220

într-un ad instalat lacom pe casa poporului
am văzut nuanța craniului tău, deșirat ca un colier de perle false,
am reprodus din milă tot ce era mai bun între noi,
i-am găsit cod de culoare, l-am transferat în paint
și acum nu mi se mai pare
chiar atât de rău
am suprasolicitat comenzi de bază și am antrenat
memorii fixate cu grijă înaintea mea,
cusute 
din fire de înaltă tensiune
iar ochii noștri acum
galbeni – 
nu atingeți, pericol de electrocutare

casierița

când scanez la self-check
un borcan de linte, mâncare de pisici și lichior de soc
pe ecran apar erori multiple:
așteptați ca un angajat să vă confirme vârsta
eroare cântar verificare
va dura ceva până ți se vor îndeplini dorințele
fiindcă mintea ta e o curte interioară în care
toți vecinii toarnă moloz toți vecinii aruncă
mobila din 80 pe care n-o mai folosesc
3 ani în uk și puf
apartamentul e grialbbej
nu mai contează polița verde bolșevic,
jilțul lila rotund nu mai contează,
colțarul e prea mare
pentru bucătăria din garsonieră
eu mănânc griz cu lapte
și fac totul // m-aș suporta mai ușor dacă
aș concedia casierița plictisită din minte
știi deja că mă copleșește
frica că poate ție nu-ți place de mine într-atât încât să mă iei acasă
ca pe un pui de pisică căruia nu i s-au deschis ochișorii
încasez și mestesc gumă,
îmi dau ochii peste cap,
primăria nu face nimic
doar moloz și mobilă aruncată
e ca la liceu, în baia fetelor
fiecare are un dumnezeu al lui.

noi pentru lună, nimic

și totuși.
bani îndoiți la maximum,
știu frați care nu se mai gândesc de mult la acasă – 
inima nu mai e la fel îmbibată în motorină.
în noapte, luna se desface aurie ca o portocală
și ne primește, ca o mamă căreia i-am greșit și căreia nu-i vom cere scuze,
pentru că de mici am învățat că bucuria e solubilă, cafea 3 în 1
și acum, mari fiind, ne căutăm între dinți
forme reale de dragoste, sau măcar pe cât se poate,
fiindcă din tine ne materializăm amândoi,
iar din mine eu devin tot eu
în autosuficiență și mi-e greu să iubesc.
pe o canapea de piele
picioarele ei absorb răul lumii,
noi stăm lipiți de televizor, departe,
pixeli morți, știm că am dat-o în bară și asta era ultima variantă
planul a: fii mândru când te vezi în oglindă
planul c: măsoară fericirea
în pahare de unică folosință.
unde era sprite aseară,
acum numai viespi morți.

sinaia san siro

vom coborî imediat ce ajungem la ferrara,
am plănuit totul, indiferent de situație suntem acoperiți
la sinaia n-avem ce vedea nici dacă
șchiopătăm și mergem în mâini
când spui că pe san siro
iarba e mereu verde
ești decret de pace, ai venit în zbor
cu borcane agățate de glezne,
când mă gâdili în loc să fii atent la drum
primești tricoul bun venit în lotul echipei naționale,
părul meu devine iarbă
eu sunt rugăciune
1 2 3 ritualul de dinainte de meci,
sunt numai bună de pus în jambiere
vrei să ne dăm cu sania vara în sinaia
pe mocirlă și petice de gazon
eu zic da pentru că pe san siro
iarba e mereu verde

abia când zici că nu se mai poate

uite atunci se mai poate un pic
și toate arcurile saltelei mă înțeapă în umeri,
azi am scris mult. pe lobul frontal acum ștergătoare mari, ca
pentru un parbriz de camion 
se blochează și lasă dâre de cretă și de iaurt
tu și când plângeai silențios în duș erai mai senin decât ei,
iar gestul tău de a strânge firimituri în palmă 
pentru că știi cât de frică mi-e de șoricei
va sta mereu cu mine în lobby-ul insalubru din benzinărie
am văzut corpul tău alunecând sfios când te rugai în șoaptă
pentru bolnavul cu picioarele amputate din ambulanță
știu, ne tăiase calea pe strada pe care acum doar eu 
și lumina
care speram 
să dureze ceva mai mult.