Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Trupa constănțeană de teatru de adolescenți AICI – eveniment aniversar la 10 ani de la înființare

Trupa de teatru de adolescenți AICI, coordonată de actorul Tiberiu Roșu, împlinește zece ani de la înființare și organizează, cu acest prilej, un eveniment aniversar. 

Vineri, 29 septembrie, de la ora 19, în sala Teatrului pentru copii și tineret „Căluțul de mare”, este programat spectacolul „REM” după Mircea Cărtărescu, iar a doua zi, sâmbătă, 30 septembrie, de la aceeași oră și în aceeași sală, GALA aniversară și cel mai recent spectacol al trupei, „Obiceiuri necurate” după Tom Smith. 

În cadrul acestui eveniment aniversar, vor fi celebrați toți cei care au fost membri ai Trupei AICI începând din anul 2013. 

Pe pagina Facebook a Trupei AICI se precizează că o donație minima de 25 lei/zi asigură participarea la eveniment, în condițiile în care locurile din sala teatrului sunt în număr limitat. 

„10 ani de râsete, 10 ani de plânsete, 10 ani de festivaluri, 10 ani de repetiții, 10 ani de spectacole, 10 ani de tradiții, 10 ani de amintiri care vor rămâne cu noi încă 100 de ani de acum, 10 ani în care s-au schimbat destinele a 10 generații de liceeni. Venim, plecăm, dar în final rămânem AICI” – este mesajul trupei pentru publicul constănțean.

CITEȘTE ȘI

Au fost anunțate condițiile de participare la Bienala Internațională de Artă Contemporană „Nicolae Tonitza” 2024

Bienala Internațională de artă contemporană „Nicolae Tonitza”, ediția a V-a, se va desfășura în perioada 10 mai – 15 iunie 2024, la Bârlad, orașul natal al marelui pictor român (n. 13 aprilie 1886, Bârlad – d. 27 februarie 1940, București). Tema stabilită pentru această a cincea ediție este „Explorare”.

Organizatorii, Consiliul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Primăria Municipiului Bârlad, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor

Citește mai mult »

Epifanie Picasso la Malaga

În anul în care se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Picasso (n. 25 octombrie 1881 – d. 8 aprilie 1973), a fost o idee bună să călătoresc la Malaga, orașul natal al artistului. Cu acest prilej jubiliar am decis să las la o parte prejudecățile și să mă aplec mai mult asupra operei celui pe care mulți îl socotesc maestrul suprem și

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: