Revista Tomis

Sinagoga Mare din Constanța

Sinagoga Mare este o construcție importantă pentru patrimoniul arhitectural al orașului Constanța, fiind reprezentativă pentru moștenirea lăsată de către comunitatea evreiască ce a existat aici. Este construită între anii 1910-1911 și se află în centrul istoric, la intersecția străzilor C.A. Rosetti și Petru Rareș. Sinagoga nu este recunoscută ca monument istoric, dar face parte din situl urban „Zona peninsulară Constanța” (cod LMI CT-II-s-B-02832), și se suprapune totodată peste situl arheologic „Orașul antic Tomis” (cod LMI CT-I-s-A-02553).

Caracterul multietnic al orașului este o constantă în dezvoltarea acestuia de-a lungul timpului, mai recent existând și demersuri pentru a inventaria clădirile rămase ce sunt reprezentative pentru fiecare etnie ce a locuit aici (recomand volumul Constanța multietnică, editat de către Institutul Național al Patrimoniului sau varianta sa online constantamultietnica.ro). Astfel, din acest volum aflăm că, din partea comunității evreiești ne rămân moștenire patru imobile:

  •  Sinagoga Mare de rit Așkenaz
  • Casa Alleon (cunoscută și sub numele de Casa de piatră sau Casa engleză)-monument istoric- construită între anii 1883-1884 pentru bancherul francez de origine evreiasca Jean Gérard Amédée Alleon (o personalitate importantă având în vedere faptul că strada C.A. Rosetti se numește strada Alleon până pe la 1915)
  • Casa Thelier- monument istoric- construită la 1916, aflată pe strada Ion Theodorescu Valahu, nr. 10
  • Casa Thelier- monument istoric- construită la 1926, aflată pe strada Nicolae Titulescu, nr. 12

La acestea putem să adăugăm și cimitirul evreiesc unde, la o primă inventariere, găsim monumente funerare ce datează de la 1886. Totodată, ne putem aminti și de cea de-a doua sinagogă ce a existat în oraș, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 18- Sinagoga de rit sefard, o construcție unică în peisajul orașului, în stil neogotic, demolată în anii 1980. 

Din acest repertoriu arhitectural ce ne rămâne se remarcă Sinagoga de rit Așkenaz, cea mai importantă deoarece este singurul lăcaș de cult supraviețuitor, și totodată singura nerecunscută ca monument istoric. În același timp, la fel ca multe alte construcții din zona istorică, Sinagoga nu a beneficiat de o cercetare amănunțită, un studiu istoric detaliat prin care să putem înțelege edificiul, locul său în țesutul urban format la începutul secolului XX, valorile ce merită păstrate și felul în care ar trebui tratată la o viitoare restaurare. Prin urmare, acest articol dorește să completeze informațiile legate de Sinagogă, fiind un rezumat al lucrării de cercetare realizată în cadrul programului de burse pentru performanță științifică al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia – facultatea de Istorie, masterul de Cercetarea, Conservarea și Valorificarea Patrimoniului Istoric. 

Un aspect important în cercetarea de arhitectură, inclus în acest studiu dedicat Sinagogii, este analizarea construcției în teren, corelată cu informațiile ce reies din arhive sau bibliografie. Astfel, când este vorba despre o clădire istorică, subiectul devine și principalul furnizor de informații iar analizarea detaliată – pornind de la materiale și tehnici de construcție, structură, finisaje, succesiunea de tencuieli și zugrăveli, componentele artistice și decorațiuni, observarea materialelor noi și identificarea modificărilor aduse în timp sau a etapelor de construcție – toate devin elemente ce contribuie la caracterizarea cât mai completă și complexă a edificiului. Astfel, informațiile ce urmează a fi prezentate sunt o parte din cercetarea efectuată pornind de la construcție și servesc la înțelegerea acesteia și la identificarea unor elemente valoroase ce ar trebui păstrate.

