Domnișoară, dans

Prea mult sex duce la slăbirea vederii, se spunea pe vremuri. 

Am aerisit foarte bine camerele de la etajul 4. Ne-a vizitat de curând o gașcă de petrecăreți. Nu au fumat dar au băut și au transpirat abundent. De aceea nu au observat ce dezastru au lăsat în camere. 

Sunt serios în tot ce fac, conducerea hotelului se pare că apreciază. Nu am cunoscut până acum pe niciunul dintre directori. Nu m-a invitat nimeni la o întâlnire. Am auzit de la alți cameriști că totul e virtual și că nu poți vorbi cu un om dacă apare vreo problemă. Suni la numărul pe care îl avem cu toții scris pe dosul legitimației și spui robotului necazul tău. Tot prin el vine și răspunsul. Nu știu dacă robotul pricepe toate încurcăturile sentimentale sau consecințele lor deși ar putea fi dotat cu un program de tip cauză-efect. Eu mi-am instalat pe telefon o asemenea aplicație. Scriu acolo ce vreau să fac și programul îmi sugerează ce o să se întâmple peste o zi, o săptămână, o lună, peste zece ani. Prea mult sex duce la slăbirea vederii. Asta spune și aplicația, deci nu e doar o vorbă bătrânească. Dar prea puțin sex? Falimentează magazinele de ochelari.

Ieri m-am plimbat mai mult timp cu liftul, e o cutie magică ce aduce oameni cu care pot discuta despre meteo, primul pe lista subiectelor preferate. Pot ajuta și turiști dezorientați să ajungă în camerele lor. Îmi face plăcere să vorbesc cu doamna Y, bătrâna și delicata doamnă Y, cea care uită mereu la ce etaj stă. Sau poate că îi face plăcere să îi explic de fiecare dată și să mai abordăm și alte subiecte simple cum ar fi coșul cu croasanți și melci cu stafide de la micul dejun. Salonul în care hotelul răsfață diminețile unora, se află la mezanin chiar lângă o logie mare unde fumătorii au dreptul să își vadă de plăcerea lor nestingheriți. Observ complicitatea dintre acești simpatici dinozauri ai civilizației pre-ecologiste. Îi privesc cum fac rotocoale de fum și de bună dispoziție în timp ce eu ies pe acest balcon să iau aer și să casc gura la trecători. Preț de o țigară, nu a mea. 

Blocul din față e un hotel cu apartamente, au și piscină la mezanin, o văd din balcon. De vizavi, prin sticla curată observ înotătorii și stropii de apă. În același timp, oaspeții noștri sunt la pauza de țigară. Când apare domnișoara Gale, pentru mine e o sărbătoare. Se ține de cuvânt și vine în hotelul nostru la fiecare șase luni pentru un sejur de câteva zile. 

Lumea pare încântată să își înceapă ziua. Cu apă, fum sau pur și simplu pe stradă cu un pahar de carton în mână, pahar din care se urcă spre cer aburii aromați ai cafelei. Bulevardele respiră cu ambii plămâni în așteptarea forfotei de mașini, autobuze, tramvaie și pietoni. Orașul, cafeaua, strada cu trotuare largi, platanii, aerul dimineții, marea și blocurile de sticlă ce se reflectă unul în celălalt, oglindind o realitate banală. 

Banalitatea și locul comun sunt teritorii liniștite, o pauză în freamătul gândurilor. Asta am învățat de la domnișoara Gale. Ea ține niște cursuri la un studio de dans contemporan. Are o ținută frumoasă, grațioasă chiar și atunci când scoate rotocoale de fum pe nările ei ca niște lame. Simt liniștea când sunt în preajma ei, cred că am putea sta unul lângă celălalt și să tăcem o viață întreagă. Ea cu dansul ei. Eu, un camerist. O meserie cât se poate de onorabilă. Poate că fosta balerină nu o să se sfiască atunci când i-aș cuprinde talia de viespe. La vârsta ei arată bine, nu pot să-i spun așa ceva, s-ar simți jignită. 

