Ce s-a întâmplat cu John von Neumann? Cum de a murit așa tânăr?

Totul are legătură cu perioada în care a fost implicat în proiectul bombei atomice. Iradierea la care singur s-a supus pentru a fi sigur ca explozia va avea cel mai puternic efect, faptul ca era interesat de distribuția materialului radioactiv in interiorul bombei, a condus în timp la un cancer de prostată cu multiple metastaze.

Părerea mea personală este că, deși toți erau de acord că este excepțional în matematică, fizică, matematică-aplicată, etc., a primit prea puțină recunoaștere oficială. Nu a obținut premiul Nobel în fizică deși edificarea teoretică a mecanicii cuantice putea să fie un argument. Fizicienii însă l-au privit ca pe un matematician care a invadat teritoriul lor. Matematicienii l-au privit ca pe unul care s-a îndepărtat de matematica fundamentală.

Și astfel „omul din viitor” a rămas doar cu recunoașteri ocazionate de diverse interviuri despre știință cu personalități pe care le-am amintit în episodul anterior.

Drama nu se oprește aici. Clara Dan, cea de-a doua soție, lăsând un bilet de adio în care spune ca viața fără John nu are sens, se sinucide. Cum se sinucide? Își umple buzunarele largi ale unui pardesiu cu nisip și se aruncă în ocean de pe un promontoriu al plajei din La Jolla. Poate ar trebui menționat că Clara Dan a fost o matematiciană de calitate cu contribuții importante în informatică. A produs software-uri pentru computerele proiectate de soțul ei și a făcut parte din grupul de cercetare în statistică și informatică de la Princeton. Aș putea să vă povestesc multe despre viața tumultoasă a lui John sau despre cum unii s-au legat de faptul că a dat un argument greșit pentru problema variabilelor ascunse din mecanica cuantică și consecințele acestui fapt.

Prefer însă să vă reamintesc că diferența dintre un om normal și John era ca diferența dintre o tricicletă și o mașină de curse.

Am spus toate aceste lucruri despre John von Neumann pentru a trece la subiectul atins de el în cartea de mecanică cuantică: este conștința noastră cea care afectează un experiment cuantic? Care este rolul observației umane în obținerea rezultatului experimentului?

Reamintesc de ce se pune această întrebare. Să presupunem că studiem o anumită proprietate a unei particule cuantice. De fapt știm că acest termen înlocuiește termenul de undiculă, particula cuantică având atât caracter de corpuscul cât și de undă. Din partea teoretică rezultată prin rezolvarea ecuației lui Schrödinger rezultă că particula cuantică stă într-o superpoziție de stări elementare posibile. Atunci când efectuăm experimentul numai una din stările elementare este relevată. Spunem că superpoziția a colapsat în starea respectivă. Ori de câte ori refacem experimentul va exista colapsul la o stare elementară iar probabilitatea să ajungem la starea respectivă este legată de coeficientul din fața stării respective. John face o analiză asupra momentului colapsului. Se produce atunci când particula în superpoziție interferă cu dispozitivul de măsurare? Nu! Se produce la nivelul trecerii informației de la dispozitiv spre ochi? Nu! John face raționamente care arată că totul se întâmplă undeva între ochi și creier. Pare că ține de conștința noastră. Evident că au existat fizicieni care au contestat raționamentele lui John, alții care le-au acceptat. Eugene Wigner a fost printre cei care au acceptat și a construit acel exemplu al „prietenului lui Wigner” nu numai pentru a arăta că realitatea este diferită pentru observatori diferiți, ci și pentru a sprijini ideea că decizia conștientă de a accepta rezultatul observației este esențială. Așa că putem crede că noi producem realitatea în mintea noastră. Iată ce spune Francis Crick, descoperitor al spiralei duble a ADN-ului, despre conștiință pe care o consideră drept o experiență a noastră subiectivă, experiență dictată de activitatea unor neuroni:

Tu, bucuriile și supărările tale, amintirile și ambițiile tale, simțul identității personale și liberul tău arbitru sunt, de fapt, nimic altceva decât comportamentul unei vaste colecții de celule nervoase și al moleculelor asociate cu acestea.

