Revista Tomis

Conferința ,,Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, Relaţii Politice şi Diplomaţie” la Muzeul Național al Marinei Române

Muzeul Național al Marinei Române organizează ediția cu  numărul 27 a Conferinței Naţionale de Comunicări Ştiinţifice ,,Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, Relaţii Politice şi Diplomaţie”, ale cărei lucrări sunt programate vineri, 13 octombrie, între orele 9:00 – 17:30, în două părți.

La manifestare vor participa profesori, cercetători științifici, muzeografi, experți în patrimoniu cultural, arhiviști, bibliotecari, restauratori și conservatori de la peste 20 de instituții de specialitate din România: Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Muzeul Național al Țăranului Român, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Arhivele Militare Naționale Române, Depozitul Central de Arhivă „Grigore Costandache” Pitești, Comisia Română de Istorie Militară, Asociația Istorică „Dimitrie Cantemir” București, Universitatea din București, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Academia Oamenilor de Știință din România, Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu”, Liga Navală Română, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” filiala Constanța, Societatea de Științe Istorice, filiala Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Constanța, Asociația Geopolitică „Casa Mării Negre”, Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, Constanța.

La deschiderea oficială a conferinței vor participa Contraamiralul de flotilă Cornel-Eugen Cojocaru, comandant al Flotei, Comandor Marius Laurențiu Rohart, director al Muzeului Național al Marinei Române, Aurel Mototolea, director general al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Angelo Mitchievici, manager al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

În afara comunicărilor de specialitate care se vor susține pe întreg parcursul zilei, vor fi lansate și volume aflate în directă conexiune cu tema manifestării: Florin Lisovschi, „Pe Dunăre în jos de la izvoare la vărsare”, Accent Print, Suceava, 2023 (prezintă dr. Carmen Irène Atanasiu, Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii al Academiei Române vicepreședinte Liga Navală Română); Valentin Ciorbea, Generalul adjutant Paul Teodorescu (1888-1981). „Dimensiunile creativității”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2023 (prezintă prof univ. dr. Valentin Ciorbea, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România); Dorel Banabic (editor), „History of Romanian Technology and Industry”, volume 2: Electrical Engineering, Energetics, Transport and Education, Springer, 2023 (prezintă conf. univ. dr. Mariana Cojoc, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța); „Anuarul Muzeului Național al Marinei Române-2023”, tom XXVI, Editura Muzeului Național al Marinei Române, Constanța, și „Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, relații politice și diplomație”, volumul XI, Editura Muzeului Național al Marinei Române, Constanța (prezintă comandor dr. Marius Laurențiu Rohart, director al Muzeului Național al Marinei Române).

În cea de-a doua zi a conferinței, participanții vor vizita expoziția permanentă a Muzeului Naţional al Marinei Române și navele din Portul Militar Constanţa – Fregata 111 „Mărășești”, Fregata 222 „Regina Maria” și  nava-școală ,,Mircea”.

Mai multe texte
Citește și