Ioana Lavinia este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. În 2023 a câștigat Marele Premiu Apolodor la etapa națională a concursului de poezie „Gellu Naum”, arătând o maturitate întâlnită mai rar la un poet de numai 16 ani. Precocitatea ei, temele pe care le explorează și stăpânirea mijloacelor de expresie îmi amintesc de tânăra Ruxandra Novac, devenită, o dată cu Ecograffiti, unul dintre cei mai admirați poeți ai ultimilor douăzeci de ani. Cred că până la sfârșitul deceniului vom vedea un debut puternic și relevant al Ioanei Lavinia.

(Claudiu Komartin)

*

pe aceeaşi lungime de
          nopţi care nu se întâmplă, Alda
acum, când revoluţia e
grămăjoara de oameni
pe treptele unei alimentare din vest
unde sărăcia se adună în
colţuri, în guri de metrou şi de
războaie
casa ta, atât de departe
de băieţelul cu ambele braţe amputate
           câţi oameni şi-au tatuat dezastrele
de la capătul lumii, departe
de libertăţi aglomerate
opace
când păsărilor o să le fie dor de pământ
o să mă uit înapoi şi neptun
n-o să mai pară aşa departe

solar

de câte ori libertate şi de câte ori frică
când mergi pe vârfuri şi tălpile
              ţi se atrofiază
în camera asta care nu e
nimic mai mult
decât galerii din muzee atent secţionate
după ora închiderii

*

nu mă întreba de unde scriu
               câteodată
când mă gândesc la revoluţie
mă gândesc la balcoane deschise
prin care nu mai intră niciun imn

              la sufrageria
unde ţi-ai pierdut libertatea
de atâtea ori încât
ţi se tot pare o minune dacă
o găseşti

la mâna ta care se întinde spre un zid şi
o tonă de lumină în bucătăria ta vineri după-amiază
în oraşul ăsta libertatea –
coaja de portocală lăsată să se usuce
şi râsetele noastre, ţeava spartă pe care nu o s-o repare nimeni
              în oraşul ăsta dintr-o zi perfectă
rămâne doar o distanţă umedă între piciorul tău şi o lume mai bună

*

în oraşul ăsta e o iarnă pentru
fiecare              o să ne amintim mereu de asta
şi o să râdem
atât de t a r e

mereu va fi ceva de sugrumat când
strângi în braţe                 o uşă de bloc
aproape veche aproape
              blândă / aproape
a ta

ce solare
trenurile de la marginea oraşului
care se opresc înainte de
cele mai fierbinţi constelaţii
tu: o călătorie aproape neterminată
care coboară la un moment dat şi
când te gândeşti la mine, gândeşte-te la o istorie
mai blândă fragilă răcoroasă
şi un drum mai drept înapoi

După un poem de Ocean Vuong

un acoperiş prea aproape
de şoaptele tale pe o saltea umedă
acolo unde se termină vârful degetului mic de la piciorul tău
                  încep eu
şi lucrurile pe care am fost foarte aproape să le ating
cea mai frumoasă parte a corpului meu e
nisipul topit dintre degete, umbra ta
în curbura tălpii mele care creşte cu două mărimi pe an
             cea mai frumoasă parte a corpului meu e
grămada de pantofi de la intrare şi
identităţile noastre lipite într-un paşaport expirat
e o absurditate aparte
în oraşul ăsta ca o bucătărie mică de vară
unde te înghesui şi cumva
lângă tine nedreptăţile se fac mai mici decât
ultima noastră vacanţă la mare
câte puncte îţi trebuie ca să faci o linie de orizont
mai aproape
                 cea mai frumoasă parte a corpului meu
frica ta şi luminile de pe strada principală
de la o distanţă considerabilă
oraşul ăsta e aproape al nostru