Revista Tomis

Regizorul Andrei Șerban montează „A douăsprezecea noapte” la Teatrul de Stat Constanța

La Teatrul de Stat Constanța au început repetițiile pentru spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban. Premiera este programată în ultimele două zile ale lunii februarie 2024 și va fi precedată de trei reprezentații în avanpremieră.

Andrei Şerban (n. 21 iunie 1943) este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru şi operă din lume, cu o carieră remarcabilă în SUA şi Europa. A pus în scenă spectacole de operă și teatru în 39 de țări, a lucrat pe scene prestigioase, printre care Metropolitan Opera, Comedia Franceză, Opera din Paris şi Opera din Viena, Covent Garden, Teatrul Naţional din Londra, La MaMa Theatre, Seattle și Los Angeles Opera, Shiki Company of Tokyo, Teatrul Alexandrinsky din Sankt Petersburg etc.

A absolvit în anul 1968 IATC București, secția regie, la clasa lui Radu Penciulescu. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț cu două piese, „Omul cel bun din Sechuan” de Bertolt Brecht și „Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith, și s-a reîntors la București, remarcându-se cu montarea spectacolului „Iulius Cezar” de Shakespeare, la Teatrul Bulandra.

În 1971 a emigrat în Statele Unite ale Americii, ca beneficiar al unei burse Ford, invitat de Ellen Stewart, legendara directoare a companiei La MaMa, din New York. De atunci a început spectaculoasa carieră internațională a lui Andrei Șerban, care l-a purtat spre succese răsunătoare pe cele mai mari scene ale lumii.

A studiat un an cu Peter Brook la Centrul Internaţional de Cercetări Teatrale din Paris, colaborarea cu celebrul regizor fiind hotărâtoare pentru cariera sa.

A revenit în România după revoluția din decembrie 1989, ca director general al Teatrului Național din București, unde a pus în scenă, printre altele, „Trilogia antică”, pe care o montase iniţial la teatrul „La MaMa”, cu un succes internaţional răsunător. O altă montare legendară a sa este „Unchiul Vania” de Cehov, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

A rămas prezent în viaţa teatrală a României, chiar dacă, din 1992 , timp de 27 de ani, a condus catedra de actorie a Universității Columbia, ca profesor emerit. A demisionat de la Universitatea Columbia în 2019, nefiind de acord cu unele excese ale corectitudinii politice, care afectau activitatea didactică.

Andrei Șerban montează la Constanța pentru prima dată, iar din echipa de creație a spectacolului „A douăsprezecea noapte” mai fac parte regizor asociat Daniela Dima, scenografa Carmencita Brojboiu și lighting designerul Cristian Niculescu.

Distribuția este următoarea: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Mihaela Velicu, Theodor Șoptelea, Vlad Lință, Ecaterina Elena Lupu, Marian Adochiței, Liviu Manolache, Iulian Enache, Ștefan Mihai, Cătălin Ștefan Bucur, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.

Mai multe texte
Citește și