Artistul constănțean Gabriel Brojboiu surprinde cu noua sa expoziție personală, Eclecticon, deschisă în sala „Irina Nicolau”, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, în perioada 7 februarie–2 martie 2025. Titlul, al cărui sufix are rezonanță greacă, a fost inventat de artist pentru a sugera multitudinea și eterogenitatea propriilor preocupări, reflectate în practica sa artistică. În acest sens, el însuși declara: „Atelierul nu este doar un spațiu al rutinei (…), al îngânării celor deja știute pe de rost, ci un laborator de cercetare. Artistul nu lucrează de dragul confecționării repetitive. La fel cum, ca spectator, apreciez creații din zone cât se poate de diverse, ca artist, produc tot ceea ce cred că se cere scos la lumină, iar dacă un concept, o idee sau o imagine se cer exprimate într-un fel sau altul, atunci caut să mă pliez, adaptându-mi mijloacele.” Gabriel Brojboiu este un artist plurifațetat – prolific, curios, maniacal-perfecționist și, totodată, cu un pronunțat spirit ludic și o inteligență vie –, care abordează multiple medii: pictură, grafică, instalație (statică și cinetică), fotografie, video-instalație/performance/poem. 

Seria de tablouri expuse pe peretele cu intrarea, toate în ulei pe pânză, combină în manieră postmodernă influențe culturale diverse, stratificate, de la Renaștere la Suprarealism. Una dintre picturi, Hermina, este, de pildă, o interpretare în cheie contemporană a celebrului tablou de Leonardo da Vinci Doamna cu hermina (c. 1483–1490, Muzeul Czartoryski, Cracovia), în care cele două personaje, femeia și animalul de companie, „fac schimb” de chipuri. Aici, nu doar subiectul este un citat, ci și tehnica de lucru o mimează pe cea renascentistă, în care pasta de culoare era aplicată printr-o pensulație lisă, meticuloasă, urmărind atent formele, pentru a nu trăda ceva din temperamentul artistului. În schimb, o altă lucrare, Vânătorul vegetal,  amintește de „realismul magic” al lui René Magritte, ca versiune personală a Suprarealismului. Seria portretelor individuale ale lui Brojboiu include personaje cu aurelolă de sfânt (Secretul retoric), cu chipul format – parțial (Secretul spart) sau integral (Pretendentul) – din monede de aur cu efigii, sugerând prin procedeul mise en abyme, al „portretului în portret”, personalități multiple. 

Unul dintre nucleele expoziției, în centrul peretelui din stânga intrării, este spectaculoasa instalație cinetică My Rolling Self  – probabil ca ecou la acea „muzică a sferelor” a filozofiului și matematicianului antic grec Pitagora –, cu nouă mingii rotitoare (acționate electric) din fibră de sticlă. Pe fiecare dintre aceastea este pictat în ulei un nud masculin figură–întreagă, un alter ego al artistului. Silueta umană urmează convexitatea suprafeței în zona ecuatorială și personajul ajunge să își prindă picioarele cu mâinile, închizând cercul. În descendența lui Alexander Calder, părintele sculpturii cinetice, Brojboiu propune astfel ceea ce el numește „pictură cinetică”. Același nud masculin se regăsește în lucrarea Blue Connection Study (print digital pe pânză după un desen în creion, ca studiu pregătitor pentru sfere), de data aceasta alungit în manieră Giocometti și formând o coloană umană, în care omul este doar un modul repetat la infinit pe verticală (de picioarele personajului se prind mâinile unui alt om, continuat imaginar în jos, în timp ce cu propriile mâini se ține de picioarele celui care urmează potențial în sus). În viziunea artistului, lucrarea sugerează că omul, pe această scară metaforică, se poate urca și, deopotrivă, se poate coborî pe sine. Corpul omenesc este o temă centrală a lui Brojboiu, la fel cum era pentru artiștii reanscentiști (dintre care Leonardo și Michelangelo nu ezitau să facă disecții pe cadavre pentru a înțelege anatomia dincolo de aspectul exterior).

