Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Teatrul de Stat Constanța – cinci spectacole cu intrarea gratuită în cadrul Festivalului-concurs Dbutant, ediția a opta, coregrafie

Festivalul-concurs DbutanT 2023, un festival care pune în valoare tineri profesioniști ce activează în lumea teatrului, se întoarce pe scena Teatrului de Stat Constanța, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A. În fiecare an, în cadrul festivalului, este abordat câte un alt domeniu, respectiv actorie, regie, dramaturgie, coregrafie și scenografie. Ediția de anul acesta se adresează pentru a doua oară coregrafiei.

Organizatorii celei de VIII-a ediții a Festivalului-Concurs DbutanT sunt Teatrul de Stat Constanța (TSC) și Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sf. Gheorghe, iar de câțiva ani, deja în mod tradițional, prima parte se desfășoară la Constanța, iar cea de-a doua, la Sfântu Gheorghe.

DbutanT este un produs cultural conceput să funcţioneze ca un motor de căutare a artiştilor aflaţi la început de drum, alături de care merită să rişti. Este singurul festival din țară, dedicat tinerilor proaspăt absolveți de artă teatrală, care oferă șanse reale de angajare sau de colaborare în proiecte de amploare. Încă de la prima ediție, DbutanT a funcționat ca o rampă de lansare a tinerelor talente din domeniul artelor teatrale, de la regizori și actori, la coregrafi, scenografi și dramaturgi.

În fiecare an DbutanT vizează o altă categorie de debutanți în domeniul teatrului. Anul trecut a fost o ediție dedicată debutului scenografic, în 2021 – debutului în regie și dramaturgie. În 2020 – primul an în care Teatrul de Stat Constanța a devenit coproducător al acestui important festival, alături de teatrul care l-a inițiat – Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sf. Gheorghe – ediția a fost dedicată debutului în actorie.

Anul acesta, prima etapă a Festivalului-Concurs DbutanT se va desfășura în perioada 3-6 octombrie în Constanța, iar cea de-a doua, în perioada 16 – 22 octombrie în Sf. Gheorghe. Spectacolele, selecționate de un juriu profesionist a cărui președintă este Vava Ștefănescu, vor fi jucate atât pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, cât și pe scena Sălii Studio a Teatrului de Stat Constanța.

Intrarea la spectacole este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Participanții selectați pentru competiția din acest an și spectacolele care vor fi prezentate sunt următoarele:

1. Anca Stoica – Pe aici se evadează… Alergați?! – 3  octombrie, ora 19:00

Anca Stoica (1999) este performer și coregraf emergent, interesată de implicațiile sociale ale artei, al cărui limbaj se axează pe corpul grotesc, visceral și de scoaterea acestuia din contextul obișnuit. Spectacolul „Pe aici se evadează… Alergați?!” e bazat pe ideea unui iad personal, un univers al coșmarului, aflat la limita dintre normal și patologic.

2. Sergiu Diță – MANual – 4 octombrie, ora 19:00

Sergiu Diță (1999) este performer și coregraf emergent și activează în zona independentă. Împreună cu Anca Stoica activează ca duo artistic sub numele Platforma 13. MANual este un atac asupra reprezentării masculinității. Spectacolul este configurat prin tehnica manifest-colaj-recitativ.

3. Alice Veliche si Alexandru Radu – Red Line – 5 octombrie,  ora 12:00

Alice Veliche, coregraf independent – cea mai mare împlinire a ei este realizarea coregrafiei pentru cea de-a 30-a ediție a Galei UNITER. Alexandru Radu, coregraf independent – spectacolele pe care le-a realizat aparțin unor abordări coregrafice cât mai diferite. „Red Line” – Exagerare, abuz, necumpătare, abundență, desfrâu, preaplin, excedent, extremism, prodigalitate, redundanță, sațietate, suplement, supraabundență, surplus.

4. Ioana Silvana Neda – Frida Kahlo – 5 octombrie, ora 19:00

Ioana Silvana Neda este o tânără artistă în vârstă de 21 de ani care îmbină armonios educația sa în arta dansului cu o creativitate neînfricată. Spectacolul propune publicului o imagine de ansamblu a biografiei pictoriței mexicane Frida Kahlo, ce expune degradarea mentală a artistei din cauza traumelor, toate acestea prin descoperirea teatral-coregrafică a fanteziei picturale, susținută de invocarea universului plastic al suprarealismului.

5. Andreea Vălean – Nexus – 6 octombrie, ora 19:00

Andreea Vălean este balerină și performer de dans contemporan, membră a corpului de balet al Operei Naționale București și a companiei Contemporary Creative Dreamers. „Nexus” este o călătorie în străfundurile ființei umane, ce explorează moștenirile rădăcinilor primordiale ale naturii sale.

CITEȘTE ȘI

Au fost anunțate condițiile de participare la Bienala Internațională de Artă Contemporană „Nicolae Tonitza” 2024

Bienala Internațională de artă contemporană „Nicolae Tonitza”, ediția a V-a, se va desfășura în perioada 10 mai – 15 iunie 2024, la Bârlad, orașul natal al marelui pictor român (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 27 februarie 1940, București). Tema stabilită pentru această a cincea ediție este „Explorare”.

Organizatorii, Consiliul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Primăria Municipiului Bârlad, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor

Citește mai mult »

Epifanie Picasso la Malaga

În anul în care se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Picasso (n. 25 octombrie 1881 – d. 8 aprilie 1973), a fost o idee bună să călătoresc la Malaga, orașul natal al artistului. Cu acest prilej jubiliar am decis să las la o parte prejudecățile și să mă aplec mai mult asupra operei celui pe care mulți îl socotesc maestrul suprem și

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: