Universitatea „Ovidius” din Constanța, Muzeul de Artă și Asociația „Dobrogea Luminată” organizează sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 20:00, un eveniment caritabil intitulat „Gala Luminilor”.
Organizatorii acestei gale doresc să mobilizeze anual oamenii din mediul artistic și publicul iubitor de artă, în cadrul unei manifestări dinamice, pentru ca cinci copii sau tineri talentați, cu potențial, dar fără posibilități materiale, să își poată construi câteva etape în drumul către viitorul propus.
Muzeul de Artă Constanța va găzdui evenimentul, care va debuta cu un concert susținut de soliști ai specializării Interpretare Muzicală-Canto și de Corul „Vilanella” al specializării Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității Ovidius, Concertul va fi urmat de prezentarea a peste 60 de lucrări de artă care au fost donate de artiști și vor fi scoase la licitație deschisă.
„Gala Luminilor își dorește să schimbe mentalități și, chiar dacă acest lucru durează, cu siguranță se va întâmpla. Comunitatea artiștilor a dat startul, iar oamenii de cultură și iubitorii de artă vor răspunde „prezent”, realizând astfel dezideratul anticilor – conștientizarea a ceea ce înseamnă conceptul de „cetățean”, de participare la viața comunității, de susținere a celor vulnerabili pentru a se putea ajuta singuri, de generozitate, empatie, emoție și cunoaștere. Arta este inima în jurul căreia se construiește organismul viu al Cetății, iar existența și evoluția ei sunt consecințele implicării fiecăruia dintre noi în viața comunității”, au declarat organizatorii.
Ovidiu Felipov, managerul proiectului „Gala Luminilor”, a mulțumit public generoșilor artiști care au donat lucrările, printre care se află și cadre didactice universitare, artiști din conducerea UAPR și chiar un ilustru academician.
Lista artiștilor donatori: Eugeniu Albu, Alnhhas Ammar (Siria), Gabriela Aniței, Claudiu Argeșanu, Marius Barbone – BARB, George Barbu, Marieta Besu, Brîndușa Bontea, Aurel Bulacu, Vitalie Butescu, Anca Caba, Zuzu Caratănase, Septimiu Căpățînă, Anca Ciofîrlă, Mariana Constantinescu, Cristina Costea, Gelu Costea, Horia Cristina, Bianca Culuș, Adina Dogaru, academician Mircia Dumitrescu, Marinella Dumitrescu, Răzvan Dragoș, Ovidiu Felipov, Ștefan Firică, Coman Gheorghe, Georgeta Gherghinoiu, Daniela Gherghe, Cornelia Gherlan, Cosmin Grosu, Sorin Ienulescu, Adelina Ionescu, Ovidiu Ionescu, Oana Isar, Emilia Kiss, Elena Lupașcu, Petru Lucaci, Ioana Maier, Elisabeta Martoncsak, Laurențiu Midvichi, Florin Mihai, Anca Pașa Deaconu, Mariea Petcu, Emilia Marinescu, Eugen Raportoru, Andreea Rădulescu, Sînziana Romanescu, Kata Rudakova (Ucraina), Lelia Rus, Oana Sfetcu, Florentina Simininschi, Florentin Sîrbu, Eusebio Spînu, Lavinia Ioana Streinu, Anastasia Stoiciu, Florin Stoiciu, Alexandru Șerbănescu, Iuliana Ștefan, Ion Tițoiu, Mirela Trăistaru, Mihai Tugearu, Dorothea Von Grosskarol (Germania).
Participarea la „Gala luminilor” este pe bază de invitație nominală și presupune respectarea unui cod vestimentar impus de organizatori – black tie, adică rochii elegante pentru femei și costum cu cravată pentru bărbați.