Revista Tomis

Epistole către Ovidiu – lansare la Biblioteca Județeană Constanța

După recenta lansare la Târgul de carte Gaudeamus, volumul „Epistole către Ovidiu / Letters to Ovid / Lettres à Ovide”, apărut la Editura Eikon, va fi prezentat publicului constănțean joi, 14 decembrie, la ora 17:30, la Biblioteca Județeană „I.N.Roman”.

Editorul și ilustratorul acestei cărți inedite, Ion Codrescu, conf. univ. dr. în Istoria artei la Universitatea „Ovidius” din Constanța, îi va avea ca invitați pe scriitorii Ioan Stanomir, Angelo Mitchievici și Ovidiu Dunăreanu, cei trei fiind și autori ai câte unui text din volum.

Lucrarea cuprinde o serie de scrisori trimise din România, Franța, Spania, Elveția, Marea Britanie, Suedia, SUA, Canada și Japonia către cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso. Sunt epistole care, potrivit editorilor, îi vorbesc lui Ovidiu, în limbile română, engleză și franceză, despre iubire, despărțire, înstrăinare, exil, metamorfoza spiritului uman pe pământ străin, despre relația putere – poet, scrisul ca pharmakon (leac) și despre condiția umană, aproape neschimbată din vremea poetului exilat la Tomis până în timpurile tehnologiei digitale.

Lucrările de grafică reproduse între scrisori, semnate de Ion Codrescu, creează legături directe și indirecte între temele creației lui Ovidiu și gândurile, reflecțiile și mărturisirile exprimate de autorii epistolelor.

Este subliniată implicit moștenirea culturală comună pe care o reprezintă opera poetică a lui Ovidius, cartea desenând o hartă imaginară a unui dialog ce unește câteva din marile culturi pentru care opera literară a lui Ovidius reprezintă un reper fundamental.

Însă, consideră organizatorii acestei lansări, mai mult decât orice, cartea este emblematică pentru spațiul cultural dobrogean, pentru orașul Constanța, fostul oraș Tomis care l-a găzduit pe marele poet în exilul său și care a prilejuit scrierea unor opere precum „Tristia și Pontica” (Epistulae ex Ponto).

„Această carte s-a născut în urma unor exerciții de admirație pentru marii artiști care au pictat înaintea mea, fiind inspirați de poemele lui Ovidiu. Urmându-le exemplul și păstrând proporțiile – între măreția artei lor și modesta mea strădanie de discipol – am încercat să merg pe drumul lor, pentru a găsi ceea ce au căutat și ei: pictură în poezie sau poezie în pictură”, spune editorul și ilustratorul volumului, Ion Codrescu.

Lansarea cărții se va încheia cu o degustare de vin de la Domeniile Ovidiu, însoțită de câteva platouri de sushi de la restaurantul japonez Tokyo Rikiya

Mai multe texte
Citește și