Renovările au reînceput după o perioadă de pauză. Hotelul, care este acum parțial deschis, se pregătește să arate mai curat și mai confortabil, lucru dorit de turiștii care ne calcă pragul. Vor să aibă parte de ce nu au acasă și aici intervin eu de fiecare dată. Când intră în cameră după o lungă zi de vizitat orașul, încăperea trebuie să fie răcoroasă, umbrită, prosoapele noi, aerul condiționat să zumzăie încet, patul să fie făcut, mocheta aspirată. Sunt zile în care mă străduiesc să le ofer cele mai bune servicii, altele în care sunt și eu un om care face ce poate. Banal, banal.

Vara este un anotimp pentru fericire și la plajă pot ajunge cu un tramvai. Îl iau de la gară, zece stații, zece banale opriri. Ca un turist în propriul oraș, îmi iau sacoșa de pânză în care îndes un prosop și un șort de baie și aștept tramvaiul. Simt deja aerul sărat și mă gândesc în ce loc al plajei sau al imensei peluze aș sta. O să-mi iau și o gustare de la barul cu fructe de mare. Bineînțeles că nu toți cei din tramvai merg la plajă. Unii vin de la serviciu și se îndreaptă spre casă, zi de zi, ca și cum ruta asta ar fi viața însăși.

Am sunat azi la robotul hotelului. O voce suavă mi-a preluat cererea și m-a liniștit că e ceva ușor de rezolvat, banal chiar, vocea ei / lui m-a bătut pe umăr. Am râs, un robot care are emoții, mă bucur că s-a inventat așa ceva. Am auzit că există și roboți-infirmieri care duc pacienții din sala de operații înapoi în salon și țin cont de durerile sau de orice dorință ar apărea. Roboții vechi nu oboseau pentru că nu aveau reacții personale. Oamenilor le place ca seamănul să mai și obosească. În istovirea lui își coboară ancora.

Dimineața mă trezesc la ora cinci, am timp să-mi beau cafeaua. Ascult muzică la radio, melodii de prin anii ’70, romantice, versurile sunt dulci, era mai multă tandrețe între oameni pe atunci. Locuiesc departe de hotelul unde lucrez. Iau un autobuz și apoi un tramvai, o parte a drumului e de-a lungul țărmului și peisajul este încântător. Diminețile mele sunt diminețile unui camerist obișnuit. Ordinea în care fac lucrurile este însă foarte importantă. Povestea mea e banală dar povestea celor de care mă îngrijesc este nemaipomenită. De la domnișoara Gale am învățat că pașii de dans sunt diferiți de pașii cu care mergi la supermarket. Mersul e același, călcâiul, talpa, degetele, succesiunea e dictată de anatomie, dar chemarea e diferită. Ce ciudate mi se par toate acestea într-o zi de iarnă când, după amiaza târziu, ajung acasă și tălpile mele sunt reci și dor. Vara, tot pași se numesc, doar că sunt sprinteni și calcă apăsat spre întâlnirile zilnice cu cei cazați în hotel. 

Robotului i-am spus că aș dori un pic mai multă flexibilitate. Să am dreptul să mut hainele de pe pat și să aranjez frumos așternuturile. Regula de acum spune să lăsăm un bilet, o cartolină tipărită, cu mesajul: „ne pare rău că nu am reușit să aranjăm așternuturile dar nu avem voie să mutăm obiectele personale de pe pat”. Dar pe cele din baie, lăsate pe marginea chiuvetei, avem voie să le mutăm. Robotul mi-a răspuns că va supune atenției conducerii această cerere și voi primi răspuns în zece zile. 

