Revista Tomis

Au fost anunțate condițiile de participare la Bienala Internațională de Artă Contemporană „Nicolae Tonitza” 2024

Bienala Internațională de artă contemporană „Nicolae Tonitza”, ediția a V-a, se va desfășura în perioada 10 mai – 15 iunie 2024, la Bârlad, orașul natal al marelui pictor român (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 27 februarie 1940, București). Tema stabilită pentru această a cincea ediție este „Explorare”.

Organizatorii, Consiliul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Primăria Municipiului Bârlad, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, au anunțat condițiile de participare.

La cele două secțiuni, pictură și grafică, pot înscrie lucrări membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Republica Moldova și artiști profesioniști din alte țări. Se poate participa cu o singură lucrare, realizată în a doua jumătate a anului 2023 sau în prima parte a anului 2024, de dimensiuni cuprinse între 80/80 cm și 100/100 cm. Preselecția va avea loc în perioada 15 februarie – 20 martie 2024, iar imaginile lucrărilor (în format jpg, 300 dpi) trebuie trimise pe adresa de email bienalaTonitza2024@gmail.com. Rezultatele selecției vor fi transmise personal celor înscriși, în data de 1 aprilie 2024.

Vernisajul bienalei este programat vineri, 10 mai 2024, când vor fi anunțați și câștigătorii. Vor fi acordate premii în valoare de 6000 lei pentru fiecare secțiune – pictură și grafică – și un premiu de 4000 lei pentru cea mai bună lucrare a unui tânăr artist, iar lucrările premiate vor intra în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.

Mai multe texte
Citește și