Sinagoga Mare a fost construită după un proiect semnat de arhitectul Anghel Păunescu, ce creionează un edificiu impunător, cu un fond în stil neoclasic pe care se grefează elemente de stil maur. Planșele de arhitectură ale proiectului inițial se află la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale (SJAN) Constanța și includ semnătura arhitectului și data 1909, probabil a redactării proiectului pentru obținerea autorizației. Cererea pentru autorizația de construcție este semnată de către președintele comunității evreiești de la acea vreme, Pincus Șapira, proprietar al unui magazin de suveniruri, cadouri orientale, ochelari, bijuterii, argintărie, ceasornicărie aflat pe strada Carol (Bd. Tomis astăzi), fiind și furnizor al Curții Regale. În cerere este menționată existența unei Sinagogi mai vechi, amplasată pe același lot, despre care se cunoaște faptul că a fost construită în jurul anului 1867, pe un teren acordat comunității prin firman de către sultanul Abdul Aziz. Sinagoga mai veche avea alături și un azil pentru săraci, demolat în 1898, datorită stării precare. 

Prin comparație cu proiectul aflat în arhivă, se poate constata că, deși construcția din teren este similară, există totuși diferențe importante. Dintre acestea, cele mai importante sunt următoarele: 

  1. Sinagoga nu era prevăzută cu trei intrări, așa cum o vedem astăzi, și nici nu era gândită cu vestibul închis- proiectul inițial propunea un vestibul deschis din care se făcea accesul în spațiul de rugăciune, precum și în anexa unde se afla scara (în proiect scara se afla numai în încăperea din stânga intrării). Astăzi, Sinagoga are o intrare principală și două secundare, către cele două încăperi anexă unde se găsesc scările din beton mozaicat ce conduc către etaj, unde se află tribuna destinată femeilor. Prin urmare, probabil în timpul execuției, proiectul se modifică pentru a respecta un principiu caracteristic pentru spațiile de cult iudaice, și anume separarea pe sexe încă de la exteriorul construcției.
  2. Sinagoga nu a avut inițial două scări de acces- până la instalarea scărilor de beton (o intervenție ulterioară prin care s-a înlocuit scara originală, probabil realizată din lemn) scara către etaj a existat numai în anexa aflată în dreapta intrării (deci nu în anexa unde era prevăzută prin proiect). Prin urmărirea straturilor de zugrăveli, se poate observa un strat unde este prezentă o linie pictată cu oranj ce trece în spatele scării aflată acum în anexa din stânga intrării. Tot aici, se observă fisuri ale peretelui sub forma unui gol, zidit probabil în momentul în care s-a introdus scara din beton. Aceste două detalii sunt dovada faptului că în anexa din stânga intrării nu a existat o scară, aceasta fiind o diferență față de propunerea din proiect.
  3. Tribuna era propusă în consolă către spațiul de rugăciune, iar peste vestibul era prevăzut un balcon. Această propunere se poate observa în secțiunea longitudinală, parte din proiectul autorizat. În teren tribuna este amplasată peste vestibul, iar fațada de la etaj este situată în același plan cu cea din parter, alcătuind un volum paralelipipedic mai compact față de cel propus de către arhitect. 
  4. Sinagoga nu era prevăzută cu cel de-al doilea etaj. Proiectul din arhivă propune realizarea unui edificiu parter și un etaj- la care se află tribuna. În execuție, probabil datorită spațiului câștigat prin faptul că nu s-a mai realizat balconul de peste vestibul, s-a decis realizarea unui al doilea etaj, situat exclusiv peste zona de vestibul. Faptul că acesta este realizat în afara proiectului este vizibil pe fațada principală (de Vest), unde grinzile de susținere suprapun ferestrele ample și, deci, nu țin cont de arhitectura fațadelor. O situație similară este prezentă și la Est, unde la interior se află nișa Aron Kodeș (fig.2), elementul central al spațiului de rugăciune. Decorația acestuia era mai redusă în proiectul de arhivă, iar amplificarea sa, posibil mai târziu, duce la suprapunerea cu ferestrele de pe fațadă.

