George Cușa a rămas mult timp printre noi pentru a ne aduce aminte cum poate un sistem politic autoritar, bazat pe o ideologie strâmbă, să distrugă vieți, vise, relații, obiective profesionale, vocații. Și cum nu poate să distrugă iubirea, idealurile, umanitatea, atunci când există substanță și credință în om. Iar acum, când George Cușa nu mai este printre noi, e bine să ne amintim de viața lui, căci poate fi o pildă și un avertisment în confruntarea cu seducătoare ideologii recurente.
S-a născut în 22 februarie 1926, la Bazargic – Caliacra. A absolvit Liceul Mircea cel Bătrân în 1944 și s-a înscris la Facultatea de Filosofie din București, dar și la medicină veterinară, în urma insistențelor tatălui său. Ceea ce își dorea, însă, era să fie profesor.
În 1945, când, spunea el, „a început sovietizarea ţării prin încercarea de a-i schimba structura politică, socială, spirituală şi materială”, George Cușa a intrat în organizația de rezistență a centrului universitar București și a fost apoi victima represiunilor organelor de siguranță a statului, care au arestat, în 1948, peste 10.000 de oameni. A fost și el arestat, în septembrie 1948, și a trecut prin mai multe închisori: Jilava, Piteşti, Gherla, Securitatea din Constanţa, închisoarea militară din Constanţa și, în cele din urmă, Aiud.
A fost condamnat la cinci ani de detenție, pe care i-a executat și a fost eliberat în septembrie 1953. A suferit numeroase lipsuri și violențe și a trecut, ca și alți studenți condamnați, prin procesul de așa-zisă „reeducare”. O reeducare ce urmărea, prin bătăi și torturi crunte, să le anuleze personalitatea și fibra morală, să le șteargă memoria, să transforme oamenii în simpli indivizi dirijați, unelte ale regimului comunist. Au fost studenți uciși în bătaie, alții s-au sinucis sau au înnebunit. Toți au rămas cu sechele: „După reeducarea prin tortură de la Piteşti, studenţii nu au mai cântat colinde, nici Pluguşorul, nici Prohodul şi nici Christos a înviat. Nici măcar zilele de naştere sau onomasticile nu au mai fost celebrate. Le-am tăinuit”, spunea George Cușa într-un interviu din anul 2015.
Întors acasă, la Mihail Kogălniceanu, a avut domiciliu obligatoriu până 1955, timp în care a fost contabil la IAS (abreviere bine-cunoscută pentru Întreprinderea Agricolă de Stat). Îi fusese interzisă continuarea studiilor universitare. Nu avea voie să circule decât pe o rază de șapte kilometri și era urmărit în permanență, cum avea să afle mai târziu, din dosarul său de la Securitate.
După eliberare a cunoscut-o pe Despina, învățătoare, și s-au căsătorit, dar în anul 1958 a fost din nou condamnat, la 21 de ani de muncă silnică, pe motiv că, la anchetele din 1948, nu denunţase activitatea de rezistenţă din Mihail Kogălniceanu din perioada 1941-1948. Cu zece ani în urmă, în 1947, le ajutase pe văduvele legionarilor Moța și Codreanu, cu banii strânşi la colind de organizaţia legionară de rezistenţă din Kogălniceanu și, cu toate că faptele erau prescrise, a ajuns în închisoarea de la Aiud, lăsând acasă un prunc de 11 luni.
Nu este singurul din familia lui care a avut de suferit: sora sa a făcut zece ani de închisoare, fratele tatălui a murit la Aiud, lăsând trei copii orfani.
După cea de-a doua condamnare, a încercat din nou să se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, dar din nou nu i-a fost permis, pentru că făcuse politică de dreapta. A rămas casier la IAS Kogălniceanu și a făcut mai târziu studii de specialitate, devenind economist.
Toată viața lui, George Cușa a încercat să mărturisească suferințele îndurate, să arate cauzele lor, să împiedice uitarea care ar putea să ducă la repetarea istoriei, la reinstaurarea unui regim autoritar. Din 2001, a participat aproape an de an la Simpozionul Internaţional „Experimentul Piteşti – Reeducarea prin tortură”, pentru că era singurul care mai putea să vorbească.
După ce a rezistat celor două reeducări – cea de la Pitești, cu bătăi și torturi, și cea de la Aiud, cu presiuni psihice, după ce și-a pierdut prima fiică în timp ce era în închisoare, după ce a fost silit să renunțe la visul de a deveni profesor, dar și l-a văzut împlinit prin cea de-a doua fiică, profesoara Corina Cușa, un om cu realizări importante în învățământul din Constanța, George Cușa a rezistat și încercărilor de instrumentalizare a suferințelor îndurate de deținuții politici pentru cauze antieuropene, care nu au nicio legătură cu spiritul național sau cu credința – des invocate. Chiar dacă deplângea globalizarea și diluarea specificului național, susținând menținerea lui prin cultură, prin tradiții, prin valorizarea unor personalități ale literaturii românești, George Cușa sublinia situația geopolitică a țării noastre și șansa pe care o are, ca membră a Uniunii Europene, de a fi protejată de Occident în fața amenințării imperialismului rus.
Decedat în 7 mai 2023, la Constanța, la vârsta de 97 de ani, George Cușa va rămâne în memoria noastră, a constănțenilor, ca un om demn și înțelept, care nu a obosit niciodată să-și mărturisească suferințele și credințele, ca un exemplu pentru generațiile următoare, ca un memento, un reper existențial împotriva oricărui regim autoritar și împotriva oricăror încercări de a folosi ideologia pentru anularea oamenilor și umanității. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
