ce vroiam să spun pe lumea asta și altele

Mama aranja pernele (pe care trona capul
meu stupefiat)
rânduia colțurile batistei peste morminte

aveau colici
simple dureri de burtă sau vise
se închipuiau
cine știe păsări

deși erau genetic litere
cu nervișori în mielină (ce gândeau
prăpăstios la toate )

Mama netezea în fiecare seară
cu palmele ei euclidiene și aspre
cutele cearșafului care se credea creier

pe mine toate astea mă tulburau
mai ales când uitam (de la mână
până la păcătoasa
mea gură)
ce vroiam să spun pe lumea asta și altele

când te naști prima dată (după aia nu
mai are cine
știe ce importanță)

toate cuvintele sunt adevărate
(termodinamica ușura puțin sufletele)

iadul nu era fierbinte
sau dacă era ne plăcea tare
mult înghesuiala
(în acvariu dați naiba
omuleți cu picioare)

ne plăceau gravitația preamultul
greșit la un loc
(întotdeauna
am fost căldicel mi-a spus asta
de la mânăstirea arnota călugărul aspru)

trebuia să rabzi o veșnicie
bine cântărită
ca să zici că ai și tu
un sațiu
să nu dai nas în nas cu morții
nesătui de fapte
(de-aia te și saturi
mama
ei de viață )

mormintele duduiau de plăceri și petreceri
aveau vârfuri și țâțe și propriile
lor
de evacuare coșuri

inoxidabile grilaje și torace
responsabile de combustie
(pe o nară era cea
mai bună digestie
știam de la samkhya yoga
asta)

eu rătăceam în exil cu tactici cuvioase
arzând smerit din fire al
coastelor eșafodaj
(alcătuisem un schelet bine-mirositor
urma să fie trebuincios
în Hades)

încercam să nu
mă amestec în lumea
lor făptuită
în ciclul carnot al planetelor ce dorm pe stinghie
ca găinile seara

în lumea umbrelor lipsite de
predicție
urmam sfaturile celor de profesie
dascăli
– nu interveniți în legile fizicii
folosiți
echipamentul de protecție
ne avertiza instructorul
de mecanică socialistă
(toate cuvintele
erau adevărate toate
afișele de protecția muncii
ne voiau binele am înțeles asta

mult prea târziu când
mi-am dat doctoratul
în termodinamică și coșuri
de fum
care ușurau puțintel sufletul)

află cât ești de prost

introdu o fisă în fanta speranței află
cât ești de prost aparatul
merge
înainte fără greșeală
produce lucru mecanic
și gesturi

eu știam deja fusesem
toată viața
naiv și flotabil
sfințișorul cu dinții de lapte
cu ochii în soare
hipnotizat de sfârcurile
fetelor luminoase

ce se legănau încolo și-ncoace
să mă adoarmă să mă omoare cu perna pe gură
ca fetușii cu fețe
mentholate
înfășați în speranțe și coșulețe
(cerul era
o pastilă de supt
și gata)

dar spre bătrânețe m-am făcut
al dracului am rupt-o-n
fericire
i-am uitat le-am scăpat
printre picioare
le lor mâncate de rugină

făcusem provizii pusesem deoparte
cuvinte
timp firimituri norocoase
bine ascunse prin buzunare
ceva consistent

ce aveau ei mai de preț
(ei celor cărora le scăpasem
ca prin urechile acului)

fugeam și le mâncam pământul
o râmă bolnavă
de cer și digestie

cine să își mai aducă aminte ce dihănii
trăiseră odată
pe-aici prin sarmatica
mare nostrum
harșt harșt