Astfel, Sinagoga, deși un edificiu remarcabil și astăzi, reprezintă, prin diferențele față de proiectul original, un exemplu al procesului de negociere între beneficiar și arhitect, unul care conduce la modificări în timpul execuției sau mai târziu, în exploatare, fie datorită nevoii de adaptare la cerințele ritului, fie din alte motive de eficiență sau execuție mai facilă. 

Alte aspecte ce reies din cercetarea în teren a construcției țin de observarea materialelor de construcție și oferă următoarele detalii:

  • Elementele de beton sunt mărturii ale unor etape de construcție distincte- betonul folosit la realizarea fundației este mai slab și cu inserții de piatră de mari dimensiuni, în timp ce, la interior, regăsim la anexa din stânga intrării o grindă și fundație din beton turnat mai recent. 
  • Măsurarea cărămizilor din care este construită Sinagoga indică o construcție unitară, realizată din cărămidă fabricată manual, formatul folosit fiind regăsit și la alte consrtrucții de la începutul secolului XX.
  • Buiandrugii originali sunt din profile metalice de tip I, prezenți la intrarea către spațiul de rugăciune și către anexa din dreapta intrării.
  • La etaj este prezentă o scară din lemn, indicând probabil felul în care erau construite și cele originale.
  • Observarea stratigrafiei indică numeroase straturi de zugrăveli decorative, atât în vestibul cât și în spațiul de rugăciune, având diferite elemente decorative. Analizarea acestora este necesară înainte de un proiect de restaurare, pentru regăsirea stratului original și revenirea la aspectul inițial al spațiului interior. Faptul că există mai multe straturi poate fi indicativul pentru utilizarea intensă a clădirii, raportat la cei 112 ani de existență, iar ultimul strat este cel mai recent, probabil realizat în jurul anului 1950, după ce Sinagoga este folosită ca depozit militar în timpul războiului. 
  • Se pot observa atât în anexe cât și în spațiul de rugăciune elemente de lemn încastrate în zidăria de cărămidă- dibluri folosite pentru fixarea unor obiecte/ plăci de mari dimensiuni. Acestea pot da indicii privind amenajarea spațiului interior și modul în care era acesta structurat inițial, fiind elemente de care trebuie să se țină cont la un proiect de restaurare.

În concluzie, Sinagoga este o construcție importantă pentru peisajul arhitectural al orașului, iar valoarea ei nu este legată numai de aspectul exterior, ci cuprinde în tot ansamblul său- de la finisajele interioare și decorațiuni, la materialele din care este realizată și până la contrastul între clădirea existentă și cea care a rămas numai în planșele din arhivă- informații esențiale ce ne ajută să înțelegem mai bine construcția ce ne rămâne și modul în care trebuie tratată ea la o viitoare restaurare. Prin urmare, atât în cazul Sinagogii cât și la majoritatea construcțiilor istorice, efectele produse de trecerea timpului și urmele de utilizare nu trebuie șterse (sau acoperite cu beton în numele consolidării), ci trebuie ținut cont de faptul că acestea oferă valoare și încarcă o clădire veche cu istorie și semnificații, oferindu-i importanță pentru comunitatea locală. Astfel, și Sinagoga este depozitara unor istorii ale comunității, ale orașului în care se inserează, și, totodată, este și așezată la rândul său pe o istorie și mai veche, sub Sinagogă existând probabil și părți ale orașului antic Tomis. Sinagoga merită, deci, să fie recunoscută și tratată ca un monument istoric, în momentul prezent cât este, încă, valoroasă prin istoria ce se citește în toți porii săi, și nu mai târziu, când toate acestea vor fi acoperite și uitate. 

Mai multe texte
Citește și