Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Muzeul de Artă Constanța a anunțat lansarea Bienalei Internaționale de Mail Art Constanța – ediția I, cu titlul „Fe-Mail Art”, un proiect expozițional dedicat dialogului artistic internațional și explorării simbolice a principiului feminin în arta contemporană.
Prima ediție a bienalei se va desfășura în perioada 10 octombrie – 29 noiembrie 2026, la Muzeul de Artă Constanța. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 10 octombrie 2026, iar finisajul este programat pentru 25 noiembrie 2026, dată la care Organizația Națiunilor Unite a stabilit Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Această zi comemorează asasinarea celor trei surori Mirabal, activiste politice supranumite „Las Mariposas” (Fluturii), în Republica Dominicană, din ordinul dictatorului Rafael Trujillo.
Potrivit organizatorilor, „tema primei ediții, „Fe-Mail Art”, propune o reflecție artistică asupra feminității ca forță creatoare, sensibilitate și rezistență. Femininul este abordat ca un principiu al vieții și al transformării, un spațiu în care puterea și vulnerabilitatea coexistă, iar fragilitatea poate deveni expresia curajului. Din această perspectivă, feminitatea este înțeleasă ca o dimensiune arhetipală, dincolo de gen și biologie, ca început și continuitate, sursă a vieții și prezență care modelează lumea”. Proiectul este curatoriat de Ramona Popescu și Raluca Necula.
Mail Art (arta poștală) este o formă de artă conceptuală apărută în anii ’60, în care sistemul poștal devine mediul de circulație al lucrării artistice. Artiștii trimit prin poștă plicuri, cărți poștale sau mici colaje decorate, desene, ștampile și timbre inventate, transformând adesea chiar plicul într-o lucrare de artă. Fenomenul este legat de rețeaua inițiată de artistul american Ray Johnson și de spiritul experimental al avangardelor din jurul mișcării Fluxus. Practica se bazează pe schimb liber și pe o regulă nescrisă, foarte simplă: dacă primești o lucrare prin poștă, trimiți mai departe una la rândul tău. Astfel s-a format o vastă rețea internațională de corespondență creativă – care a anticipat, într-un fel, logica colaborativă a epocii digitale – menținută până astăzi de artiști, colecționari și organizatori de proiecte tematice.

De altfel, faptul că lucrările ajung uneori în expoziții sau în evenimente de tip bienală introduce un mic paradox: născută ca practică deliberat anti-instituțională, care ocolea galeriile, jurizarea și piața de artă, Mail Art ajunge astăzi, din când în când, să fie prezentată chiar în spațiile și formatele pe care le contestase la origine.
Participarea la bienală este deschisă artiștilor din România și din alte țări, absolvenți ai unei facultăți de arte sau aflați în curs de absolvire, care sunt invitați să propună interpretări personale ale temei. Termenul limită pentru înscriere este 10 august 2026, iar regulamentul, formularul de înscriere și toate detaliile privind participarea sunt disponibile AICI.






