Expoziția personală a pictoriței Mirela Dimcea, intitulată „Călătoria”, se deschide mâine, sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 15.00, la Muzeul de Artă Constanța.
Mirela Dimcea este profesoară la Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța, iar parcursul său educativ și profesional combină în mod fericit facultatea de filosofie și cea de pictură. Organizatorii expoziției o prezintă pe pictoriță ca „o prezență distinctă în lumea artiștilor constănțeni, cu un univers ideatic aparte, ce reușește prin desen și culoare să propună o viziune meditativă asupra lumii, valențele picturii sale fiind dublate de intențiile pedagogice”.
Curatoarea expoziției, Lelia Rus-Pîrvan, prezintă astfel conceptul propus:
„În compoziții de largă respirație, artista alternează suprafețele de culoare compacte ce își găsesc ecoul în pete vibrate sau transparente, iar formele intersectate, ca niște armături desenate în spațiul compozițional semnifică, de fapt, planuri suprapuse, sedimentări și posibile călătorii într-un timp și spațiu alternativ, reprezentând tot atâtea variante de decriptare a mesajului poetic. În Călătoria sa, privitorul se apropie de oameni, îngeri, animalele care îi populează pașnic grădinile, pentru că pictura se adresează în primul rând celor care caută frumusețea dincolo de aspectul exterior, celor care sunt familiarizați cu termenul prin care vechii greci denumeau frumusețea, Kalos, care devenea în accepțiunea lui Platon o cale, o metodă de inițiere. Acest tip de construcție trimite la ideea de timp stratificat, de memorie, post-memorie, discurs și experiență personală, toate condensate în imagini și teme specifice unui absolvent de filosofie, dar și unui artist care pune întrebări esențiale prin temele abordate.
O altă particularitate a picturii sale, dar și a artistului este ambivalența: Mirela Dimcea este ea însăși un amestec de emoție și putere calmă, de siguranță afișată și fragilitate asumată.Astfel, artista nu își propune să șocheze, dar, tocmai prin această discreție rafinată a picturii și a retoricii filosofice, ea reușește să transmită un sentiment de forță.
Pentru cei care vor să îi înțeleagă lucrările, putem spune că ele se aseamănă artistei: Mirela este o pictoriță care îți arată că fragilitatea poate fi mai tare decât zidurile și că, uneori, puterea stă nu în violența imaginii, ci în reziliența artistului care își cunoaște forța creatoare.Vă invităm așadar într-o Călătorie prin universul pictural al Mirelei Dimcea, pentru a descoperi locul secret în care emoția se transformă în imagini poetice, pline de armonie”.
Expoziția va fi deschisă în lunile noiembrie și decembrie 2025.






