O plachetă de versuri subțire, dar concentrată și penetrantă ca un stilet mi-a căzut aproape întâmplător în mâini, depunând mărturie despre zbuciumul și ardențele unui poet autentic. Titlul ei, Înger pe lună plină, nu promitea prea mult, înscriindu-se în manierismul previzibil al 70-iștilor, însă pseudonimul cu care este semnată m-a intrigat. Am aflat că Țake, autorul acestor poezii scrise la sfârșitul anilor ’80 și publicate după două decenii în regie proprie, a fost unul dintre acei poeți pe cont propriu care, din motive numai de ei știute, nu țin să își exhibe căutările decât poate pentru câțiva apropiați și firi înrudite, rămânând necunoscuți în cercurile literare „consacrate”. Pe numele său din buletin Droncuța Paveluț Greucean, poetul căruia „Tomis” îi reia postum aceste cinci poeme a întreprins o explorare îndârjită a propriilor obsesii thanatice, încercare din care nimeni nu iese neschimbat.

– Claudiu Komartin

(Drepturi rezervate Luz și Noa Greucean)

perpetuarea subteranei

sensul fricii
voluptatea pasului rătăcitor
și gândul de dimineață
dolce farniente
nu pot intui clipa dinaintea totalei tăceri.
imposibile întâlniri proverbiale
convertirea timpului la curbă
bezmetice umbre acompaniind mișcarea mimului
întunecime
râs voluptuos peste câmp cu orbi.
risipirea de sine este o sămânță cu rod de pasăre
figuri exemplare pe fond concentraționar
pulbere peste trupuri mișcând
cutremur, pe discurs cu cobai împrăștiindu-se.
continuarea idealurilor
neputința atingerii firului de păr
ostracizarea visului găurit exact în mijlocul frunții
scurgerea energiei scurtcircuitate de pârâitul dinților încleștați pe șenilă
privirea femeii mângâietoare, căzută în genunchi, cu sfârcul acoperit de nisip
vulcani noroioși, exhibând transe totalitare
lumina lovind de peste tot, în același timp, iluzia clipei
tangența iubirii la viață
nonviolentă și fără de os, dorința, incriminând
perpetuarea subteranei.

dezînșelarea

sticla devenise gelatinoasă
ți se lipea de tălpi și de subsuori
te așteptam
nu aveai nici un subiect pregătit
ți-am propus moartea
dar începuseși să duhnești prea tare
pe fereastra din dreapta trecea un corp sinucigaș
au rămas doar flori de gheață
cineva m-a luat în brațe
pe caldarâm se lățea o pată de sânge.

îngemănare

așchie de os înfiptă încet în pupilă
m-am născut din dragoste pentru a pieri
purificarea prin lumină
nu știu de ce ea nu voia să moară
mâinile-i erau prinse în chingile pianului
de dincolo de ferestre ne priveau ochii unui manechin
infinitul începe de mult prea aproape
de sub căutarea subsuorii ude
creșterea unghiei zgârie timpul de mai multe ori în același loc
igienică depersonalizare
recurs concentraționar
sentimentul stranietății
însemnele împăienjenirii cu luna.

cuter pe nisip

deodată totul a devenit gol
lumina își stingea orice clipire
fluture pigmentat cu pânza de păianjen
așezarea mâinii prea aspre pe sân
peisaj neclar cu fețe de copii întrebând
gura deschisă fără de strigătul înghițit
cufund un înger orb sub linia de zero
pleznind oglinzile pătrunse de frică
statuile mă priveau cu ochi vii
abisul umed se lipește de sfinți
limbaj tatuat cu vârfuri de stalactită înțepând
nevoia de colțul buzei tale
umăr stâng desțelenit de vise
sub abrupt ling urmele melcului pietros
persistența cobailor
surpare
anevoie mă lepăd de nisipul intrat în gură.

frica de ceea ce sunt

lama îi ajunsese între gingii
era silit să muște
sângele i se bulbuca obscen pe gură
horcăia
aripile-i, lovite de fluturi, fâlfâiau
l-am luat și l-am dat cu sufletul de frunzele în cădere
capul i s-a rostogolit pe umăr,
căzând sub talpa băloasă a calului,
învârtire deșartă
cerc vicios aplecat peste pupila mea sângerândă
fără înălțimea îngerului, eu criminal, nechezam noroi.
și îți zic:
nu mai am unde zace
tai unghiile la mort, amneziind speranța
ghilotinele au început să decapiteze cadavre
timpul se închisese într-o clepsidră,
toate urmele morții au fost șterse
dar moartea a pătruns în noi.