Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Despre puterea lui Dragoș-Radu Dumitrescu

Dragoș a fost bun cu această lume, avea o candoare în redarea ei, chiar și atunci când o epura până la sublimare, când desființa dur mediocritatea, când destabiliza confortul celorlalți. Ne-a arătat cum intenția lui era una superioară de la care el nu a făcut rabat.

Dragoș e calul alb, calul alb care aleargă când se destramă lumea, e câinele cu umbra de cal, e câmpul de ciulini în lumina difuză.

Dragoș a curbat orizontul ca o colină. Dragoș a pus rama portretului tău lângă, să te prindă frumos, să nu te taie acum. A pus paharul de apă exact unde ai nevoie. Te-a făcut veșnic și te-a privit cu iubire și înțelegere, căci stai aici unde orizontalele sunt fluide. Ți-a dat povara. Ți-a înclinat panta. Ți-a tăiat cerul. Ți-a cutremurat lumea. Te-a pus în lumina dură să faci etern același gest.

Încremeneai. Încremenea. Orizontala magnetică. Aici a călcat un uriaș. Cupola lumii e ca o fustă rotundă. Sprijinul lumii se înclină.

O temă a orizontalei.

Primim spațiu narativ. Liniile de fugă nu merg către profunzime, merg paralel cu lumea. Nu ne afundăm, contemplăm. E o perspectivă Albertiană dezvoltată pe orizontală care întinde timpul și contorsionează lumea. Deja orice personaj care stă, așteaptă.

Lumea în facere. Pământul se afundă în bolgii stranii unde se ascund nonșalant copii. Copiii sunt născuți acum din pământ. Caii năluci. Turma curge. Doar omul singur și izolat se pune cu măria lumii. Copil fiind, ai puterea dinaintea timpului de a schimba totul într-un joc. Joc responsabil. Copii serioși. Copii de lumină. Copii de întuneric. Fetițele au trăit nouă vieți de femei.

Arca lui Noe a naufragiat. Animalele merg stinghere prin colțuri de lume.

Timpul se fluidizează cu o relativitate de câteva sute de ani. Drumurile se desenează sub picioarele celui care trece, pentru a-i arăta frumos calea. Umbrele desprinse de purtători își schimbă chipul și umblă desfigurate prin lume.

Nimic nu e cotidian. Nicio sentință nu e definitivă.
Omul e singur. Fereastra e singură. Ușa e singură. Picioarele goale stau ca o mângâiere.
Respirăm fotografiile acestea. Dați-ne inimă să le semănăm.
Cine suntem noi să nu ne plecăm capul în fața lumii lor?

„Dobrogea, în cuprinderea ei, cu dealurile erodate și teșite, cu văile vechilor râuri și fluvii, cu albia și fundul vechilor mări ascunde un primordial de nerostit. Se revarsă peste oameni și animale, îi poartă, îi izolează, îi ascunde. Piatra și pământul capătă materialitate transformatoare, se rostogolesc, se încalecă, se alină reciproc. Cât cuprinde zarea, aceasta este cuprinsă și de viu. Viul soarbe din viață și totul se resoarbe în pământ. Viul se prinde de om și de animal, și de plantă, și de piatră. Soarbe din ei. Ca și apa în vuietul și beția ei, viul îneacă toate crevasele și cotloanele, toate umbrele și adâncimile, toată iarba și înălțimea, se aruncă lacom asupra tuturor și le închide liniștit în el. Calmul viului curge de mii de ani și va curge mii de ani după.” (Dragoș-Radu Dumitrescu)

CITEȘTE ȘI

Povestea mai puțin cunoscută a mărțișorului-monedă

Pasionații de tradiții, care doresc să afle povestea mărțișorului, simbol al primăverii, sunt așteptați până 10 martie la Muzeul de Artă Populară Constanța pentru a vedea expoziția „Mărțișoare din perioada Regalității”, care reunește piese din colecția privată a lui Georgian Anghel, un pasionat numismat, filatelist și cartofil, de profesie căpitan de port superior.  

Pe lângă monedele pe care sunt imprimate efigiile regilor și reginelor României,

Citește mai mult »

„Mărțișoare cu inimioare” și un poem vocal-coregrafic, la Teatrul „Oleg Danovski”

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, luna martie debutează vineri cu recitalul „Mărțișoare cu inimioare”. 

Evenimentul, programat vineri, 1 martie, de la ora 19.00, îi va avea în prim-plan pe soliștii Gabriela Dobre, Georgiana Medeleanu, Silviu Vizan, Florian Popa, Valentin Vadamoiu, Eric Dobriceanu și Florian Popa. Aceștia vor cânta în foaierul teatrului, acompaniați la pian de Natalia Gribinic. 

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: