Ultimul număr pe anul 2023 al revistei „Marea noastră”, care se adresează preponderent celor care au legături cu mediul profesional maritim, se găsește la librăriile Cărturești. Este vorba despre numărul 4, corespunzător lunilor octombrie – decembrie 2023. Din păcate, conținutul revistei „Marea noastră” nu este disponibil online.
Elementul polemic, prezent aproape mereu în această publicație, este vizibil chiar de la început, din editorialul lui Costel Mitu, care desființează vehement atacurile la adresa activității Portului Constanța, pe care le consideră pornite din intenția permanentă, încă nematerializată, a unor politicieni și oameni de afaceri de a „pune mâna” pe roadele funcționării acestei întreprinderi gigant. Articolul conține detalii convingătoare și pare generat de o indignare deloc temperată.
Promoția 1988 a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, strămoșul academiei și universității maritime de azi, este consistent ilustrată, la 35 de ani de la absolvire, printre absolvenți numărându-se Mircea Banias, cunoscut politician, sau Tiberiu Duțu, basist la trupa Iris N.D..
Nicoleta Gafița povestește, într-o filă de jurnal, o întâlnire aproape neverosimilă cu autoritățile dintr-un port nigerian, care oferă cititorilor o idee despre dificultățile ce pot apărea la bordul unei nave comerciale.
Din celălalt domeniu al marinei, cel militar, Cristina Sâmbeteanu relatează cum începe viața unui boboc de la Școala de Maiștri Militari a Forțelor Navale.
Sub motto-ul „Voi muri cu adevărat atunci când se va duce și ultimul om care poartă cu sine amintirea existenței mele”, Carmen Irène Atanasiu, redactorul șef al revistei „Marea noastră”, istoric expert în patrimoniul naval, scrie un sensibil, documentat și ilustrat necrolog al vedetelor torpiloare din dotarea Marinei Militare, la ieșirea din serviciu a ultimelor două dintre ele – Smeul și Vijelia – care și-au încheiat istoria în noiembrie 2023.
În contrast, este prezentat vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, care a purtat numele HMS Blyth în Marina Regală Britanică și a intrat în serviciul Forțelor Navale Române tot la sfârșitul anului trecut.
Laurențiu Mironescu povestește și el despre aventurile și sfârșitul de drum ale navei-școală „Albatros”, fostă „Dej”, trimisă la fier vechi în noiembrie 2023.
Un articol foarte interesant este cel semnat de Gabriel Felician Croitoru, „Agitatorii de ieri, culturalnicii de azi”, despre propaganda proletcultistă în rândul lucrătorilor navaliști și portuari, despre vasele culturale „George Enescu” și „Ciprian Porumbescu” și despre poeții navali proletcultiști. Ajungând în prezent, Gabriel Croitoru se referă și la urmașii propagandiștilor realismului socialist, agitatorii de azi, care „scriu mai mult decât citesc și nu citesc ce scriu alții”, fiind, în marea lor majoritate, plagiatori și auto-plagiatori, dar blindați cu titluri științifice și didactice.
Aniversarea revoluției din 1989 este marcată printr-o filă de jurnal a comandantului de cursă lungă Val Crețu, care povestește cum a trăit revoluția de la distanță, plecat fiind în voiaj pe coasta de vest a Africii. Val Crețu a decedat anul trecut, dar textele lui constituie un adevărat foileton în „Marea noastră”.
Ultimele pagini ale revistei relatează mai multe evenimente științifice și culturale de la finalul anului 2023 și marchează cei 95 de ani de la înființarea Ligii Navale și cei 54 de ani de activitate efectivă, liga fiind instituția care editează publicația „Marea noastră”.