În mediul urban de astăzi, atunci când ne gândim la modalitățile de locuire, cea mai întâlnită situație în majoritatea orașelor mari este locuirea la bloc, fiind contextul în care se află o mare parte din populație. În numerele trecute ale revistei aminteam de o narațiune a diferitelor generații care au locuit sau încă ocupă apartamentele de la bloc, precum și urmele informale lăsate de acestea asupra spațiului locuit, în concordanță cu reperele lor de locuire, care se schimbă și ele în timp.
Mai departe însă, aceste generații și practicile lor de tip bricolaj se împletesc cu diferitele tipuri de proprietate asupra căreia își exercită influența, și care pot varia de la spațiu deschis- public (dar intangibil?), semi-deschis- coproprietate, sau închis- privat (flexibil?). De remarcat este însă faptul că granițele dintre aceste tipuri de proprietate pot deveni ocazional difuze, în mediul de la bloc observându-se cum privatul poate invada proprietatea comună sau chiar pe cea publică. Dar poate coproprietatea să invadeze și ea spațiul public? Și ce înseamnă mai exact coproprietate la bloc?
“Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidenţial există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată.”(Legea 287/2009 privind Codul civil)
Astfel, prin lege, sunt considerate părți comune următoarele: terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită, cât şi din cea neconstruită necesară pentru a asigura exploatarea normală a acesteia, fundaţia, curtea interioară, structura de rezistenţă, pereţii perimetrali şi despărţitori dintre proprietăţi şi/sau spaţiile comune, acoperişul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele, instalaţiile de apă şi canalizare, electrice, de telecomunicaţii, de încălzire şi de gaze de la branşament/racord până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum şi alte asemenea părţi. Totodată, coşurile de fum şi de aerisire, precum şi spaţiile pentru spălătorii şi uscătorii sunt considerate părţi comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilităţi în conformitate cu proiectul clădirii.
Elementele ce alcătuiesc coproprietatea reprezintă, prin urmare, nu numai spații și servicii comune, ci și elemente care țin de structura și arhitectura blocului, pentru care toți proprietarii sunt răspunzători și responsabili. Astfel, privind istoria recentă a blocurilor socialiste după anii ’90, respectiv modificările apărute în acești ani, de tipul celor pentru închiderea balcoanelor, dărâmarea pereților (inclusiv a celor ce erau, inițial, exteriori și deci, fațadă), și chiar mai recent reabilitarea termică și izolarea cu polistiren, fie ea pe bucăți/ individual sau integral ca un demers comun, toate acestea reprezintă modalități prin care diverse elemente ale coproprietății sunt atinse și/sau modificate. Fără a nega nevoile evidente ale locatarilor ce conduc la aceste modificări, se poate observa totuși că adesea, ele survin în urma unor decizii individuale, fără a ține cont de aceste elemente comune.
Perspectiva legală asupra coproprietății (denumită „forțată”) este dată de stabilirea, în raportul cu proprietatea deținută în clădire, a unei cote-părți din proprietatea comună, de care fiecare poate dispune. Însă, raportat la numărul de proprietari într-un bloc, devine clar că această cotă parte sub forma unor suprafețe sau elemente divizate, corespunde mai degrabă unei suprafețe neglijabile pentru majoritatea sau pur și simplu elemente ce necesită o mentenanță ocazională și nimic mai mult.
Însă, locuirea la bloc nu se rezumă numai la probleme juridice, ci cuprinde și o altă dimensiune esențială, cea a locuitorilor. Pornind de la diversele generații prezente astăzi în același loc, fie că este vorba despre pensionari, familii cu copii sau tineri, toți sunt reuniți sub același acoperiș (pe care îl dețin sub formă de coproprietate). Prin urmare, se poate pune întrebarea unei posibile schimbări de perspectivă, de la cea legală la cea umană, care ține cont de locatari și de nevoile acestora. Într-adevăr, calculând o cotă parte din coproprietate pentru fiecare, aceasta devine un aspect irelevant pentru viața cotidiană a fiecăruia. Însă, dacă am considera că un grup de proprietari deține suprafețe întregi la comun, numerele se schimbă. Deci, ar putea oare coproprietatea să devină un element care să adune oamenii împreună?
Intervențiile de tip bricolaj (ce semnifică practici prin care oamenii modifică spațiul în care locuiesc folosind ceea ce au la îndemnână, sau în limbajul internațional DIY-do it youself) pot fi considerate manifestări ale unor nevoi neîndeplinite de spațiul pe care locatarii unui bloc îl ocupă. Fie că este vorba despre nevoia de spațiu sau eficiență energetică (asociate cu închiderea balcoanelor), nevoia de instalare/ ocupare a unui spațiu în relație cu vecinii (ocuparea/ decorarea holului comun cu diverse obiecte) sau recuperarea unei tipologii anterioare de locuire (casa cu grădină devine asociată cu apartamentul și grădina de la bloc), acestea vorbesc despre nevoi ce nu sunt singulare, iar manifestările se referă adesea la spațiul comun sau chiar la cel public. Prin astfel de practici, granițele între cele trei tipuri de proprietate devin difuze, iar blocul și spațiul din jurul acestuia capătă personalitate, fiind o reflexie a vieții celor ce îl ocupă.
Situația cartierelor de blocuri socialiste ce devin nesatisfăcătoare pentru locuitori devine subiectul unor proiecte/ inițiative ce provind din două direcții diferite. Pentru nevoile ce privesc reabilitarea termică, acestea pot beneficia de sprijin guvernamental, ce oferă posibilități de finanțare penru termoizolarea blocurilor de locuințe- o abordare top-down. Însă, pentru nevoile ce depășesc spațiul blocului și se referă la modul în care oamenii locuiesc, perspectiva coboară la firul ierbii și, prin constituirea de comunități organizare sau Grupuri de Inițiativă Civică, locuitorii își pot comunica nevoile și propune soluții, căutând modalități de a le rezolva împreună cu autoritățile locale. Exemple de acest fel au prins rădăcini în diverse cartiere din București, unde grupurile de locuitori, împreună cu arhitecți, au propus soluții pentru activarea unor spații din cartiere precum Tei sau Drumul Taberei, instalând locuri de adunare, spații pentru comunitate sau chiar grădini publice (ex: Studio Basar- Grădina Uverturii, City School 2 și deschiderea bibliotecii de cartier împreună cu grădini comunitare).
Astfel, deși prin lege un element „forțat”, putem imagina coproprietatea ca un elemente de responsabilizare a locuitorilor din cadrul blocurilor colective, unul prin care se poate schimba perspectiva asupra modului de a locui- de la unul axat pe indivizi în celule private, la unul ce adună aceste celule, formând o comunitate sau, de la voci singulare ce își manifestă nevoile neîndeplinite prin eforturi individuale, la o voce mai puternică ce ține cont de nevoile tuturor și poate acționa unitar asupra spațiului ocupat. Coproprietatea poate deveni, prin ajustarea perspectivei în care este privită, un element declanșator pentru inițiative la firul ierbii, inițiate de oameni ce pot produce o schimbare pozitivă și sustenabilă asupra mediului în care locuiesc, precum și la responsabilizarea și coagularea unei comunități la bloc.
