pentru prima oară live, iar când mi-a făcut surpriza de a veni el pentru prima oară la unul dintre concertele mele, cântam și eu aceeași lucrare! Și am lucrat împreună la Balada nr. 4.

La ultima ta reprezentație de la Ateneul Român, în septembrie, ai interpretat Baladele lui Chopin, Iberia (Albéniz) și Estampes (Debussy). Preferi intimitatea unui recital solo în locul unui concert pentru pian și orchestră? Care sunt diferențele în sunet și atmosferă și care este abordarea ta ca interpret în ambele cazuri?

Recitalul și concertul sunt două experiențe foarte diferite, care nu trebuie comparate, aș zice. Recitalul solo este unic prin faptul că totul depinde doar de tine, e o provocare, o responsabilitate dificilă… pe care o accept de câte ori am ocazia, îmi place să cânt în recital. Pe de altă parte, atunci când colaborarea cu un dirijor și o orchestră este una reușită, așa cum a fost cea cu Cristian Mandeal și Orchestra Națională Simfonică a României, experiența este una minunată, plină de satisfacții.

Cum a început dragostea pentru muzica lui Chopin? Cum ai descrie universul sonor al lui Chopin?

Pentru fiecare pianist, muzica lui Chopin este cu totul specială… el face parte din rutina vieții mele, din sufletul meu. Cred că este unul dintre cei mai dificili compozitori de interpretat, datorită fuziunii dintre moștenirea sa clasică și temperamentul său romantic și febril.

Cum reușești să echilibrezi dimensiunea științifică și cea emoțională a partiturii? Cum ajungi în inima lui Chopin fără să-ți pierzi sinceritatea?

Studiez partitura din toate unghiurile, dar răspunsul intuitiv de la prima lectură este esențial și nu trebuie omis niciodată. La început, este important să cânți cu sinceritate și, mai ales, cu plăcere. Ulterior este timp să cercetezi fiecare detaliu, fiecare colțișor. În final, toate aceste detalii trebuie să își găsească locul și să creeze o unitate, trebuie să le faci să vorbească.

O interpretare sinceră a muzicii lui Chopin ne face să simțim că Chopin este foarte aproape de fiecare dintre noi. Ne poți da o perspectivă despre cum să-l ascultăm pe Chopin?

Uneori, asculți o interpretare, a muzicii lui Chopin sau a oricărui alt compozitor, și simți autenticitate. Lumea compozitorului și lumea interpretului sunt în fuziune. Este convingător, chiar dacă poate nu este maniera în care ai interpreta tu. Când se întâmplă acest lucru, simt că sunt martorul unei adevărate recreații a unei capodopere.

Abordezi un compozitor mereu cu aceleași priorități sau există anumite lucruri specifice pentru fiecare pe care dorești să le scoți în evidență?

Evident, fiecare compozitor are propriul său univers sonor, propriul „limbaj”. Însă abordarea mea inițială, onestitatea totală, fidelitatea și sinceritatea pe care vreau să le transmit în mod firesc prin nenumăratele ore de studiu rămâne aceeași, cu siguranță. Asta reprezintă temeiul de bază al efortului interpretativ.

În final, câteva impresii despre revenirea în România și experiențele tale aici. Cum ai descrie publicul român, concertele și poziția de Președinte al Juriului la secțiunea pian a Concursului Internațional George Enescu?

Am cântat de foarte multe ori în România și cred că o legătură strânsă și caldă cu publicul s-a creat în toți acești ani. Ultima oară am concertat aici în 2019, deci așteptam entuziasmat să mă întorc. Publicul român este foarte muzical, cultivat și receptiv – face fiecare întâlnire să fie cu totul specială.

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: