Peste două zile, în localitatea 2 Mai, începe singurul festival de teatru și film din mediul rural – ȘI FESTIVAL, organizat de Asociația Culturală „Șerban Ionescu” și coprodus de Teatrul de Stat Constanța, cu sprijinul Primăriei Comunei Limanu, prin programul Cultura la Liman. Festivalul ȘI se desfășoară în perioada 19 – 26 iulie 2025 și se află anul acesta la a cincea ediție. Primele trei ediții au purtat numele actorului care a inspirat festivalul, Șerban Ionescu.
Programul complet al festivalului, care poate fi citit AICI, cuprinde spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții de artă, târg de carte, concerte, dialoguri culturale, dezbateri cu echipele de creație ale spectacolelor invitate, lansări de carte, reprezentații stradale etc. Spectacolele sunt cu intrarea liberă, publicul țintă principal fiind localnicii din 2 Mai.
Pe lângă calitatea de coproducător, Teatrul de Stat Constanța va fi prezent în festival cu două spectacole – „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban și „O insulă” după Gellu Naum, regia Ada Milea – care vor avea reprezentații luni, 21 iulie, ora 20:00, la Sala de Sport a Școlii Gimnaziale 2 Mai, respectiv marți, 22 iulie, ora 21:45, la Centrul de Agrement 2 Mai.
Festivalul este cofinanțat de Ministerul Culturii, Fondul Cultural Național, UNITER și Consiliul Județean Constanța – prin Teatrul de Stat Constanța, coproducător al evenimentului.
Parteneri culturali: Teatrul Național „I.L. Caragiale”, UNATC „I.L. Caragiale”, Fundația Culturală „Camil Petrescu”, Librăriile Humanitas, unteatru, Teatrul Municipal Csíki Játékszín, Unscene Festival, CNC, Dacin Sara, Mandragora, Teatrul Metropolis, Teatrul Excelsior, Apollo111, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra.
Sponsori: Zamfirescu, Racoți, Vasile & Partners, Flash Lighting Services, ALOUETTE, Clinica Oftalmologică OCULUS, Paralela 45, Volvo, Fundația Carl von Linde, Conacul Archia, Aqua Carpatica, Banca Transilvania, Nexxt, Dedeman, NIRO Investment Group, Euromobila.