Sentimentele subiective apar din electrochimia neuronilor! Deci, conștiința este consecința activității creierului…

Și ca să continuăm noi: realitatea este cea pe care o producem noi. În momentul când nu mai facem observații realitatea dispare pentru noi. Existența în sine a universului poate continua și în absența noastră, putem înainte de a muri să avem o idee despre viitor, dar realitatea viitorului se va dezvălui doar celor care îl pot observa și va fi de asemenea subiectivă. Același lucru este afirmat de von Neumann și Wigner pentru nivelul cuantic. Cum ar putea fi spus asta în cel mai simplu mod? Voi face rezumatul unei descrieri care apare în cartea Enigma Cuantică scrisă de Fred Kuttner si Bruce Rosenblum. Să presupunem că eu sunt interesat să aflu adevărul și mă duc la Marele Șaman, singurul care poate să mă facă să-l înțeleg! Din discuții își dă seama că nu sunt un novice din punct de vedere științific și mă întreabă dacă pot să accept adevărul la sfârșitul unui șir de experimente. Îi spun că da. Îmi spune că s-ar bucura, dar e sigur că nu voi înțelege. Să începem.

Șamanul îmi arată două corturi și un cuplu, bărbat și femeie. Îmi spune:
-Pune-ți o glugă pe cap. Eu te voi întreba în ce cort sunt împreună bărbatul și femeia.
Îmi pun gluga. Apoi el aranjează experimentul. Mi se scoate gluga de pe cap. Arăt primul cort. Erau acolo. Apoi îmi arată că al doilea cort este gol. Era evident gol. Marele Șaman îmi spune:
-În fizică un experiment se repetă. Am iar gluga pe cap și când îmi este scoasă, indic un cort. Mi se arată că este gol. Mi se arată celălalt cort. În el, evident, erau bărbatul și femeia împreună… Repetăm de șase ori și ajungem la concluzia că fie dacă ghiceam cortul în care erau cei doi, celălalt cort era gol, fie invers, adică dacă nu ghiceam cortul, ei erau precis în celălalt cort. Spun că este logic. Marele Șaman îmi spune:
-Evident, este logic. Acum, dragul meu, vom face un alt experiment: te voi întreba în aceleași condiții în care ai ochii acoperiți în ce cort se află bărbatul și în ce cort se află femeia. Bun, începem…
La primul experiment indic un cort pentru bărbat. Îmi arată că acolo e bărbatul. Se deschide celălalt cort. Evident, acolo era femeia… Și se continuă experimentele. De fiecare dată dacă indicam corect cortul bărbatului, femeia era în celălalt cort sau, situația cealaltă: dacă nu indicam corect cortul bărbatului, iar în el era femeia, în mod evident în cortul celălalt era bărbatul. Îi spun: -Tot ce îmi arăți e evident. Ce este deosebit?
-Aici nimic, spune Marele Șaman.
-Acum urmează lucrul deosebit: PUNE GLUGA ȘI ÎNTREABĂ TU UNA DIN CELE DOUĂ ÎNTREBĂRI. DECI TE LAS PE TINE SĂ ALEGI ÎNTREBAREA.
Atunci întreb:
-În ce cort se află bărbatul și femeia împreună?
-Răspunde tot tu, spune Marele Șaman.
-Sunt în cortul doi.
Erau acolo. Celălalt cort era gol.
-Să continuăm, spune Marele Șaman.
-Pune aceeași întrebare sau cealaltă întrebare…
Eu:
-În ce cort se află bărbatul și în ce cort se află femeia?
-Răspunde tot tu, spune Marele Șaman.
Indic cortul bărbatului. În el era bărbatul și în celălalt cort se afla femeia… Să repetăm, spune Marele Șaman, alege întrebarea și să observăm răspunsul.
Dacă întrebam unde se află cuplul, când le dezvăluia corturile, cuplul se afla în unul din corturi și celălalt era gol.
Dacă întrebam în ce cort se află femeia și în ce cort se află bărbatul, când le dezvăluia corturile, unul era într-un cort și celălalt se afla în celălalt cort. De fiecare dată. De o mie de ori. De zece mii de ori.
Îi spun Marelui Șaman:
-Nu știu cum faci să îmi ghicești întrebarea. De fiecare dată. Cum faci?
-NU FAC, spune Marele Șaman, așa se întâmplă. Vei avea întotdeauna un răspuns la întrebarea pe care ți-o pui.
-CARE E EXPLICAȚIA? întreb eu.
-Explicația, spune Marele Șaman, este că tu crezi că realitatea fizică este obiectivă.
DAR REALITATEA FIZICĂ NU ESTE OBIECTIVĂ, DEPINDE DE TINE, DE CEEA CE TU TE ÎNTREBI.
Nu există realitate obiectivă. Realitatea este subiectivă și ține de probabilitatea producerii unui eveniment studiat. Tu vei obține răspunsul la ceea ce te întrebi cu probabilitatea de apariție a situației căutate. Conștiința ta este responsabilă cu realitatea căutată.