În camera 246 mă așez pe un scaun. Azi simt o oboseală ciudată, parcă în niciuna din zile nu mi-a fost așa de greu să aranjez patul, chiar și să deschid geamul a fost dificil. Se mai înțepenesc, am tot spus administratorului să le repare, sunt montate acum douăzeci de ani. Când am coborât pe scări, între etajul cinci și patru am văzut o pană de păun pe o treaptă. Mi-a venit în minte Gale. Culoarea ochilor ei, grația, felul în care se abandonează cu încredere fiecărui minut, aerul efemer, talia îngustă, picioarele subțiri în blugii strâmți. Domnișoară Gale, parcă spunea pana de păun, domnișoară Gale lumea ta e frumoasă dar acum începe o altă istorie. 

Evenimentele importante din istorie se tot repetă, sub alte forme desigur, dar cu fiecare generație apar alți oameni care vor să facă și ei aceleași prostii. De ce să nu fie lăsați să se lovească și ei? Păunul care a coborât scara și a lăsat urme era conștient de inutilitatea frumuseții lui în lumea de mâine și nu a dorit să fie confundat cu un papagal la Zoo. Poate că o să-l întâlnesc pe balcon la fumat și nu o să-l recunosc cu ușurință. Haina lui de mandarin a fost înlocuită cu un sacou negru cu tăietură simplă peste șolduri. 

• Domnișoară Gale, credeți că puteți să-l învățați câțiva pași de dans pe acest păun deghizat? Credeți că ar folosi cuiva? Oricum, doar aparențele contează în societatea în care trăim. În fine, nu știu prea multe despre programul dumneavoastră din afara timpului pe care-l oferiți cu generozitate hotelului nostru. Ce ziceți de ideea asta?

M-am ambalat, pentru ea aș face multe. Nu mă aștept să îmi răspundă, probabil că mintea ei e la sala de dans unde vin oameni tineri. Poți să iubești un om care ți-a făcut rău? Sau pe unul căruia nu i-a păsat de tine? La bine, suntem cu toții prieteni. Legile vieții sunt simple. 

Domnișoară Gale, eu mă ocup de camere și știu multe despre clienți însă voi fi întotdeauna un bărbat discret, să nu-ți fie teamă. Cameristul R, colegul meu, e un băiat curios și uneori nu se poate abține să nu povestească celorlalți angajați despre ce a observat prin camere. Nu e etic, părerea mea. Probabil că nu are acest cuvânt în dicționar. E vesel și neobosit, îl apreciez și ne înțelegem bine. El zice că lumea este 2 D. Eu cred că e 3 D sau chiar 4 D. Pentru mine D semnifică dansul domnișoarei Gale. Sau numele de Dorothy. 

Azi am simțit un gust metalic în gură și am avut tălpile reci toată ziua. Seara, acasă, m-am așezat în fotoliu cu o pătură pe picioare. Un confort la îndemână, banal, previzibil. Mi-e dor de Gale. Am uitat să cumpăr baterii. Nici nu mai știu pentru ce erau. Am aprins o lumânare parfumată. Păunul e orb. În ziua de azi cui îi mai pasă de ceva mai mult de câteva minute? E bine aici în casă, în fotoliu, în oraș. Pe malul mării bate vântul. Ea dansează la ora asta, nu pot s-o deranjez. Pe Marte o să locuiască roboți, prima planetă locuită exclusiv de ei. Relații metalice, programate, reținuți, fără un scop personal, fără iubiri, fără sărutări, fără trăiri, moartea va fi doar o chestie corozivă, fără artă, fără hoteluri, fără spitale sau școli. Ideal, ar spune unii, ce atâta tevatură, de ce să își bată capul cu probleme și proiecții? Comod, banal, rece, fără dorința de a avea o viață mai bună. O altă viață după cea de aici? Nu va mai exista această grijă. 

Domnișoară Gale, aș vrea să fii soția mea. Dacă îți plac bărbații mai bătrâni, o să vină o vreme în care toți o să fie morți. Așa că, te rog, fii soția mea. Acum!