O altă lucrare de pictură, Noptambulia – pe peretele lung al sălii (opus intrării) –, prezintă o scenă colectivă de luptă, unde elementele antropomorfe se combină cu cele zoomorfe sau fitomorfe, făcând  „corp comun”. Pe același perete, seriile auto-referențiale Soliciocotrompi (în care corpul suferă ciudate metamorfoze, prin hibridarea regnurilor uman-animal) și Ergon (cu un bărbat îmbrățișând un cub, sub un înscris codat imitând latina, sau altul văzut în raccourci, cu capul prins într-un fel de menghină) înscriu tema singurătății omului în univers. În unele lucrări de pictură, precum Gabrielus Nowhere Legs sau Madame, apare și motivul scrisului având drept caractere mici săgeți indicând diverse direcții (ca o scriere cuneiformă), în ideea că – spune artistul – „prea multe direcții înseamnă nicio direcție”. Alte lucrări au ca leitmotiv picăturile de ploaie. Brojboiu a avut ideea de a le număra și numerota: a făcut-o cu răbdarea unui vechi maestru japonez (poate că nu întâmplător a expus de mai multe ori în Țara Soarelui-Răsare) și cu un spirit jucăuș și ironic postmodern. Stau mărturie seriile pavimentare flancând sferele rotitoare (în care a folosit ca suport pentru desen cartonașe de prăjituri), picturile parietale Aritmetica ploii și Semn de ploaie sau video-instalația Abacul ploilor (la o primă vedere, m-a dus cu gândul la un fel de „slot machine” rulând non-stop, dar refuzând orice șansă de câștig), în care picăturile sunt numerotate sistematic, ca spre a fi indexate și individualizate. Într-unul dintre video-poemele sale, artistul asociază stropii de ploaie cu lacrimile: „V-ați gândit că, în afară de apă, picătura de ploaie nu conține mai nimic din cele 130 de substanțe ale lacrimii, dar că ar putea să doară la fel de tare pentru că vine de sus? (…) Că în nu știu ce arhive, ploi și lacrimi ar putea avea numere seriale?”

Instalația sculpturală Gabriel în mijlocul mării (față în față cu intrarea) este un al doilea nucleu al expoziției. Aici apare tema bărcii, ca vehicul de navigație sau coșciug. Între manechin și mumie, trupul lui Gabriel este încastrat în interiorul bărcii, segmentat de banchete și cu pielea total acoperită de un soi de tatuaje-poem (ca în filmul lui Peter Greenaway, The Pillow Book). Ambarcațiunea de agrement sau funerară este flancată de șiruri de câte șase „cuburi de apă”, ca și cum marea ar putea fi cuantificată (în m³), împărțită și vândută sub formă de cuburi (artistul evocând un pasaj din Noaptea Patriarhului de Garcia Marquez). 

În siajul unor artiști români consacrați, pionieri ai genului la noi, ca Geta Brătescu și Ion Grigorescu, Brojboiu creează și un video-performance auto-referențial, dar cu mesaje general-valabile, legate de mecanismele puterii și ale comunicării propagandistice, idiosincrasii personale sau relația de cuplu. Artistul „se distribuie” ca protagonist: mai întâi întruchipează un „revoluționar” agitat, fluturând un steag alb, a cărui stemă decupată o înghite în final (cu trimitere la Revoluția din 1989), iar apoi joacă rolul bărbatului fanatic, care, stând în picioare, face gesturi energice prin care mimează discursul mobilizator și salutul unui dictator (Hitler, Mussolini sau Ceaușescu?), în timp ce o femeie (interpretată de Delia Curteanu) îi stă alături, așezată și necuvântătoare, cu o privire absentă, izbindu-și mecanic capul de trupul lui (singurul gest permis de drapajul tip cămașă de forță, ce-i imobilizază trupul).         

Al treilea nucleu expozițional, pe peretele din dreapta intrării, este panoul fotografic serial de mari dimensiuni Blind Man, Blind Man, care indexează zeci de portrete (inclusiv un autoportret). Toți cei fotografiați poartă ochelari acoperiți cu diverse elemente, care, în loc să amelioreze privirea, de fapt, o obturează. De diverse forme, mărimi și culori, ochelarii sunt un alt laitmotiv în creația artistului, în care se poate vedea o întreagă paletă de conotații: de la „ochelarii de cal”, facilitând înaintarea „în orb”, până la „ochelarii cu cuie”, sugerând rănirea privirii și a ochilor, sau cei cu design futurist, care par că permit proiecții fantastice, accesul la realitatea virtuală (VR) sau augumentată (AR).        

Antropocentrică și egocentrică, focusată pe trăirile artistului (teamă, singurătate, tandrețe, iubire), expoziția Eclecticon este, totodată, lentila prin care Gabriel Brojboiu invită vizitatorii să vizioneze marele film al lumii și să se privească pe ei înșiși.