Astăzi vă voi spune o altă scurtă poveste despre timp. Timpul este o iluzie. 

Povestea începe de la următoarele rânduri care se găsesc într-o scrisoare trimisă de Einstein soției lui Michele Besso, imediat după moartea acestuia. Iată-le: „Acum el a plecat din lumea asta stranie cu puțin înaintea mea. Asta nu are nicio însemnătate. Oameni ca noi, care cred în fizică, știu că diferența dintre trecut, prezent și viitor este doar o iluzie care persistă cu încăpățânare.” Cuvintele acestea au fost scrise de pe patul de spital din care, peste două săptămâni, Einstein părăsea această lume. 

Ce înseamnă că timpul este o iluzie?

Răspunsul la întrebare l-am aflat din cartea Timpul Renăscut a fizicianului Lee Smolin. Există o teorie a fizicianului englez Julian Barbour pe care am să o descriu pe scurt, cu mai puține cuvinte decât sunt scrise acolo. 

Nu există timp. Există doar momente încremenite care reprezintă stări ale universului. Faptul că tu arunci o minge este un moment în starea respectivă. Dacă mai arunci o minge, este încă un moment al unei alte stări a universului. Dacă tu crezi că a doua minge ai aruncat-o după prima, asta crezi doar tu. În teoria lui Barbour nu există această succesiune. Asta este iluzia ta. Deci, tot ceea ce există este colecția de momente încremenite. Ființele prinse în momentele încremenite le pot percepe. Mulțimea totală a momentelor încremenite se numește morman și ați înteles că momentele din morman nu se succed unul după altul, ele doar există acolo. Unele momente din morman se pot repeta, deci există momente care apar mai des decât alte momente. Unele momente care apar de foarte multe ori sunt numite banale. Veți vedea, au importanța lor. Alte momente, mai rare, Barbour le numește interesante. Astfel de momente realizează complexitatea universului. Totuși, configurațiile care apar cel mai des în momente care se repetă se referă în mod explicit la alte momente ale mormanului. De aici ideea că ființele inteligente care fac parte din aceste structuri își pot face propria lor istorie. Dar ceea ce există, repetă Julian Barbour, este numai mormanul. Istoria, timpul care pare să existe, de fapt nu există. Nu există cauzalitate, nu există nimic în afara momentelor încremenite cu structura descrisă. Barbour afirmă că trecutul, prezentul și viitorul ne însoțesc fiind parte a mormanului. Ele există cu aceste nume pentru că noi am conceput o istorie care de fapt este o iluzie. Barbour mai spune că aceste momente, în afară că ne însoțesc, nu încetează niciodată să existe. Ele sunt acolo, în structura creată. Deci, în ultima noastră zi din ceea ce numim viață, nimic nu încetează pentru că nimic, nicio istorie nu a existat vreodată. Există numai mormanul în care suntem încapsulați pentru eternitate. 

Teoria lui Julian Barbour a apărut mult după moartea lui Einstein și are legatură cu cosmologia cuantică, unul din acele domenii care ține de gravitația cuantică, domeniu care ar dori să integreze mecanica cuantică în relativitate. Putem doar presupune că Einstein, interesat să obțină o teorie finală care integrează cele două domenii atât de diferite, a adăugat universului totalitatea stărilor formate de momentele încremenite, în care timpul este doar iluzia pe care ne-o facem din necesitatea noastră de a înțelege ceea ce noi numim succesiune de evenimente.