Revista Tomis

„Draperie coborând o scară” la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”

,,Drapery Descending a Staircase” este titlul expoziției artistei Adelina Ivan, care se deschide mâine, la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța și este curatoriată de Adriana Oprea și Cerasela Barbone.

Titlul – „Draperie coborând o scară” – trimite, în mod evident, la celebra lucrare a lui Marcel Duchamp, Nude Descending a Staircase, No. 2 (Nud coborând o scară), iar explicația oferită de artistă publicului interesat să-i viziteze expoziția este următoarea: „Înțelegerea practicii legate de dizolvarea granițelor dintre pictură și sculptură și căutarea unui spațiu situat între aceste două medii constituie miza intervenției de față într-un muzeu clasic. Aceasta cuprinde tensiunea dintre calitățile inerente ale geometriei și natura fluidă a textilelor. Procesul de lucru și materialele folosite, mai ales materiale moi, cum sunt cele textile, aluminiul și o serie de materiale mai puțin vizibile, duc către lucrări cu o amprentă a impermanenței și a fragilității. Ele includ forme abstracte, geometrice, stratificate, alcătuite din module de diferite dimensiuni rezultate din secționarea baloților textili, forme fluide situate la granița dintre pictură și sculptură, straturi de materiale pictate și combinate cu o serie de alte materialități care conțin numeroase planuri temporale și referințe la istoria artei.

Simboluri ale identității și rezistenței, aceste totemuri, sculpturi cu pigment, sunt de fapt picturi pe pânză, minibaloți formați din straturi de material textil pictat și stivuiți unul peste celălalt într-o stare de instabilitate și fragilitate. Prin reducere și stratificare, pliere și repetiție, fragmentele textile – obiecte omniprezente în proximitatea intimă a corpurilor și a spațiilor domestice – funcționează ca purtători ai narațiunilor personale și colective. Timpul curge în falduri, ca o experiență subiectivă, fluidă și profundă, în care trecutul, prezentul și viitorul se contopesc”.

Adelina Ivan (născută în 1971) lucrează și locuiește în București. Are o licență și un master în Artă și Design obținute la Universitatea Națională de Arte București și un doctorat în Arte Vizuale, la aceeași universitate.

Potrivit organizatorilor, abordarea sa asupra instalațiilor textile și picturii folosește teme care pun sub semnul întrebării cadrul fundamental al picturii și parametrii spațiali ai sculpturii. Practica sa este bazată pe cercetare, experimentare și pe o serie de observații asociate cu capacitatea materialului textil de a absorbi, adapta și transforma suprafața pictată ca mediu aderent.

Adelina Ivan a expus, printre altele, la: Kunsthalle Seinäjoki, Finlanda (2025), Van Abbemuseum Eindhoven (2024), EWERK Luckenwalde Berlin (2022), Bienala Contextile, Portugalia (2022), MNAC București (2022), ICR Veneția (2022), MARe Muzeul de Artă Recentă București (2021), Musée de la Chasse et de la Nature Paris (2019), Spinnerei Leipzig (2019), Kunsthalle Bega (2019), Media Art Festival Arad (2018), Artissima Torino (2018), tranzit.ro / bucurești (2017).

Expoziția de la Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” poate fi văzută până la sfârșitul lunii mai.

Mai multe texte
Citește și